Intr-un satuc de campie, a venit un investitor american , insotit de asistentul lui. A batut la prima usa intalnita si i-a spus proprietarului:
Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro. Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, fiecare taran s-a dus la investitor cu cate o broscuta, pe care a vandut-o cu 10 euro.
Dupa cateva zile, investitorul le-a spus satenilor: Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro.
Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului.
Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasandu-l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o saptamana.
Inainte de a pleca, le-a spus:? Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata?
Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus:
Fratilor, m-am gandit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamani si va va plati cate 60 de euro/broscuta.
Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?
Satenii, s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mana de la mana, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata.
Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.
povestire dintr-un satuc romanesc
joi, 30 octombrie 2008
Bogati cu banii altora
Stiti cum se spune, problema cu consumul este cum sa strangi banii pentru cumparaturi, problema cu supraconsumul e(ra) pe ce sa cheltui banii altora. Cu alte cuvinte, un om asezat isi pune niste bani deoparte si daca mai e nevoie se imprumuta putin ca sa cumpere ceva, avand grija sa se-ntinda cat il tine plapuma, scrie Dragos Popa pe blogul Jeopardy. Un om mai putin asezat dar responsabil se-imprumuta mai mult si-apoi munceste in disperare ca sa plateasca datoria. Un om iresponsabil se imprumuta fara limita, ca sa traiasca peste masura posibilitatilor, fara sa-i pese daca poate sau nu sa ramburseze vreodata datoria. Veti spune ca e rareori posibil ca sa-ti dea cineva bani asa usor, fara sa te-ntrebe de unde-i dai inapoi. Depinde si de cat te imprumuti iar dar daca esti cel mai bun, cel mai destept, cel mai bogat…ce mai, UNICUL , oare nu poti sa obtii un credit nelimitat?
La nivelul economiei globale cine ar fi acea tara care consuma asa mult? Pai SUA are un deficit comercial de vreo 700 miliarde dolari la 2007… Adica consuma, consuma si iar consuma, importand mult mai mult decat exporta. Insa, cum orice deficit comercial inseamna un excedent in alta parte, sa vedem cine sunt cei care alimenteaza acest deficit comercial american. Pai China se bucura de un excedent comercial de 371 mld dolari la 2007, tarile din Orientul Mijlociu de 257 mld dolari , Japonia de 84 mld dolari si Rusia de 76 mld dolari. Toate aceste tari exporta bunuri si servicii in SUA si la schimb primesc…dolari.
In mod normal, daca ar fi vorba de o valuta ca oricare alta, acesti dolari ar fi schimbati - in parte - in valutele tarilor de origine care apoi ar fi reinvestite in pietele domestice. Iar acea valuta care ar fi vanduta in cantitati asa de mari ar trebui sa se deprecieze nu?
In realitate, mare parte din banii platiti de SUA pentru importuri raman in dolari si se intorc in aceasta tara sub o forma sau alta. Aici intervine acel “privilegiu exorbitant” de care se bucura America, prin statutul sau de superputere la nivel mondial, avand o valuta care, punct esential, este valuta de decontare pentru fluxurile petroliere, de marfuri si in comertul international. E simplu, vrei petrol? Ai nevoie de dolari ca sa poti plati…Vrei sa cumperi gaz natural, metale, carbune, grane, bumbac, porumb sau orice altceva de pe bursele de marfuri din intreaga lume? Sansele sunt ca majoritatea cotatiilor sa fie in dolari…Vrei cotatii la transportul international ? Sansele sunt sa le primesti in dolari…Bineinteles, exista si EUR sau alte valute de referinta dar in marea majoritate a cazurilor, daca vrei sa faci tranzactii in comertul international, atunci vei avea nevoie de dolari.
O mare parte din bancile centrale isi tin rezervele in dolari
Un alt avantaj, pe care SUA il are, vine din faptul ca bancile centrale (cu exceptia zonei EURO) isi tin mare parte (vreo 63%) din rezerve in dolari. Dintre acestea, China iese de departe in fata, cu o rezerva care a ajuns aproape la 1.900 mld dolari, din care peste 540 mld dolari in bonuri / note de trezorerie americana. Alte tari cu investitii majore in titlurile de stat americane sunt Japonia (586 mld USD), tarile OPEC (180 mld USD), Brazilia si Rusia, ambele mari exportatoare de materii prime. In total, peste 2,7 trilioane dolari in titluri de trezorerie detinute de investitorii straini (printre care mai apar si Marea Britanie si insulele din Caraibe, dar nu sunt decat paravane fiscale pentru petrodolari…). Pe langa investitiile in titluri de stat, atrasi de mirajul pietelor « super eficiente », « super transparente » si a companiilor cu rate de profitabilitate ridicate, guvernele acestor tari au investit (prin acele Sovereign Wealth Funds) zeci de miliarde de dolari in companiile americane.
