Aşa că, atunci când ascultaţi un gând, conştientizaţi nu numai gândul, ci şi propria dvs. prezenţă ca martor al gândului. In felul acesta, a apărut o nouă dimensiune a conştiinţei. În timp ce vă ascultaţi gândul, simţiţi o prezenţă conştientă — sinele dvs. profund — ca şi cum s-ar afla dincolo de gând sau dedesubtul lui, orice-ar însemna asta. Atunci gândul îşi pierde puterea asupra dvs. şi începe cu repeziciune să slăbească în intensitate, în forţă, pentru că nu mai continuaţi să încărcaţi mintea cu energie prin identificarea cu el. Acesta este începutul sfârşitului gândirii involuntare şi compulsive.
Când un gând cedează, veţi resimţi o discontinuitate în fluxul mental — un hiat al non-minţii. La început, aceste intervale vor fi scurte, poate de câteva secunde, dar treptat ele se vor prelungi. Când vor apărea astfel de intervale, veţi simţi o anumită linişte şi pace interioare. Acesta este începutul stării naturale de trăire a unităţii cu Fiinţa, senzaţie care, de obicei, este ascunsă de minte. Exersând, sentimentul de linişte şi pace se va aprofunda. De fapt, profunzimea lui nu are limite. Veţi simţi şi o subtilă senzaţie de bucurie care urcă din adâncuI dvs.: bucuria de a trăi.
Nu este o stare asemănătoare cu transa. Deloc. Aici nu e vorba de o pierdere a conştiinţei. Este exact opusul transei. Dacă preţul păcii ar fi scăderea nivelului conştiinţei, iar preţul calmului — o scădere a vitalităţii şi a vitezei de reacţie, atunci aceste lucruri nu ar merita dobândite. în această stare conectare interioară sunteţi mult mai alert şi mai treaz decât în momentele de identificare cu mintea. Sunteţi în întregime prezent. Aceasta măreşte frecvenţa vibraţiei câmpului energetic care dă viaţă corpului fizic.
Pe măsură ce pătrundeţi mai adânc în această zonă a „non-minţii", cum i se spune uneori în Orient, câştigaţi o stare de conştiinţă pură. În această stare, vă simţiţi propria prezenţă cu o asemenea intensitate şi bucurie, încât orice gând, orice emoţie, întregul corp fizic şi toată lumea externă devin relativ lipsite de importanţă în comparaţie cu trăirea. Totuşi, nu este o stare egoistă, ci una total altruistă. Vă conduce dincolo de ceea ce aţi crezut până acum că este „sinele propriu". Această prezenţă sunteţi esenţialmente dvs. şi, în acelaşi timp, inimaginabil mai mult decât dvs.
