Ca fiinţe raţionale, oamenii au căutat să construiască scheme de gândire care să traducă percepţia faptelor, evenimentelor în înţelegere. Mai mult, au imaginat probleme şi solutii care să le schimbe viaţa de la necunoastere la cunoaştere.
Platon, filosof grec care a răscolit de-a lungul a două milenii şi jumatate idolatria sau contestarea vehementă a urmaşilor, construieşte în “mitul pesterii” idealismul cunoasterii răpus eroic. În dialogul “Republica”, Platon înfruntă lumina cunoaşterii absolute cu umbrele palide ale semicunoasterii, şi, respectiv, dorinţa de a fi eliberatorul celorlalti cu mânia din fata neputintei de a pricepe.
Pe scurt, suntem rugati sa ne imaginăm un şir de oameni legaţi cu un lanţ şi care trebuie sa priveasca un perete pe care se perinda umbrele obiectelor luminate de un foc (falsa cunoastere?), dar ascunse in purtarea lor de un zid. Unul dintre acesti detinuti ai semi-cunoasterii reuseste sa rupa lantul si evadeaza de sub iluzia de mai inainte traita. La iesirea din pestera, lumina purului adevar il cuprinde pana la orbire. Dupa durere, urmeaza revelatia adevarului. Lumea este ceea ce vede abia acum la iesirea din pestera, si nu ceea ce umplea peretii atunci cand era legat.
Totul este altfel decat era in pestera. Lumea, viata, chiar si lumina este de alta natură. Paradigma cunoaşterii este schimbată printr-o revolutie personală. Eroul eliberat nu se opreste însă în acest moment de desăvârşire a lumii. El doreste sa devină eliberatorul fraţilor lui din pestera. Mânat fiind de frumusetea cunoasterii, de noul sens al lumii, eliberatul se vrea eliberator. Întors în peşteră, el îndeamnă la distrugerea lanţurilor fraţilor lui şi la degustarea adevăratei cunoaşteri.
Face aceste lucruri uitand, tocmai el, posesorul cunoasterii absolute, ca fratii lui s-ar putea să nu suporte, fizic vorbind, lumina purului adevar. Apoi la ce ar fi folosit sa stii ca lumea de dincolo de gura pesterii este altfel, cand va trebui sa traiesti in continuare sub aceleasi lumini palide, in pestera vietii tale personale.
Atunci cand stii ca viata si cunoasterea sunt altele decat cele ale celorlalti, care este scopul dorintei de a-i schimba pe fratii tai? Să devii noul lor zeu, cel care le aduce “eliberarea”? Dar aceasta “eliberare”, nu va conduce oare la o nouă sclavie, de data aceasta dincolo de intrarea in pestera? Si apoi, această ultimă paradigmă, nu se va dovedi în timp, la rândul ei inexactă? De ce să rişti a-ţi complica viata, să ajungi orb, să nu mai înţelegi nimic din ceea ce se întamplă, să devii ţintă a pradatorilor de dincolo de pestera, când poti sa supravietuiesti, si inca in conditii de integritate mentala si fizica, destul de bine in pestera? Să faci toate acestea doar pentru slava “eliberatorului-eliberat”?
La urma urmei, oare acest personaj nu era un pic nostalgic si cam fricos pentru a înfrunta noua realitate de unul singur de alege întoarcerea în peşteră? Si oare scopul era cumva sa devina noul lider spiritual, noul guru al dezrobirii?
Umanitatii i-au trebuit sute de ani sa inţeleagă că nu există absolut, ultim in cunoastere. Paradigmele se schimbă odata cu epocile, marcându-le prin perspectivele mai generoase sau mai vagi. Ruperea lanturilor si iesirea din pestera se succed la fiecare generatie.
De la o cunoastere de tip strict determinist ( “daca A, atunci B” ) ne putem astepta sa devenim absolutisti, posesori unici de adevar, dreptate, cunoastere. Poate ca inca nu am descoperit cine este Dumnezeu, poate ca nu am oferit vietii definitia cea mai adecvata, insa poate ca am atins acel grad al maturitatii si al generozitatii care ne permite sa acceptam mai multe adevaruri simultane si contradictorii.
Maretia lui Platon nu stă în adevarurile pe care ni le ofera. De mult timp, prin efortul celor ce au existat de atunci incoace, am trait alte adevaruri, poate mai concrete, mai functionale, mai democrate. Însă Platon rămâne unul dintre cei mai de temut gânditori prin întrebările pe care ni le-a lăsat. Ieşim sau nu din peşteră? Această întrebare încă nu a fost depăşită.