Fara a intra in detalii, prin acest « avantaj exorbitant » , SUA capitalizeaza pozitia unica de superputere militara, economica, politica, focar al democratiei (?) si mega piata de consum, pentru a se indatora in valuta nationala si a mentine dolarul ca ancora de referinta in tranzactiile internationale. In aceasta miscare de forta, precum si pentru a putea mentine acele deficite comerciale uriase, SUA este ajutata in mod tacit de tarile exportatoare care recicleaza dolarii obtinuti din exporturi, investindu-i in titluri de stat americane (parte din Bretton Woods II). Acesti dolari erau in continuare transformati, de institutiile bancare, in noi credite de consum catre populatie (mai multe importuri) si folositi la investitii in instrumente financiare cu randamente ridicate si risc la fel de mare (returnuri ridicate pentru investitori)…
Tot acest cerc vicios depinde de capacitatea SUA de a mentine un ritm de consum ridicat prin intermediul supraindatorarii, de iluzia unor piete transparente, a unei economii libere si eficiente precum si a unor randamente cel putin pozitive pentru investitorii straini. Bun, in ceea ce priveste pietele transparente cred ca ne-am lamurit cum sta treaba, e de-ajuns sa incep cu acronime gen CDO, CDS, RMBS si alte inventii financiare sau sa vorbim de toate inventiile legale ce permit plimbarea activelor toxice prin bilanturi. Idem cu economia libera si eficienta (mai nationalizam ceva astazi?) sau cu randamentele pozitive (vai si amar de pierderile lor…). Cat despre consum ce sa mai spunem, recesiunea bate deja la usa nu?
Desigur, FEDul isi apara interesele cu toate armele la dispozitie, dand dolari fara limita acelor banci centrale care ar fi putut sa arunce peste bord activele americane sau sa determine aprecierea prea puternica a dolarului. Desigur, dolarul se intareste in ultima perioada, titlurile de stat americane fiind inca considerate un refugiu pentru investitorii care se retrag din pietele emergente intr-un “flight to safety”. Desigur, se iau masuri disperate de catre guvernul si autoritatile americane pentru a se remedia efectele crizei si a restarta consumul, insa mai este dolarul oare moneda de referinta pentru ca este puternic sau este puternic doar pentru ca a ramas moneda de referinta?
Ce se intampla cand importurile americane scad?
Oare ce se poate intampla pe termen mediu atunci cand importurile americane se micsoreaza, consumul domestic scade, pietele continua sa se prabuseasca iar pierderile pentru investitorii straini continua sa se acumuleze? Vor mai continua tarile exportatoare sa-si investeasca excedentele in scadere in active americane?
Anumite semne arata deja ca cel putin China incepe sa aiba dubii, iar fondurile de investitii suverane ezita sa mai adauge pierderi peste pierderi… Este oare posibil ca detinatorii de active americane sa inceapa incet incet sa-si reconsidere pozitia? Este oare posibil ca aceasta criza americana de care s-a molipsit intreaga lume sa duca la erodarea pozitiei dolarului si a Americii pe scena globala ?
Sa speram ca mai e mult pana departe si nimic nu se va intampla peste noapte…
Stiind insa acea zicala care spune “daca banca te-a imprumutat cu un milion de lei, atunci ai o problema daca nu poti sa-i dai inapoi insa daca banca te-a imprumutat cu un miliard de lei, atunci banca are o problema daca tu nu poti sa-i dai inapoi”, ce ne facem oare cu acele cateva trilioane de dolari pe care le datoreaza America lumii?
Sursa:Hotnews
La nivelul economiei globale cine ar fi acea tara care consuma asa mult? Pai SUA are un deficit comercial de vreo 700 miliarde dolari la 2007… Adica consuma, consuma si iar consuma, importand mult mai mult decat exporta. Insa, cum orice deficit comercial inseamna un excedent in alta parte, sa vedem cine sunt cei care alimenteaza acest deficit comercial american. Pai China se bucura de un excedent comercial de 371 mld dolari la 2007, tarile din Orientul Mijlociu de 257 mld dolari , Japonia de 84 mld dolari si Rusia de 76 mld dolari. Toate aceste tari exporta bunuri si servicii in SUA si la schimb primesc…dolari.
