Corpul veteranilor calificaţi - Skilled Veteran Corps - aşa cum s-au autointitulat, a recrutat circa 180 de membri cu vârstele între 54 şi 78 de ani, informează Daily Mail. Aceştia vor fi întâmpinaţi cu bucurie de angajaţi centralei nucleare, care se luptă să răcească reactoarele din momentul în care cutremurul şi tsunamiul din 11 martie au lovit zona provocând o criză nucleară.
Noii recruţi – printre care se află bărbaţi şi femei – sunt toţi pensionari şi vor avea misiunea de a recrea sistemul de răcire de la centrală. Aceştia se vor confrunta cu riscul de a fi expuşi la nivele mortale de radiaţii, dar oamenii spun că oricum se apropie de sfârşitul vieţii şi nu au atât de multe motive să trăiască în comparaţie cu cei mai tineri decât ei.
“Generaţia noastră, cea care conştient sau inconştient, a aprobat construirea centralei de la Fukushima şi care s-a bucurat de beneficiile surplusului de energie este prima care trebuie să se alăture Corpului Veteranilor Calificaţi”, a declarat fostul inginer Yasuteru Yamada.
“Tinerii cu un viitor îndelungat nu trebuie puşi în postura de a a-şi asuma această misiune. Expunerea la radiaţii a generaţiei care naşte generaţia viitoare trebuie evitată”, a adăugat acesta.
“Este clar că activitatea umană este esenţială. Locul este contaminat şi radiaţiile sunt foarte puternice. Este normal ca cei bătrâni să aibă prioritate în a lucra la centrală”, mai spune bătrânul.
Printre voluntari se află universitari pensionaţi, operatori de buldozere, muncitori în construcţii, ingineri, dar şi foşti membri ai forţelor de apărare japoneze.
Marţi, compania Tepco, care deţine centrala de la Fukushima, a recunoscut în cele din urmă că miezul a trei reactoare nucleare s-a topit în zilele care au urmat cutremurului din martie.
joi, 26 mai 2011
Scrisoare de protest privind Legea Antreprenorului Social
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile isi exprima dezacordul cu privire la propunerea legislativa Legea Antreprenorului Social (numar de inregistrare la Senat L204/2011) adoptata pe 16 Mai 2011 de catre Senatul Romaniei, in care este reglementat conceptul de antreprenor social.
Consideram ca atat forma propusa de initiatorul legii, Senatorul Iancu Iulian, cat si forma adoptata de catre Senat sunt in contradictie cu toate principiile europene in domeniul economiei sociale si pot aduce grave deservicii beneficiarilor finali ai economiei sociale, persoanele defavorizate.
Cu toate ca preocuparea statului de a realiza mecanisme fiscale sau de a oferi sprijin institutional entitatilor economiei sociale este foarte mica, este si mai grav faptul ca impactul social pozitiv datorat acestor organizatii in ultimii 20 de ani nu este recunoscut la nivelul institutiilor statului. Ne exprimam de asemenea ingrijorarea cu privire la votarea acestei legi de catre Senat in pofida avizelor negative ale Comisiilor Permanente si ale Consiliului Legislativ, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la scopul acestui demers legislativ.
Aspectele contestate de catre FDSC in acesta propunere legislativa sunt:
1. Initiativa porneste, conform Expunerii de motive, de la premisa falsa ca actorii economiei sociale nu exista in Romania si ca este nevoie de infiintarea lor prin aceasta lege.
Conform datelor Institutului National de Statistica si al rapoartelor europene, in domeniul economiei sociale in Romania functioneaza 2.000 de cooperative, 3.000 de case de ajutor reciproc ale salariatilor si pensionarilor si alte 20.000 de organizatii neguvernamentale active in toate domeniile economiei nationale. Dintre acestea peste 3.000 de organizatii realizeaza activitati economice constante, intrunind criteriile pentru a fi calificate drept intreprinderi sociale, multe au creat ateliere sau unitati protejate pentru incadrarea in munca a persoanelor cu handicap si aproximativ 2.000 furnizeaza servicii sociale si de ocupare, inclusiv intergrare in munca a persoanelor defavorizate din Romania. Cu putine exceptii, ONGurile sunt singurele entitati din Romania care ofera servicii de ocupare persoanelor cu handicap.
2. Articolul 3 din propunerea legislativa include in definitia antreprenorului social, statul si corporatiile mutinationale/nationale si recunoaste dintre actorii autentici ai economiei sociale (asociatii, fundatii, cooperative, etc) numai pe cei care au in obiectul de activitate actiuni de antreprenoriat social sau doresc sa se implice in acestea in calitate de parteneri ai statului sau companiilor. Dincolo de faptul ca antreprenoriatul social in sine nu este definit, definitia propusa este in totala contradictie cu recomandarile din Rezolutia Parlamentului European din 19 februarie 2009 referitoare la economia sociala (2008/2250(INI)) care precizeaza:
- ...economia sociala s-a dezvoltat din anumite forme de organizare si/sau juridice ale intreprinderilor, cum ar fi cooperativele, societatile mutuale, asociatiile, intreprinderile si organizatiile sociale, fundatiile si alte forme existente in fiecare stat membru; intrucat economia sociala cuprinde o gama de denumiri utilizate in diversele state membre, precum „economie solidara” si „al treilea sector”; intrucat, chiar daca nu sunt descrise ca facand parte din „economia sociala” in toate statele membre, peste tot in Uniunea Europeana exista activitati comparabile care au aceleasi caracteristici;
- ...economia sociala nu va putea prospera si nu si va putea fructifica intregul potential decat daca beneficiaza de conditii politice, legislative si operationale adecvate, tinand cont in mod adecvat de bogatia diversitatii institutiilor din economia sociala si de trasaturile specifice ale acestora;
- invita la recunoasterea de catre statele membre a conceptului de economie sociala;
- reaminteste ca diversitatea formelor de intreprinderi este recunoscuta in Tratatul CE, precum si prin adoptarea statutului societatii cooperative europene;
- invita Comisia si statele membre sa sprijine si sa consolideze economia sociala in rolul acesteia de bun angajator si sa respecte statutul special;
Conform tuturor conceptelor internationale principala caracteristica a antreprenorul social este caracterul eminamente privat al al interventiei sale (statul sau institutiile sale nu pot fi calificati drept antreprenori sociali), iar corporatiile multinationale/ nationale sunt structuri legitime a caror menire primordiala este pur economica, al caror scop este obtinerea de profit, dimensiunea sociala fiind prezenta numai in subsidiar. Prin extinderea definitiei antreprenorului social acest proiect de lege va sprijini si consolida companiile care deruleaza activitati de responsabilitate sociala, dupa cum vom arata mai jos.
3. Initiatorul invoca in mod eronat legislatia similara din alte state membre ale Uniunii Europene.
In nici un stat membru al Uniunii Europene la care face referire initiatorul, nu exista legislatie care sa reglementeze formarea intreprinderii sociale doar in contextul crearii unui parteneriat cu o companie multinationala. Aceasta propunere contravine esentei intreprinderii sociale care este creata ca raspuns la o problema locala. Initiativa contravine spiritului unei reglementari europene, asa cum reiese el din Rezolutia Parlamentului European care mentioneaza:
- intrucat economia sociala reprezinta 10 % din ansamblul intreprinderilor europene, respectiv 2 milioane de intreprinderi si, respectiv, 6 % din totalul locurilor de munca, si are un potential ridicat de a genera si a mentine locuri de munca stabile, in mare parte datorita naturii activitatilor sale, care nu pot fi delocalizate;
- abilitatea economiei sociale de a genera stabilitate intr-un context de economii predominant ciclice, prin redistribuirea si reinvestirea profiturilor la nivel local, daca este cazul, prin promovarea unei culturi antreprenoriale, prin corelarea activitatilor economice cu necesitatile pe plan local, prin sprijinirea activitatilor aflate in pericol (cum ar fi mestesugurile) si prin generarea de capital social;
Mai mult, actuala propunere legislativa discrimineaza pe ratiuni neintelese, alte tipuri de intreprinderi cum ar fi cele mici si mijlocii, coloana vertebrala a oricirei economii sanatoase, in favoarea companiilor mari si multinationale.
De altfel, Rezolutia PE mentionata “subliniaza faptul ca intreprinderile din economia sociala se confrunta cu mai multe dificultati decat companiile mari, de exemplu in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor legale, obtinerea de finantare si accesul la noi tehnologii si la informatii”
4. Initiatorul nu a consultat niciuna din organizatiile cu experienta in acest domeniu sau organizatiile persoanelor cu dizabilitati de a caror soarta pare ca este preocupat in elaborarea acestui proiect care contravine flagrant intereselor acestora.
Ar fi o eroare ca si Camera Deputatilor sa adopte o astfel de lege fara consultarea celor care cunosc problemele grupurilor defavorizate din Romania si cele mai bune modalitati de a le solutiona. Altfel o lege care ar fi trebuit sa contribuie la rezolvarea numeroaselor probleme sociale cu care se confrunta Romania va duce doar la obtinerea de privilegii fiscale in competitiile de achizitii publice pentru unele companii.
5. Initiativa confunda antreprenoriatul social cu responsabilitatea sociala a companiilor (CSR).
Antreprenoriatul social si responsabilitatea sociala corporatista sunt doua domenii economice distincte. Antreprenoriatul social presupune realizarea unor scopuri sociale prin activitati economice in timp de responsabilitatea sopciala a companiilor face parte din strategia de promovare a afacerii acestora, companiile urmarind in principal scopul realizarii profitului. A pune semnul de egalitate intre ele dovedeste ignorarea definitiilor si conceptelor celor mai elementare folosite in mediul de afaceri din lumea civilizata.
In opinia noastra, singura ratiune a propunerii legislative este ca fondurile cheltuite de companiile multinationale in cadrul programelor de responsabilitate sociala, sa fie deductibile intregral. Responsabilitatea sociala a companiilor este una morala si se manifesta indiferent de existenta unor motivatii fiscale. Conform definitiei Comisiei Europene, responsabilitatea sociala a intreprinderilor desemneaza integrarea voluntara de catre intreprinderi a preocuparilor sociale si de mediu in activitatile comerciale si relatiile lor cu partile interesate. Astfel, actiunile de responsabilitate sociala sunt cele care trec dincolo de obligatiile pe care le are intreprinderea conform legii, cu scopul de a crea o perceptie sau o realitate conform careia ea promoveaza interesul public. In cazul in care se doreste promovarea responsabilitatii sociale a companiilor multinationale recomandam abordarea din Cartea Verde a Comisiei Europene cu privire la responsabilitatea sociala.
Prin promovarea unei viziuni diferite asupra antreprenoriatului social consideram ca propunerea legislativa aprobata de planul Senatului va produce un impact negativ la nivelul societatii romanesti si va stopa cresterea domeniului economiei sociale in Romania si implicit incluziunea sociala a persoanelor defavorizate. Argumentele care stau la baza aprecierii noastre se bazeaza pe:
- interpretarea eronata a directivelor europene in domeniul economiei sociale;
- confuziile grave ale termenilor folositi in expunerea de motive: antreprenor social, responsabilitate sociala corporatista, actori ai economiei sociale.
- constituirea unei noi institutii publice (Fondul de garantare a microcreditelor) prin delimitarea incorecta a rolurilor pe care institutiile statului si entitatile private le pot avea in furnizarea serviciilor sociale, definirea unui termen nou antreprenor social printr-un alt termen, intreprindere sociala, termen nedefinit in legislatia actuala.
Pentru a sustine demersul FDSC, va rugam sa trimiteti pozitia dumneavoastra cu privire la aceasta lege pe adresa de email diana.berceanu@fdsc.ro, persoana de contact Diana Berceanu, Advocacy Director FDSC.
Consideram ca atat forma propusa de initiatorul legii, Senatorul Iancu Iulian, cat si forma adoptata de catre Senat sunt in contradictie cu toate principiile europene in domeniul economiei sociale si pot aduce grave deservicii beneficiarilor finali ai economiei sociale, persoanele defavorizate.
Cu toate ca preocuparea statului de a realiza mecanisme fiscale sau de a oferi sprijin institutional entitatilor economiei sociale este foarte mica, este si mai grav faptul ca impactul social pozitiv datorat acestor organizatii in ultimii 20 de ani nu este recunoscut la nivelul institutiilor statului. Ne exprimam de asemenea ingrijorarea cu privire la votarea acestei legi de catre Senat in pofida avizelor negative ale Comisiilor Permanente si ale Consiliului Legislativ, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la scopul acestui demers legislativ.
Aspectele contestate de catre FDSC in acesta propunere legislativa sunt:
1. Initiativa porneste, conform Expunerii de motive, de la premisa falsa ca actorii economiei sociale nu exista in Romania si ca este nevoie de infiintarea lor prin aceasta lege.
Conform datelor Institutului National de Statistica si al rapoartelor europene, in domeniul economiei sociale in Romania functioneaza 2.000 de cooperative, 3.000 de case de ajutor reciproc ale salariatilor si pensionarilor si alte 20.000 de organizatii neguvernamentale active in toate domeniile economiei nationale. Dintre acestea peste 3.000 de organizatii realizeaza activitati economice constante, intrunind criteriile pentru a fi calificate drept intreprinderi sociale, multe au creat ateliere sau unitati protejate pentru incadrarea in munca a persoanelor cu handicap si aproximativ 2.000 furnizeaza servicii sociale si de ocupare, inclusiv intergrare in munca a persoanelor defavorizate din Romania. Cu putine exceptii, ONGurile sunt singurele entitati din Romania care ofera servicii de ocupare persoanelor cu handicap.
2. Articolul 3 din propunerea legislativa include in definitia antreprenorului social, statul si corporatiile mutinationale/nationale si recunoaste dintre actorii autentici ai economiei sociale (asociatii, fundatii, cooperative, etc) numai pe cei care au in obiectul de activitate actiuni de antreprenoriat social sau doresc sa se implice in acestea in calitate de parteneri ai statului sau companiilor. Dincolo de faptul ca antreprenoriatul social in sine nu este definit, definitia propusa este in totala contradictie cu recomandarile din Rezolutia Parlamentului European din 19 februarie 2009 referitoare la economia sociala (2008/2250(INI)) care precizeaza:
- ...economia sociala s-a dezvoltat din anumite forme de organizare si/sau juridice ale intreprinderilor, cum ar fi cooperativele, societatile mutuale, asociatiile, intreprinderile si organizatiile sociale, fundatiile si alte forme existente in fiecare stat membru; intrucat economia sociala cuprinde o gama de denumiri utilizate in diversele state membre, precum „economie solidara” si „al treilea sector”; intrucat, chiar daca nu sunt descrise ca facand parte din „economia sociala” in toate statele membre, peste tot in Uniunea Europeana exista activitati comparabile care au aceleasi caracteristici;
- ...economia sociala nu va putea prospera si nu si va putea fructifica intregul potential decat daca beneficiaza de conditii politice, legislative si operationale adecvate, tinand cont in mod adecvat de bogatia diversitatii institutiilor din economia sociala si de trasaturile specifice ale acestora;
- invita la recunoasterea de catre statele membre a conceptului de economie sociala;
- reaminteste ca diversitatea formelor de intreprinderi este recunoscuta in Tratatul CE, precum si prin adoptarea statutului societatii cooperative europene;
- invita Comisia si statele membre sa sprijine si sa consolideze economia sociala in rolul acesteia de bun angajator si sa respecte statutul special;
Conform tuturor conceptelor internationale principala caracteristica a antreprenorul social este caracterul eminamente privat al al interventiei sale (statul sau institutiile sale nu pot fi calificati drept antreprenori sociali), iar corporatiile multinationale/ nationale sunt structuri legitime a caror menire primordiala este pur economica, al caror scop este obtinerea de profit, dimensiunea sociala fiind prezenta numai in subsidiar. Prin extinderea definitiei antreprenorului social acest proiect de lege va sprijini si consolida companiile care deruleaza activitati de responsabilitate sociala, dupa cum vom arata mai jos.
3. Initiatorul invoca in mod eronat legislatia similara din alte state membre ale Uniunii Europene.
In nici un stat membru al Uniunii Europene la care face referire initiatorul, nu exista legislatie care sa reglementeze formarea intreprinderii sociale doar in contextul crearii unui parteneriat cu o companie multinationala. Aceasta propunere contravine esentei intreprinderii sociale care este creata ca raspuns la o problema locala. Initiativa contravine spiritului unei reglementari europene, asa cum reiese el din Rezolutia Parlamentului European care mentioneaza:
- intrucat economia sociala reprezinta 10 % din ansamblul intreprinderilor europene, respectiv 2 milioane de intreprinderi si, respectiv, 6 % din totalul locurilor de munca, si are un potential ridicat de a genera si a mentine locuri de munca stabile, in mare parte datorita naturii activitatilor sale, care nu pot fi delocalizate;
- abilitatea economiei sociale de a genera stabilitate intr-un context de economii predominant ciclice, prin redistribuirea si reinvestirea profiturilor la nivel local, daca este cazul, prin promovarea unei culturi antreprenoriale, prin corelarea activitatilor economice cu necesitatile pe plan local, prin sprijinirea activitatilor aflate in pericol (cum ar fi mestesugurile) si prin generarea de capital social;
Mai mult, actuala propunere legislativa discrimineaza pe ratiuni neintelese, alte tipuri de intreprinderi cum ar fi cele mici si mijlocii, coloana vertebrala a oricirei economii sanatoase, in favoarea companiilor mari si multinationale.
De altfel, Rezolutia PE mentionata “subliniaza faptul ca intreprinderile din economia sociala se confrunta cu mai multe dificultati decat companiile mari, de exemplu in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor legale, obtinerea de finantare si accesul la noi tehnologii si la informatii”
4. Initiatorul nu a consultat niciuna din organizatiile cu experienta in acest domeniu sau organizatiile persoanelor cu dizabilitati de a caror soarta pare ca este preocupat in elaborarea acestui proiect care contravine flagrant intereselor acestora.
Ar fi o eroare ca si Camera Deputatilor sa adopte o astfel de lege fara consultarea celor care cunosc problemele grupurilor defavorizate din Romania si cele mai bune modalitati de a le solutiona. Altfel o lege care ar fi trebuit sa contribuie la rezolvarea numeroaselor probleme sociale cu care se confrunta Romania va duce doar la obtinerea de privilegii fiscale in competitiile de achizitii publice pentru unele companii.
5. Initiativa confunda antreprenoriatul social cu responsabilitatea sociala a companiilor (CSR).
Antreprenoriatul social si responsabilitatea sociala corporatista sunt doua domenii economice distincte. Antreprenoriatul social presupune realizarea unor scopuri sociale prin activitati economice in timp de responsabilitatea sopciala a companiilor face parte din strategia de promovare a afacerii acestora, companiile urmarind in principal scopul realizarii profitului. A pune semnul de egalitate intre ele dovedeste ignorarea definitiilor si conceptelor celor mai elementare folosite in mediul de afaceri din lumea civilizata.
In opinia noastra, singura ratiune a propunerii legislative este ca fondurile cheltuite de companiile multinationale in cadrul programelor de responsabilitate sociala, sa fie deductibile intregral. Responsabilitatea sociala a companiilor este una morala si se manifesta indiferent de existenta unor motivatii fiscale. Conform definitiei Comisiei Europene, responsabilitatea sociala a intreprinderilor desemneaza integrarea voluntara de catre intreprinderi a preocuparilor sociale si de mediu in activitatile comerciale si relatiile lor cu partile interesate. Astfel, actiunile de responsabilitate sociala sunt cele care trec dincolo de obligatiile pe care le are intreprinderea conform legii, cu scopul de a crea o perceptie sau o realitate conform careia ea promoveaza interesul public. In cazul in care se doreste promovarea responsabilitatii sociale a companiilor multinationale recomandam abordarea din Cartea Verde a Comisiei Europene cu privire la responsabilitatea sociala.
Prin promovarea unei viziuni diferite asupra antreprenoriatului social consideram ca propunerea legislativa aprobata de planul Senatului va produce un impact negativ la nivelul societatii romanesti si va stopa cresterea domeniului economiei sociale in Romania si implicit incluziunea sociala a persoanelor defavorizate. Argumentele care stau la baza aprecierii noastre se bazeaza pe:
- interpretarea eronata a directivelor europene in domeniul economiei sociale;
- confuziile grave ale termenilor folositi in expunerea de motive: antreprenor social, responsabilitate sociala corporatista, actori ai economiei sociale.
- constituirea unei noi institutii publice (Fondul de garantare a microcreditelor) prin delimitarea incorecta a rolurilor pe care institutiile statului si entitatile private le pot avea in furnizarea serviciilor sociale, definirea unui termen nou antreprenor social printr-un alt termen, intreprindere sociala, termen nedefinit in legislatia actuala.
Pentru a sustine demersul FDSC, va rugam sa trimiteti pozitia dumneavoastra cu privire la aceasta lege pe adresa de email diana.berceanu@fdsc.ro, persoana de contact Diana Berceanu, Advocacy Director FDSC.
joi, 19 mai 2011
În Asia, 80.000.000 de oameni vorbesc limba română!
Articol semnat de Sorin Golea
Lucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.
Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.
Războinicii geţi au urmaşi în India
“Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.
Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.
“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.
A studiat 20 de ani problema masageţilor
Lucian Cueşdean are 70 de ani şi şi-a dat doctoratul în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului Roman. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.
Herodot a scris despre masageţii din Asia
Primele atestări ale tribului masageţilor în Asia le găsim la Herodot: “Caucazul formează barierea parţilor (neam scitic - n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China - n.r.), care se pierde în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cirus poftă să pornească cu armata”. Cirus, regele perşilor, chiar a pornit împotriva masageţilor conduşi de regele Tamyris, dar armata sa a fost nimicită, iar Cirus, decapitat.
Teoria se verifică pe internet
Ceea ce spune dr. Cueşdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba punjabi. Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină. O să observaţi că sunetele sunt aproape identice, iar înţelesurile sunt absolut la fel. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.
Lucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.
Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.
Războinicii geţi au urmaşi în India
“Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor. În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats». Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats. Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi. Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi. De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.
Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.
“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică. Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina. Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman. De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina. Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina. Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid. Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga. Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.
A studiat 20 de ani problema masageţilor
Lucian Cueşdean are 70 de ani şi şi-a dat doctoratul în ştiinţe medicale. Înainte de 1989 a lucrat câţiva ani în Libia, fost teritoriu al Imperiului Roman. Acolo a început să caute explicaţii pentru faptul că dacii au renunţat la limba lor în favoarea latinei, iar libienii nu. În 1990, studiind toată istoriografia legată de geţi, a ajuns la datele despre masageţi, care l-au condus la urmaşii lor, populaţia punjabi.
Herodot a scris despre masageţii din Asia
Primele atestări ale tribului masageţilor în Asia le găsim la Herodot: “Caucazul formează barierea parţilor (neam scitic - n.r.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, în apropiere de China - n.r.), care se pierde în depărtare; această câmpie mare o ocupau masageţii, în contra cărora avea Cirus poftă să pornească cu armata”. Cirus, regele perşilor, chiar a pornit împotriva masageţilor conduşi de regele Tamyris, dar armata sa a fost nimicită, iar Cirus, decapitat.
Teoria se verifică pe internet
Ceea ce spune dr. Cueşdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba punjabi. Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină. O să observaţi că sunetele sunt aproape identice, iar înţelesurile sunt absolut la fel. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.
La Berlin, despre normalitatea uitată a vieții
de Andrei PLEŞU
De o săptămînă de cînd sînt la Berlin, descopăr că ceea ce Bucureştiul ultimilor ani m-a făcut să uit nu e doar frumuseţea vieţii, graţia, farmecul, muzicalitatea ei, ci şi strictul necesar al normalităţii, firescul, buna-cuviinţă a convieţuirii.
Berlinul e un oraş cu o abundentă vegetaţie. Nici unuia dintre administratorii lui nu i-a trecut prin cap să-şi bată joc de iarbă şi de pomi, să construiască pe socoteala spaţiilor verzi, să prefere, fără excepţie, cărămida, betonul şi sticla. Dimpotrivă. Totul e învăluit de adierea fragedă a unui oraş secund, „mai pur“, un oraş al plantelor, al miresmelor răcoroase, al păsărilor. În plin centru, te poţi trezi dimineaţa într-un paradis de cîntece, venit dinspre coroanele ample ale arborilor. Eşti într-un mare oraş european şi eşti, în acelaşi timp, într-un mare parc, într-un fragment, uşor rărit, de pădure. Respiri şi te mişti ca într-o staţiune montană. Traficul intens nu asfixiază niciodată auzul, văzul şi plămînii oamenilor. E absorbit în verdele predominant, într-o ambianţă în care „urbanitatea“ include natura şi naturaleţea. Dacă circuli prin Berlin cu maşina, descoperi (redescoperi?) civilitatea rutieră. Nu există pripă isterică, fălci încleştate, furii zoologice.
Fiecare şofer înclină să cedeze celorlalţi trecerea, se practică zîmbetul înţelegător, răbdarea, buna înţelegere. Românul constată uimit – şi adesea exasperat – că se respectă strict semnele de circulaţie. Dacă pe o anumită porţiune de stradă se cere limitarea vitezei, toţi rulează calm, încolonaţi cuminte, cu treizeci la oră. Poliţia nu are aerul încruntat al unei instanţe punitive, bicicliştii nu sînt duşmăniţi de şoferi, pietonii nu sînt somaţi, cu înjurături şi claxoane, să se grăbească. O pace civilizată e fundalul igienic al întregului oraş. Nu se strigă, nu se suduieşte, nu se proferează obscenităţi vesele.
Seara, la televiziune, euforia normalităţii regăsite continuă. Pe nici un canal nu au loc execuţii politice, în nici o emisiune politicienii nu dau de pereţi unii cu alţii. Se vorbeşte destins, cordial, eventual ironic, dar niciodată nu se ajunge la băşcălie ieftină şi trivialitate. Figuri ca Dan Diaconescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali sînt de negîndit. De neconceput sînt şi moderatorii şi moderatoarele în plină criză de tiroidă, sau oamenii politici pendulînd între bădărănie, mediocritate ţanţoşă şi delir. Lucrurile sînt mai curînd plicticoase. Dar ce plictiseală dulce! Ce parfum de umanitate aşezată, bine-crescută, ademenitoare! Nu priveşti spre televizor dîrdîind de nervi, de exasperare, de neputinţă. Nu te duci la culcare înghiţind calmante. Vezi filme bune, spectacole de divertisment susţinute de profesionişti, emisiuni de informaţie strict expozitive, sobre, cinstite. Producătorii n-au atîta imaginaţie încît să invite la dezbaterile politice sau economice actori patetici cu aere de experţi, cîntăreţi care se joacă de-a baricada civică, scriitoraşi de mîna a doua şi gazetăraşi ameţiţi de ei înşişi. Asta se cheamă, între altele, normalitate. În ziare se scrie decent, într-o limbă îngrijită, cultivată, limpede. Forumurile care însoţesc, uneori, un articol sau altul sînt semnate cu numele întreg, au tonul unor reacţii mature, sînt la obiect, fără grosolănii de subterană, fără insulte şi ameninţări.
Nu vreau să spun că mă aflu în Paradis. Că lumea de aici se bălăceşte în rozuri blege, sau că Bucureştiul nu are şarmul lui inanalizabil... Vreau doar să spun că înainte de a fi carenţi la reformă, la Schengen, la moneda Euro, la moravurile politice, sîntem carenţi la capitolul normalitate, civilitate, bună-cuviinţă. Mai vreau să spun că orice construcţie care nu ţine cont de această carenţă, care nu încearcă să o reducă, e emfază fără substanţă, casă ridicată pe nisip.
De o săptămînă de cînd sînt la Berlin, descopăr că ceea ce Bucureştiul ultimilor ani m-a făcut să uit nu e doar frumuseţea vieţii, graţia, farmecul, muzicalitatea ei, ci şi strictul necesar al normalităţii, firescul, buna-cuviinţă a convieţuirii.
Berlinul e un oraş cu o abundentă vegetaţie. Nici unuia dintre administratorii lui nu i-a trecut prin cap să-şi bată joc de iarbă şi de pomi, să construiască pe socoteala spaţiilor verzi, să prefere, fără excepţie, cărămida, betonul şi sticla. Dimpotrivă. Totul e învăluit de adierea fragedă a unui oraş secund, „mai pur“, un oraş al plantelor, al miresmelor răcoroase, al păsărilor. În plin centru, te poţi trezi dimineaţa într-un paradis de cîntece, venit dinspre coroanele ample ale arborilor. Eşti într-un mare oraş european şi eşti, în acelaşi timp, într-un mare parc, într-un fragment, uşor rărit, de pădure. Respiri şi te mişti ca într-o staţiune montană. Traficul intens nu asfixiază niciodată auzul, văzul şi plămînii oamenilor. E absorbit în verdele predominant, într-o ambianţă în care „urbanitatea“ include natura şi naturaleţea. Dacă circuli prin Berlin cu maşina, descoperi (redescoperi?) civilitatea rutieră. Nu există pripă isterică, fălci încleştate, furii zoologice.
Fiecare şofer înclină să cedeze celorlalţi trecerea, se practică zîmbetul înţelegător, răbdarea, buna înţelegere. Românul constată uimit – şi adesea exasperat – că se respectă strict semnele de circulaţie. Dacă pe o anumită porţiune de stradă se cere limitarea vitezei, toţi rulează calm, încolonaţi cuminte, cu treizeci la oră. Poliţia nu are aerul încruntat al unei instanţe punitive, bicicliştii nu sînt duşmăniţi de şoferi, pietonii nu sînt somaţi, cu înjurături şi claxoane, să se grăbească. O pace civilizată e fundalul igienic al întregului oraş. Nu se strigă, nu se suduieşte, nu se proferează obscenităţi vesele.
Seara, la televiziune, euforia normalităţii regăsite continuă. Pe nici un canal nu au loc execuţii politice, în nici o emisiune politicienii nu dau de pereţi unii cu alţii. Se vorbeşte destins, cordial, eventual ironic, dar niciodată nu se ajunge la băşcălie ieftină şi trivialitate. Figuri ca Dan Diaconescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali sînt de negîndit. De neconceput sînt şi moderatorii şi moderatoarele în plină criză de tiroidă, sau oamenii politici pendulînd între bădărănie, mediocritate ţanţoşă şi delir. Lucrurile sînt mai curînd plicticoase. Dar ce plictiseală dulce! Ce parfum de umanitate aşezată, bine-crescută, ademenitoare! Nu priveşti spre televizor dîrdîind de nervi, de exasperare, de neputinţă. Nu te duci la culcare înghiţind calmante. Vezi filme bune, spectacole de divertisment susţinute de profesionişti, emisiuni de informaţie strict expozitive, sobre, cinstite. Producătorii n-au atîta imaginaţie încît să invite la dezbaterile politice sau economice actori patetici cu aere de experţi, cîntăreţi care se joacă de-a baricada civică, scriitoraşi de mîna a doua şi gazetăraşi ameţiţi de ei înşişi. Asta se cheamă, între altele, normalitate. În ziare se scrie decent, într-o limbă îngrijită, cultivată, limpede. Forumurile care însoţesc, uneori, un articol sau altul sînt semnate cu numele întreg, au tonul unor reacţii mature, sînt la obiect, fără grosolănii de subterană, fără insulte şi ameninţări.
Nu vreau să spun că mă aflu în Paradis. Că lumea de aici se bălăceşte în rozuri blege, sau că Bucureştiul nu are şarmul lui inanalizabil... Vreau doar să spun că înainte de a fi carenţi la reformă, la Schengen, la moneda Euro, la moravurile politice, sîntem carenţi la capitolul normalitate, civilitate, bună-cuviinţă. Mai vreau să spun că orice construcţie care nu ţine cont de această carenţă, care nu încearcă să o reducă, e emfază fără substanţă, casă ridicată pe nisip.
luni, 9 mai 2011
Boii bătrâni fac brazda dreaptă
9 mai 2011, 13:15 | Autor: Eugen Chelemen | publicat in Adevarul
http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/Boii_batrani_fac_brazda_dreapta_0_477552510.html
După ce i-a înapoiat preşedintelui Traian Băsescu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ", cu care fusese decorat, un profesor universitar uluieşte din nou.
„Cineva greşeşte: ori noua Lege a educaţiei, ori studenţii", a spus profesorul universitar doctor Michael Shafir la gala de premiere a celor mai apreciate 101 cadre didactice universitare din România. Shafir a primit din partea studenţilor titlul de ,,Profesor Bologna”. Mulţi studenţi l-au votat pe acest profesor, cu toate că i-a picat pe capete!
Existenţa profesională a oricărui dascăl are sens doar atunci când acesta este preţuit de elevi şi de studenţi! Chiar dacă este în topul profesorilor apreciaţi de discipolii săi, noua Lege a educaţiei îl forţează pe profesorul Shafir să se pensioneze imediat deoarece a depăşit cu doi ani limita de vârstă stipulată în actul normativ. ,,Am să părăsesc România şi am să mă duc acolo unde am să pot să predau", este ultima ,,prelegere” a profesorului de la Universitatea „Babeş-Bolyai“din Cluj-Napoca în faţa celor care decid soarta învăţământului. Alungarea din ţară să fie şi o răsplată pentru faptul că la plecarea sa de pe postul de redactor-documentarist la “Europa Liberă” a luat cu sine acte care "stocau" peste 40 de ani din viaţa României şi le-a donat universităţii clujene?
Pentru fiecare există o vârstă la care este nevoit să se retragă. Gimnastele la o vârstă fragedă, balerinele la 40 de ani, cei din Armată cu zece ani mai repede decât cei care profesează în alte domenii. Un învăţător sau un profesor de gimnaziu cred că trebuie pensionaţi la 65 de ani pentru că nu mai au răbdarea necesară unor activităţi de predare-învăţare specifice vârstelor mici. Dar un profesor universitar, cu o vastă experienţă, cu ani grei de cercetare în spate, care a publicat sute de cărţi, articole de specialitate şi recenzii, mai are ceva de spus în amfiteatre. Nu sunt adeptul găştilor universitare şi al ocupării posturilor didactice de către pseudoprofesori, dar valoarea şi experienţa trebuie respectate şi fructificate la maximum.
,,Tinerii, înaintea bătrânilor, să aibă urechi, nu gură!” ; ,,Boii bătrâni fac brazda dreaptă” ; “Prieteni noi să îţi faci, dar de cei bătrâni să nu te laşi!” ; ,,Cine n-are bătrâni să-şi cumpere” sunt doar câteva vorbe de duh din înţelepciunea populară românească.
http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/Boii_batrani_fac_brazda_dreapta_0_477552510.html
După ce i-a înapoiat preşedintelui Traian Băsescu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ", cu care fusese decorat, un profesor universitar uluieşte din nou.
„Cineva greşeşte: ori noua Lege a educaţiei, ori studenţii", a spus profesorul universitar doctor Michael Shafir la gala de premiere a celor mai apreciate 101 cadre didactice universitare din România. Shafir a primit din partea studenţilor titlul de ,,Profesor Bologna”. Mulţi studenţi l-au votat pe acest profesor, cu toate că i-a picat pe capete!
Existenţa profesională a oricărui dascăl are sens doar atunci când acesta este preţuit de elevi şi de studenţi! Chiar dacă este în topul profesorilor apreciaţi de discipolii săi, noua Lege a educaţiei îl forţează pe profesorul Shafir să se pensioneze imediat deoarece a depăşit cu doi ani limita de vârstă stipulată în actul normativ. ,,Am să părăsesc România şi am să mă duc acolo unde am să pot să predau", este ultima ,,prelegere” a profesorului de la Universitatea „Babeş-Bolyai“din Cluj-Napoca în faţa celor care decid soarta învăţământului. Alungarea din ţară să fie şi o răsplată pentru faptul că la plecarea sa de pe postul de redactor-documentarist la “Europa Liberă” a luat cu sine acte care "stocau" peste 40 de ani din viaţa României şi le-a donat universităţii clujene?
Pentru fiecare există o vârstă la care este nevoit să se retragă. Gimnastele la o vârstă fragedă, balerinele la 40 de ani, cei din Armată cu zece ani mai repede decât cei care profesează în alte domenii. Un învăţător sau un profesor de gimnaziu cred că trebuie pensionaţi la 65 de ani pentru că nu mai au răbdarea necesară unor activităţi de predare-învăţare specifice vârstelor mici. Dar un profesor universitar, cu o vastă experienţă, cu ani grei de cercetare în spate, care a publicat sute de cărţi, articole de specialitate şi recenzii, mai are ceva de spus în amfiteatre. Nu sunt adeptul găştilor universitare şi al ocupării posturilor didactice de către pseudoprofesori, dar valoarea şi experienţa trebuie respectate şi fructificate la maximum.
,,Tinerii, înaintea bătrânilor, să aibă urechi, nu gură!” ; ,,Boii bătrâni fac brazda dreaptă” ; “Prieteni noi să îţi faci, dar de cei bătrâni să nu te laşi!” ; ,,Cine n-are bătrâni să-şi cumpere” sunt doar câteva vorbe de duh din înţelepciunea populară românească.
vineri, 6 mai 2011
Un text necesar societatii romanesti
Dr. Martin Luther King Jr.
"I have a dream"
[Discurs cu ocazia marşului spre Washington de la 28 august 1963, ţinut în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial]
Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat.
Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhitecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor — atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură — drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate.
Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne "liniştim" sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care s-a scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptăţii.
Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru.
Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi — şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi — şi-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: "Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?" Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: "Doar pentru albi". Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât când drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera.
Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: ,acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.' Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţione în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis...
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum "intervenţie" şi "anularea integrării rasiale" ..., că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o bunp zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: "Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea." Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii — dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu — oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici — îşi vor da mâinile şi vor intna versurile vechiului Negro Spiritual: "În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!"
"I have a dream"
[Discurs cu ocazia marşului spre Washington de la 28 august 1963, ţinut în faţa a 250.000 de oameni strânşi la Lincoln Memorial]
Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstraţie pentru pace din istoria naţiunii noastre.
Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamaţia de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiţi ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat.
Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viaţa negrilor suferă în continuare de pe urma cătuşelor segregării rasiale şi a lanţurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societăţii americane, fiind exilaţi în propria lor ţară.
Am astăzi aici pentru a dramatiza o situaţie ruşinoasă. Am venit oarecum în capitala ţării noastre pentru a încasa un cec. Când arhitecţii republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituţiei şi ale Declaraţiei de Independenţă, ei au semnat o poliţă pe care a fi trebuit ca toţi americanii să o poată încasa. Această poliţă garanta tuturor oamenilor — atât albilor, cât şi negrilor, în egală măsură — drepturile nestrămutate de a trăi fericiţi şi în libertate.
Se poate însă observa cu uşurinţă astăzi că America nu şi-a onorat promisiunile în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii de culoare. În loc să-şi îndeplinească obligaţiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuşi că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale ţării acesteia.
Am venit astăzi aşadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogăţiile libertăţii şi ale securităţii garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobişnuit pentru a aminti Americii de urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne "liniştim" sau să înghiţim calmantele unui progres lent şi treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democraţiei în realitate. A venit vremea să ieşim din prăpastia întunecată a segregării rasiale şi să purcedem pe drumul strălucitor al dreptăţii pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm naţiunea din nisipurile mişcătoare ale nedreptăţilor rasiale în care s-a scufundat şi să o ridicăm pe culmile solide ale fraternităţii. A venit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptăţii. Ar fi fatal pentru această naţiune să nu ia la cunoştinţă caracterul urgent al situaţiei curente. Această vară fierbinte a nemulţumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârşi până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertăţii şi dreptăţii.
1963 nu este sfârşitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulţumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că naţiunea urmează acelaşi drum ca mai înainte.
America nu va cunoaşte linişte până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile naţiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptăţii.
Şi trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al uşii care duce spre palatul dreptăţii că atâta vreme cât vom încerca să ne câştigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovaţi de nici un comportament nedrept.
Să nu ne lăsăm ispitiţi să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnităţii şi disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenţei fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violenţă fizică cu puterea sufletului nostru.
Acest nou şi minunat spirit revoluţionar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toţi albii. Pentru că mulţi dintre fraţii noştri albi — şi acest lucru o dovedeşte prezenţa lor astăzi — şi-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei şi-au dat seama că libertăţile lor nu pot fi despărţite de libertăţile noastre. Nu putem mărşălui de unii singuri.
Şi dacă e să mărşăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marş. Nu ne mai putem întoarce. Există oameni care îi întreabă pe cei devotaţi drepturilor civile: "Când veţi fi satisfăcuţi pe deplin?" Nu vom fi niciodată satisfăcuţi pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalităţii înfiorătoare a poliţiei.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe şosele şi în hotelurile din marile oraşe. Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare.
Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât copiii noştri vor fi privaţi de libertate şi demnitate prin semne pe care stă scris: "Doar pentru albi". Nu ne putem declara satisfăcuţi atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obţine drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuţi decât când drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreţ.
Ştiu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiţi şi au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteţi urmăriţi de brutalitatea poliţiei pentru că vă cereţi dreptul la libertate. Voi sunteţi veteranii suferinţelor creatoare. Continuaţi tot aşa şi aveţi încredere că aceste suferinţe nemeritate vă vor elibera.
Întoarceţi-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele şi ghetourile din marile oraşe din Nord cu conştiinţa că situaţia de acum poate şi va fi schimbată. Nu vă complaceţi în disperare.
Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăţilor de azi şi de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, şi anume că într-o bună zi această naţiune se va ridica şi va trăi conform adevăratului sens al credinţelor sale: ,acest adevăr este de la sine înţeles pentru noi: toţi oamenii sunt egali.' Am un vis, şi anume că într-o bună zi, pe dealurile roşii din Georgia, fii foştilor sclavi şi fii foştilor proprietari de sclavi vor putea să se aşeze împreună la masa fraternităţii. Am un vis, că într-o bună zi chiar şi statul Mississippi, un stat care lâncezeşte în fierbinţeala nedreptăţii şi oprimării, se va transforma într-o oază a libertăţii şi dreptăţii. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o naţione în care nu vor mai fi judecaţi după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis...
Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiştii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieşit cuvinte precum "intervenţie" şi "anularea integrării rasiale" ..., că într-o bună zi chiar şi acolo, în Alabama, băieţeii şi fetiţele de culoare îşi vor da mâna cu băieţeii şi fetiţele albe, ca fraţii şi surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălţa şi fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel şi cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.
Aceasta este credinţa noastră. Şi cu această credinţă mă voi întoarce în Sud.
Această credinţă mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranţei. Această credinţă ne va motiva să transformăm inechităţile exagerate din sânul naţiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternităţii.
Această credinţă ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în conştiinţa că într-o bunp zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu vor da un nou înţeles acestui cântec: "Ţara mea, Ţară a Libertăţii, aşa cânt eu. Ţară în care au murit strămoşii mei, mândria pelerinilor, de pe toţi munţii răsună libertatea." Dacă America vrea să devină o naţiune măreaţă, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.
Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe piscurile din New Hampshire. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii cei înalţi din New York, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe munţii Allegheny din Pennsylvania. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe culmile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi din Colorado. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe înălţimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Stone Montain din Georgia. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură din Mississippi, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii — dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare stat şi din fiecare oraş, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Dumnezeu — oameni albi şi negri, evrei şi necredincioşi, protestanţi şi catolici — îşi vor da mâinile şi vor intna versurile vechiului Negro Spiritual: "În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit liberi!"
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)