Andrei Plesu - Cultivam frica

Ne e mereu frica de ceva….
Ne e mereu frica de ceva si ne traim frica voluptos,lacom,practicând,ca pe
un sport agreabil,numaratoarea inversa.Suferim,se pare,de un masochism
galopant,cu înfăţişări diverse:ne place să ne cultivăm spaimele,să
colecţionăm veşti proaste,să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim
febril pe cele care au loc aiurea),să degustăm nefericirea altora,să ne
simţim înconjuraţi de primejdii iminente. În această vicioasă înclinaţie,
beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe
seama angoaselor noastre. Ernst Jünger observase deja,acum câteva decenii,că
simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de
nelinişte. Antenele, mereu mai numeroase,de pe casele noastre dau
peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de
aprehensiuni sumbre.Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o
istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios,o sumedenie de savanţi.De la
fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000,de la superstiţiile curente la
marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor
omeneşti.Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit.
Ştiinţa a înlăturat,zice-se,panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a
penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.Nu cred. Vechile
spaime au fost înlocuite de unele noi,ba a apărut chiar o specie nouă de
frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment".Căutăm
frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară
agreabilă urmărind la televizor un "horror". Nu e zi să nu fim intoxicaţi
de "informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată,fie realitatea
continentală sau planetară,fie cea cosmică.De mare succes se bucură, de
pildă,"încălzirea globală". Dârdâim sub nămeţi,alunecăm pe gheaţă,nu ne mai
putem deszăpezi trotuarele şi automobilele,dar citim terorizaţi despre
inflamaţia generală în care vom sucomba curând.Vom muri de cald,ne vom
trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar
în curte.Mai sunt,apoi, sezonierele gripe animaliere.Armate de viruşi
aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de
pandemie.Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA,dezastrele
ecologice,demografice,financiare,uraniul iranian,Bin Laden, mogulii,anul
2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial,vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc
(dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări
PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum,despre nenorocul fatal al
realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm
amocul).Pe scurt,situaţia e albastră.(Sau violetă?).Ţara e năruită.
Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă?Că exagerăm când spunem că lucrurile
merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum
(exterior).Nu.Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele. Dar nici
psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică
peste frică,de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia,oricât rating ar
aduce acest obicei. O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea
noastră:frica de Dumnezeu,în care trăiau, nu de mult,înaintaşii noştri. Iar
când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari,
invadează scena în devălmăşie.
Andrei Plesu 16 feb 2010