Platon, filosof grec care a răscolit de-a lungul a două milenii şi jumatate idolatria sau contestarea vehementă a urmaşilor, construieşte în “mitul pesterii” idealismul cunoasterii răpus eroic. În dialogul “Republica”, Platon înfruntă lumina cunoaşterii absolute cu umbrele palide ale semicunoasterii, şi, respectiv, dorinţa de a fi eliberatorul celorlalti cu mânia din fata neputintei de a pricepe.
Pe scurt, suntem rugati sa ne imaginăm un şir de oameni legaţi cu un lanţ şi care trebuie sa priveasca un perete pe care se perinda umbrele obiectelor luminate de un foc (falsa cunoastere?), dar ascunse in purtarea lor de un zid. Unul dintre acesti detinuti ai semi-cunoasterii reuseste sa rupa lantul si evadeaza de sub iluzia de mai inainte traita. La iesirea din pestera, lumina purului adevar il cuprinde pana la orbire. Dupa durere, urmeaza revelatia adevarului. Lumea este ceea ce vede abia acum la iesirea din pestera, si nu ceea ce umplea peretii atunci cand era legat.
Totul este altfel decat era in pestera. Lumea, viata, chiar si lumina este de alta natură. Paradigma cunoaşterii este schimbată printr-o revolutie personală. Eroul eliberat nu se opreste însă în acest moment de desăvârşire a lumii. El doreste sa devină eliberatorul fraţilor lui din pestera. Mânat fiind de frumusetea cunoasterii, de noul sens al lumii, eliberatul se vrea eliberator. Întors în peşteră, el îndeamnă la distrugerea lanţurilor fraţilor lui şi la degustarea adevăratei cunoaşteri.
Face aceste lucruri uitand, tocmai el, posesorul cunoasterii absolute, ca fratii lui s-ar putea să nu suporte, fizic vorbind, lumina purului adevar. Apoi la ce ar fi folosit sa stii ca lumea de dincolo de gura pesterii este altfel, cand va trebui sa traiesti in continuare sub aceleasi lumini palide, in pestera vietii tale personale.
Atunci cand stii ca viata si cunoasterea sunt altele decat cele ale celorlalti, care este scopul dorintei de a-i schimba pe fratii tai? Să devii noul lor zeu, cel care le aduce “eliberarea”? Dar aceasta “eliberare”, nu va conduce oare la o nouă sclavie, de data aceasta dincolo de intrarea in pestera? Si apoi, această ultimă paradigmă, nu se va dovedi în timp, la rândul ei inexactă? De ce să rişti a-ţi complica viata, să ajungi orb, să nu mai înţelegi nimic din ceea ce se întamplă, să devii ţintă a pradatorilor de dincolo de pestera, când poti sa supravietuiesti, si inca in conditii de integritate mentala si fizica, destul de bine in pestera? Să faci toate acestea doar pentru slava “eliberatorului-eliberat”?
La urma urmei, oare acest personaj nu era un pic nostalgic si cam fricos pentru a înfrunta noua realitate de unul singur de alege întoarcerea în peşteră? Si oare scopul era cumva sa devina noul lider spiritual, noul guru al dezrobirii?
Umanitatii i-au trebuit sute de ani sa inţeleagă că nu există absolut, ultim in cunoastere. Paradigmele se schimbă odata cu epocile, marcându-le prin perspectivele mai generoase sau mai vagi. Ruperea lanturilor si iesirea din pestera se succed la fiecare generatie.
De la o cunoastere de tip strict determinist ( “daca A, atunci B” ) ne putem astepta sa devenim absolutisti, posesori unici de adevar, dreptate, cunoastere. Poate ca inca nu am descoperit cine este Dumnezeu, poate ca nu am oferit vietii definitia cea mai adecvata, insa poate ca am atins acel grad al maturitatii si al generozitatii care ne permite sa acceptam mai multe adevaruri simultane si contradictorii.
Maretia lui Platon nu stă în adevarurile pe care ni le ofera. De mult timp, prin efortul celor ce au existat de atunci incoace, am trait alte adevaruri, poate mai concrete, mai functionale, mai democrate. Însă Platon rămâne unul dintre cei mai de temut gânditori prin întrebările pe care ni le-a lăsat. Ieşim sau nu din peşteră? Această întrebare încă nu a fost depăşită.
Nota bene: Ultimele noastre secole de cunoastere ne-au creat, pe baza raţionamentului strict determinist, lumea aceasta multioperaţională şi atoatetehnicista. S-ar putea sa vină o vreme când unii dintre noi să iasă şi din această peşteră. Sperăm să nu revină, ci să ne aştepte acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu