VOCÁŢIE, vocaţii, s.f. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; chemare, predispoziţie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.
EXIGÉNT, -Ă, exigenţi, -te, adj. Care pretinde multă grijă, stricteţe, corectitudine de la alţii (şi de la sine însuşi) în privinţa îndeplinirii unei datorii; pretenţios. – Din. fr. exigeant, lat. exigens, -ntis.
DILETÁNT, -Ă, diletanţi, -te, s.m. şi f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al ştiinţei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adânceşte (sau nu are pregătirea ştiinţifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei ştiinţe etc. – Din fr. dilettante.
Sursa: DEX '98
The Best Things in Life Are Free.
The Best Things in Life Are Free.
vineri, 29 mai 2009
luni, 4 mai 2009
Eckhart TOLLE - Trezirea constiintei umane
Pe măsură ce conştiinţa oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adică de orice legătură cu supravieţuirea, pe care l-au preţuit. Au fost sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti, poeţi şi mistici. Isus ne spune să contemplăm florile si să învăţăm de la ele cum să trăim. Despre Buddha se spune că ar fi susţinut odată o „predică tăcută”, în timpul căreia a ţinut în mână o floare şi nu a făcut altceva decât s-o privească. După un timp, unul dintre cei de faţă, un călugăr pe nume Mahakasyapa, a zâmbit. Se spune că acesta ar fi fost singurul
care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului.
care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)