In mod normal, daca ar fi vorba de o valuta ca oricare alta, acesti dolari ar fi schimbati - in parte - in valutele tarilor de origine care apoi ar fi reinvestite in pietele domestice. Iar acea valuta care ar fi vanduta in cantitati asa de mari ar trebui sa se deprecieze nu?
In realitate, mare parte din banii platiti de SUA pentru importuri raman in dolari si se intorc in aceasta tara sub o forma sau alta. Aici intervine acel “privilegiu exorbitant” de care se bucura America, prin statutul sau de superputere la nivel mondial, avand o valuta care, punct esential, este valuta de decontare pentru fluxurile petroliere, de marfuri si in comertul international. E simplu, vrei petrol? Ai nevoie de dolari ca sa poti plati…Vrei sa cumperi gaz natural, metale, carbune, grane, bumbac, porumb sau orice altceva de pe bursele de marfuri din intreaga lume? Sansele sunt ca majoritatea cotatiilor sa fie in dolari…Vrei cotatii la transportul international ? Sansele sunt sa le primesti in dolari…Bineinteles, exista si EUR sau alte valute de referinta dar in marea majoritate a cazurilor, daca vrei sa faci tranzactii in comertul international, atunci vei avea nevoie de dolari.
O mare parte din bancile centrale isi tin rezervele in dolari
Un alt avantaj, pe care SUA il are, vine din faptul ca bancile centrale (cu exceptia zonei EURO) isi tin mare parte (vreo 63%) din rezerve in dolari. Dintre acestea, China iese de departe in fata, cu o rezerva care a ajuns aproape la 1.900 mld dolari, din care peste 540 mld dolari in bonuri / note de trezorerie americana. Alte tari cu investitii majore in titlurile de stat americane sunt Japonia (586 mld USD), tarile OPEC (180 mld USD), Brazilia si Rusia, ambele mari exportatoare de materii prime. In total, peste 2,7 trilioane dolari in titluri de trezorerie detinute de investitorii straini (printre care mai apar si Marea Britanie si insulele din Caraibe, dar nu sunt decat paravane fiscale pentru petrodolari…). Pe langa investitiile in titluri de stat, atrasi de mirajul pietelor « super eficiente », « super transparente » si a companiilor cu rate de profitabilitate ridicate, guvernele acestor tari au investit (prin acele Sovereign Wealth Funds) zeci de miliarde de dolari in companiile americane.
Fara a intra in detalii, prin acest « avantaj exorbitant » , SUA capitalizeaza pozitia unica de superputere militara, economica, politica, focar al democratiei (?) si mega piata de consum, pentru a se indatora in valuta nationala si a mentine dolarul ca ancora de referinta in tranzactiile internationale. In aceasta miscare de forta, precum si pentru a putea mentine acele deficite comerciale uriase, SUA este ajutata in mod tacit de tarile exportatoare care recicleaza dolarii obtinuti din exporturi, investindu-i in titluri de stat americane (parte din Bretton Woods II). Acesti dolari erau in continuare transformati, de institutiile bancare, in noi credite de consum catre populatie (mai multe importuri) si folositi la investitii in instrumente financiare cu randamente ridicate si risc la fel de mare (returnuri ridicate pentru investitori)…
Tot acest cerc vicios depinde de capacitatea SUA de a mentine un ritm de consum ridicat prin intermediul supraindatorarii, de iluzia unor piete transparente, a unei economii libere si eficiente precum si a unor randamente cel putin pozitive pentru investitorii straini. Bun, in ceea ce priveste pietele transparente cred ca ne-am lamurit cum sta treaba, e de-ajuns sa incep cu acronime gen CDO, CDS, RMBS si alte inventii financiare sau sa vorbim de toate inventiile legale ce permit plimbarea activelor toxice prin bilanturi. Idem cu economia libera si eficienta (mai nationalizam ceva astazi?) sau cu randamentele pozitive (vai si amar de pierderile lor…). Cat despre consum ce sa mai spunem, recesiunea bate deja la usa nu?
Desigur, FEDul isi apara interesele cu toate armele la dispozitie, dand dolari fara limita acelor banci centrale care ar fi putut sa arunce peste bord activele americane sau sa determine aprecierea prea puternica a dolarului. Desigur, dolarul se intareste in ultima perioada, titlurile de stat americane fiind inca considerate un refugiu pentru investitorii care se retrag din pietele emergente intr-un “flight to safety”. Desigur, se iau masuri disperate de catre guvernul si autoritatile americane pentru a se remedia efectele crizei si a restarta consumul, insa mai este dolarul oare moneda de referinta pentru ca este puternic sau este puternic doar pentru ca a ramas moneda de referinta?
Ce se intampla cand importurile americane scad?
Oare ce se poate intampla pe termen mediu atunci cand importurile americane se micsoreaza, consumul domestic scade, pietele continua sa se prabuseasca iar pierderile pentru investitorii straini continua sa se acumuleze? Vor mai continua tarile exportatoare sa-si investeasca excedentele in scadere in active americane?
Anumite semne arata deja ca cel putin China incepe sa aiba dubii, iar fondurile de investitii suverane ezita sa mai adauge pierderi peste pierderi… Este oare posibil ca detinatorii de active americane sa inceapa incet incet sa-si reconsidere pozitia? Este oare posibil ca aceasta criza americana de care s-a molipsit intreaga lume sa duca la erodarea pozitiei dolarului si a Americii pe scena globala ?
Sa speram ca mai e mult pana departe si nimic nu se va intampla peste noapte…
Stiind insa acea zicala care spune “daca banca te-a imprumutat cu un milion de lei, atunci ai o problema daca nu poti sa-i dai inapoi insa daca banca te-a imprumutat cu un miliard de lei, atunci banca are o problema daca tu nu poti sa-i dai inapoi”, ce ne facem oare cu acele cateva trilioane de dolari pe care le datoreaza America lumii?
Sursa:Hotnews
miercuri, 29 octombrie 2008
Trei experti britanici explica impactul crizei bancare globale
Marea Britanie ocupa locul 8 in topul celor mai prospere tari ale lumii in clasamentul intocmit de Jane’s Country Risk, o companie care a ajuns la aceasta concluzie dupa un an de cercetari. Dar criza financiara mondiala nu i-a iertat nici pe britanici. De la detinatorii de actiuni bancare si consultantii lor, pana la oferta lui David Cameron de a colabora cu Gordon Brown pentru eradicarea panicii din sitemul bancar britanic: oamenii reginei isi incep noptile albe financiare, anuntand surprize.
John Lang – director al Tower Hill Associates Limited din Londra, si Ed Bowsher – expert financiar al website-ului financiar www.Fool.co.uk, explica cititorilor HotNews criza curenta din sistemul bancar britanic.
1. Reuseste teama de faliment bancar sa alunge clientii si investitorii?
John Lang: Clientii care doresc doar sfaturi legate de investitii se feresc, preferand banii lichizi investitiilor pe piata bursei, desi tot mai multi clienti doresc sa afle unde ar putea sa isi pastreze banii in siguranta! Totusi, clientii care necesita un plan financiar holistic si continuu, in special cei aproape de pensionare, cauta mereu consilieri care sa-i ajute in aceasta perioada dificila sa-si implineasca telurile financiare specifice. Pe cine sa te bazezi daca nu pe banca ta? Intr-un consilier licentiat in planning financiar ar fi raspunsul pentru multi clienti.
Ed Bowsher: Datorita temerii de crah financiar, bancile nu se mai imprumuta reciproc, creand o problema fundamentala. Banca A se teme ca Banca B va da faliment, asadar Banca A nu o imprumuta pe B. Acesta este cel mai resimtit impact al crizei financiare in momentul de fata. Situatia s-a agravat la banca Bradford & Bingley: saptamana trecuta oamenii isi retrageau banii deoarece au crezut ca situatia se va inrautati si banca va cadea.
2. Cum afecteaza crizele financiare din SUA si China piata britanica?
John Lang: Nu mai cred ca situatia de fata din UK este un efect al crizelor financiare din SUA sau China, ci cred ca are o baza mondiala, Marea Britanie fiind o componenta a pietei financiare globale afectata nefavorabil, dimpreuna cu restul lumii. Nu ne putem ascunde, iar ideea ca pietele in curs de dezvoltare vor fi deconectate de la pietele dezvoltate s-a dovedit a fi departe de adevar.
Ed Bowsher: Este si o componenta de incredere. De cate ori pretul actiunilor scade pe piata SUA, se poate observa acelasi fenomen pe piata britanica. Face parte din globalizarea economiei. Bancile americane nu se mai imprumuta nici ele, de aceea bancile britanice nu se pot imprumuta acum de peste ocean. Ceea ce se intampla in SUA ne afecteaza si pe noi.
3. Care sunt cele mai lezate banci din UK? Ce fac pentru a evita falimentul: partneriate, nationalizari, oferte si rate atractive pentru atragerea clientilor...?
John Lang: Cele mai afectate banci din UK sunt cele care se bazau in mare parte pe pietele financiare angro si care au imprumutat bani in mod iresponsabil: de exemplu peste 100% imprumut pe valoare catre clienti indirecti sau cu garantie proprie. Cei mai mari contravenienti au fost deja expusi: Northern Rock si Bradford Bingley. Cu toate acestea, ne putem astepta si la alte interventii ale Guvernului si consolidari bancare, ceea ce va conduce la o extindere a unei piete mai putin competitive a ipotecilor si economiilor.
Ed Bowsher: Bancile mari rezista, dar inca nu sunt in siguranta. Dintre ele, cele care par vulnerabile sunt The Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB si NatWest, dar este foarte putin probabil sa aiba dificultati majore, deoarece sunt banci importante. Institutiile bancare britanice incearca acum sa atraga fonduri prin economiile clientilor mici, deoarece nu pot obtine bani de pe pietele financiare.
Foarte multe conturi de economii platesc dobanzi mari pentru ca bancile sa imprumute de la noi cand nu mai pot imprumuta bani una de la alta. De asemenea, in ultimul an, au vandut cateva filiale, s-au folosit de burse, au eliberat mai multe actiuni pentru a strange bani. Nici actionarii nu-si primesc dividentele. Fac tot ce pot pentru a evita falimentul, dar pentru B & B nu a fost suficient.
4. Care considerati ca sunt greselile comise de (o parte din) bancile britanice?
John Lang: Cu totii suntem de vina pentru aceasta criza, inclusiv consumatorii care au trait pentru ziua de azi prin imprumuturi ieftine, in loc sa economiseasca pentru ziua de maine. Totusi, am asteptat mai mult de la organul nostru regulator FSA (Financial Service Authority) si din partea Guvernului. Ne-am reintors la boom si faliment si te intrebi de ce unor societati de dezvoltare traditionale si respectate la vremea lor li s-a permis sa se transforme in banci nesabuite, cu un mecanism de afacere defectat de FSA.
Ed Bowsher: Cea mai mare greseala a Bradford & Bingley a fost faptul ca a imprumutat o buna parte a resuselor lor investitorilor imobiliari. De asemenea, au luat imprumuturi pentru a investi ei insisi in imobiliare. Din momentul in care piata imobiliara a inceput sa decada, B & B a devenit treptat una dintre cele mai vulnerabile banci britanice.
5. Va sfatuiti clientii sa-si pastreze toti banii intr-un singur cont, sau sa isi protejeze lirele prin banci diferite, protejate de planuri financiare distincte?
John Lang: In situatia de fata, recomand clientilor sa-si pastreze banii la Northern Rock deoarece, desi nationalizata, banii clientilor sunt protejati 100%. De asemenea, clientii isi pot imparti banii in sume de cate £35,000 si sa le plaseze in institutii diferite.
Ed Bowsher: Clientii cu investitii mici sunt protejati. Daca detii pana la £35,000 in contul unei banci si aceasta intra in faliment, Guvernul iti garanteaza acoperirea sumei. Guvernul este atat de stresat de faptul ca bancile ar putea intra in faliment, incat este gata sa intervina cu aceasta compensatie inainte de momentul stabilit. Asta s-a intamplat cu B & B si cu Northern Rock.
6. Odata ce o institutie bancara a fost salvata de guvern, devine ea mai putin atractiva pentru investitori? Ce se intampla cu actionari dupa nationalizarea unei banci?
John Lang: Fiind un paradis sigur pentru banii lichizi, Northern Rock este mai atractiva de cand a fost nationalizata de Guvern. Actionarii ar trebui sa se fereasca de bancile cu potential de nationalizare ca de boala, deoarece pot pierde majoritatea sau chiar toata investitia.
Ed Bowsher: Daca o banca este nationalizata, investitiile nu mai apartin investitorilor, devenind fara valoare, iar investitorii – mai saraci. Actionarii s-au ales cu mai nimic. Cat despre alte banci precum Lloyds TSB, valoarea actiunilor a scazut dramatic. Pe de alta parte, conturile de economie ale clientilor sunt in siguranta.
7. Ce acopera Financial Service Compensation Scheme?
John Lang: Banii din banci sau din casele de economii, 100% pana in £35,000 la fiecare institutie unde clientul are depozit.
8. Va afecta criza financiara marii comerciantii intr-un oras renumit pentru cultura lui de consum?
John Lang: Majoritatea comerciantilor importanti vor fi puternic afectati cand clientii lor, care acum se simt mai saraci, vor strange cureaua. Marea parte a consumatorilor, ca si bancile, au nevoie sa-si asigure veniturile si nu mai au acces la debit ieftin. A economisi nu va mai fi considerat un gest vulgar.
Ed Bowsher: Multi comercianti de pe Oxford Street si-au vazut magazinele in pierdere, si situatia se va inrautati pe masura ce clientii vor parasi magazinele.
9. Cine beneficiaza de pe urma crizei financiare?
John Lang: Uitandu-ne in urma, anumiti functionari, remunerati excesiv cu bonus-uri pentru ‘talentul’ lor de a crea si vinde bunuri toxice, nu si-au recuperate bonusurile. Magazinele mici si ieftine si borkerii de amanet vor iesi bine.
La fel si consultantii financiari cu adevarat independenti, imbratisand economia ca tendinta financiara, adresandu-se clientilor care pun pret pe a sti ce trebuie sa faca pentru a avea cea mai buna sansa de a-si atinge obiectivele banesti.
Ed Bowsher: Dupa cum s-a mentionat, vor prospera cei care decid sa-si deschida conturi de economii, deoarece, in goana dupa bani, bancile ofera dobanzi mari la ora actuala.
10. Ce pierderi au suferit clientii dumneavoastra?
John Lang: Clientii mei se simt mai saraci dupa ce valoarea investitiilor lor a scazut, dar majoritatea inteleg ca investitiile dau recompense pe termen lung si apreciaza o abordare a investitiei concentrate pe dorintele clientului.
Ed Bowsher: Investitorii in actiuni bacare si-au vazut actiunile scazandu-le valoarea drastic. S-a ajuns ca preturile unor actiuni sa fie mai mici decat pretul lor de acum zece ani, ceea ce este uluitor.
11. Cum credeti ca actuala criza financiara va influenta economia tarilor noi membre UE, in special pe cea a Romaniei, tara a carei economii trebuie sa dovedeasca o crestere?
John Lang: Cred ca economiile in curs de dezvoltare, precum cea a Romaniei, vor rezista mai bine decat economiile impovarate de debite, datorita nivelului scazut al datoriilor. Au mai mult de castigat si mai putin de pierdut, desi recesiunea se va resimti pe plan mondial.
Ed Bowsher: Nu sunt un expert in acest domeniu, dar nu pot afirma nimic de bine. Economia este clar in criza si va afecta toate tarile. Sunt sigur ca va leza si Romania, dar nu pot spune de ce sau cat de grav.
Nota: Tower Hill Associates Limited ofera servicii de management financiar holistic clientilor cu bunuri investibile, kinclusiv fonduri de pensii, investitiile fiind intre 250 000 de lire si 2 000 000 de lire. Detalii pe http://www.towerhillassociates.com/_aboutus/aboutus.html
Fool.co.uk este o companie independenta care ofera consultanta financiara, rapoarte, newsletter financiar si o platforma pentru discutii. Detalii pe http://www.fool.co.uk/news/your-money/savings/2008/09/29/the-facts-about-the-savings-guarantee.aspx
Presa britanica despre criza financiara
Sean O'Grady, Editor Economic, The Independent, Londra
Privind sistemul financiar britanic, avem dovezi clare ca institutiile si bancile pur si silmplu nu se imprumuta reciproc, iar unii clienti isi transfera banii in bancile care se bucura de suport guvernamental. Criza din SUA afecteaza sever piata britanica, deoarece sistemele noastre financiare sunt intrepatrunse, iar bancile noastre s-au umplut de datorii pe piata imobiliara americana.
Trei dintre bancile britanice au dat faliment. Altele au fost salvate. Aproape toate sunt in criza. Comerciantii isi vad deja vanzarile scazand dramatic. Guvernul a permis nivelul datoriilor si al influentei sa atinga cote foarte inalte. Aceasta greseala este un motiv important al situatiei economice prezente pe piata bancara. Institutiile sustinute de catre guvernun britanic sunt mult mai tentante acum.
Marea Britanie nu a fost niciodata restantiera in toata istoria sa, asadar bancile sprijinite de stat sunt privite ca fiind sigure. Exista un public care beneficiaza de pe urma crizei financiare: cei care isi deschid conturi de economii. La ora actuala in Marea Britanie, este de preferat sa-ti pastrezi banii in banci diferite, nu mai mult de 50 000 de lire intr-o banca. Referitor la felul in care criza va afecta noile tari membre UE, cred ca Uniunea Europeana va fi probabil si mai precauta vis-a-vis de acceptarea de noi state membre in perioada in care isi reface economia obosita, cand euro este supus stresului actualei crize economice.
Sursa:Hotnews
John Lang – director al Tower Hill Associates Limited din Londra, si Ed Bowsher – expert financiar al website-ului financiar www.Fool.co.uk, explica cititorilor HotNews criza curenta din sistemul bancar britanic.
1. Reuseste teama de faliment bancar sa alunge clientii si investitorii?
John Lang: Clientii care doresc doar sfaturi legate de investitii se feresc, preferand banii lichizi investitiilor pe piata bursei, desi tot mai multi clienti doresc sa afle unde ar putea sa isi pastreze banii in siguranta! Totusi, clientii care necesita un plan financiar holistic si continuu, in special cei aproape de pensionare, cauta mereu consilieri care sa-i ajute in aceasta perioada dificila sa-si implineasca telurile financiare specifice. Pe cine sa te bazezi daca nu pe banca ta? Intr-un consilier licentiat in planning financiar ar fi raspunsul pentru multi clienti.
Ed Bowsher: Datorita temerii de crah financiar, bancile nu se mai imprumuta reciproc, creand o problema fundamentala. Banca A se teme ca Banca B va da faliment, asadar Banca A nu o imprumuta pe B. Acesta este cel mai resimtit impact al crizei financiare in momentul de fata. Situatia s-a agravat la banca Bradford & Bingley: saptamana trecuta oamenii isi retrageau banii deoarece au crezut ca situatia se va inrautati si banca va cadea.
2. Cum afecteaza crizele financiare din SUA si China piata britanica?
John Lang: Nu mai cred ca situatia de fata din UK este un efect al crizelor financiare din SUA sau China, ci cred ca are o baza mondiala, Marea Britanie fiind o componenta a pietei financiare globale afectata nefavorabil, dimpreuna cu restul lumii. Nu ne putem ascunde, iar ideea ca pietele in curs de dezvoltare vor fi deconectate de la pietele dezvoltate s-a dovedit a fi departe de adevar.
Ed Bowsher: Este si o componenta de incredere. De cate ori pretul actiunilor scade pe piata SUA, se poate observa acelasi fenomen pe piata britanica. Face parte din globalizarea economiei. Bancile americane nu se mai imprumuta nici ele, de aceea bancile britanice nu se pot imprumuta acum de peste ocean. Ceea ce se intampla in SUA ne afecteaza si pe noi.
3. Care sunt cele mai lezate banci din UK? Ce fac pentru a evita falimentul: partneriate, nationalizari, oferte si rate atractive pentru atragerea clientilor...?
John Lang: Cele mai afectate banci din UK sunt cele care se bazau in mare parte pe pietele financiare angro si care au imprumutat bani in mod iresponsabil: de exemplu peste 100% imprumut pe valoare catre clienti indirecti sau cu garantie proprie. Cei mai mari contravenienti au fost deja expusi: Northern Rock si Bradford Bingley. Cu toate acestea, ne putem astepta si la alte interventii ale Guvernului si consolidari bancare, ceea ce va conduce la o extindere a unei piete mai putin competitive a ipotecilor si economiilor.
Ed Bowsher: Bancile mari rezista, dar inca nu sunt in siguranta. Dintre ele, cele care par vulnerabile sunt The Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB si NatWest, dar este foarte putin probabil sa aiba dificultati majore, deoarece sunt banci importante. Institutiile bancare britanice incearca acum sa atraga fonduri prin economiile clientilor mici, deoarece nu pot obtine bani de pe pietele financiare.
Foarte multe conturi de economii platesc dobanzi mari pentru ca bancile sa imprumute de la noi cand nu mai pot imprumuta bani una de la alta. De asemenea, in ultimul an, au vandut cateva filiale, s-au folosit de burse, au eliberat mai multe actiuni pentru a strange bani. Nici actionarii nu-si primesc dividentele. Fac tot ce pot pentru a evita falimentul, dar pentru B & B nu a fost suficient.
4. Care considerati ca sunt greselile comise de (o parte din) bancile britanice?
John Lang: Cu totii suntem de vina pentru aceasta criza, inclusiv consumatorii care au trait pentru ziua de azi prin imprumuturi ieftine, in loc sa economiseasca pentru ziua de maine. Totusi, am asteptat mai mult de la organul nostru regulator FSA (Financial Service Authority) si din partea Guvernului. Ne-am reintors la boom si faliment si te intrebi de ce unor societati de dezvoltare traditionale si respectate la vremea lor li s-a permis sa se transforme in banci nesabuite, cu un mecanism de afacere defectat de FSA.
Ed Bowsher: Cea mai mare greseala a Bradford & Bingley a fost faptul ca a imprumutat o buna parte a resuselor lor investitorilor imobiliari. De asemenea, au luat imprumuturi pentru a investi ei insisi in imobiliare. Din momentul in care piata imobiliara a inceput sa decada, B & B a devenit treptat una dintre cele mai vulnerabile banci britanice.
5. Va sfatuiti clientii sa-si pastreze toti banii intr-un singur cont, sau sa isi protejeze lirele prin banci diferite, protejate de planuri financiare distincte?
John Lang: In situatia de fata, recomand clientilor sa-si pastreze banii la Northern Rock deoarece, desi nationalizata, banii clientilor sunt protejati 100%. De asemenea, clientii isi pot imparti banii in sume de cate £35,000 si sa le plaseze in institutii diferite.
Ed Bowsher: Clientii cu investitii mici sunt protejati. Daca detii pana la £35,000 in contul unei banci si aceasta intra in faliment, Guvernul iti garanteaza acoperirea sumei. Guvernul este atat de stresat de faptul ca bancile ar putea intra in faliment, incat este gata sa intervina cu aceasta compensatie inainte de momentul stabilit. Asta s-a intamplat cu B & B si cu Northern Rock.
6. Odata ce o institutie bancara a fost salvata de guvern, devine ea mai putin atractiva pentru investitori? Ce se intampla cu actionari dupa nationalizarea unei banci?
John Lang: Fiind un paradis sigur pentru banii lichizi, Northern Rock este mai atractiva de cand a fost nationalizata de Guvern. Actionarii ar trebui sa se fereasca de bancile cu potential de nationalizare ca de boala, deoarece pot pierde majoritatea sau chiar toata investitia.
Ed Bowsher: Daca o banca este nationalizata, investitiile nu mai apartin investitorilor, devenind fara valoare, iar investitorii – mai saraci. Actionarii s-au ales cu mai nimic. Cat despre alte banci precum Lloyds TSB, valoarea actiunilor a scazut dramatic. Pe de alta parte, conturile de economie ale clientilor sunt in siguranta.
7. Ce acopera Financial Service Compensation Scheme?
John Lang: Banii din banci sau din casele de economii, 100% pana in £35,000 la fiecare institutie unde clientul are depozit.
8. Va afecta criza financiara marii comerciantii intr-un oras renumit pentru cultura lui de consum?
John Lang: Majoritatea comerciantilor importanti vor fi puternic afectati cand clientii lor, care acum se simt mai saraci, vor strange cureaua. Marea parte a consumatorilor, ca si bancile, au nevoie sa-si asigure veniturile si nu mai au acces la debit ieftin. A economisi nu va mai fi considerat un gest vulgar.
Ed Bowsher: Multi comercianti de pe Oxford Street si-au vazut magazinele in pierdere, si situatia se va inrautati pe masura ce clientii vor parasi magazinele.
9. Cine beneficiaza de pe urma crizei financiare?
John Lang: Uitandu-ne in urma, anumiti functionari, remunerati excesiv cu bonus-uri pentru ‘talentul’ lor de a crea si vinde bunuri toxice, nu si-au recuperate bonusurile. Magazinele mici si ieftine si borkerii de amanet vor iesi bine.
La fel si consultantii financiari cu adevarat independenti, imbratisand economia ca tendinta financiara, adresandu-se clientilor care pun pret pe a sti ce trebuie sa faca pentru a avea cea mai buna sansa de a-si atinge obiectivele banesti.
Ed Bowsher: Dupa cum s-a mentionat, vor prospera cei care decid sa-si deschida conturi de economii, deoarece, in goana dupa bani, bancile ofera dobanzi mari la ora actuala.
10. Ce pierderi au suferit clientii dumneavoastra?
John Lang: Clientii mei se simt mai saraci dupa ce valoarea investitiilor lor a scazut, dar majoritatea inteleg ca investitiile dau recompense pe termen lung si apreciaza o abordare a investitiei concentrate pe dorintele clientului.
Ed Bowsher: Investitorii in actiuni bacare si-au vazut actiunile scazandu-le valoarea drastic. S-a ajuns ca preturile unor actiuni sa fie mai mici decat pretul lor de acum zece ani, ceea ce este uluitor.
11. Cum credeti ca actuala criza financiara va influenta economia tarilor noi membre UE, in special pe cea a Romaniei, tara a carei economii trebuie sa dovedeasca o crestere?
John Lang: Cred ca economiile in curs de dezvoltare, precum cea a Romaniei, vor rezista mai bine decat economiile impovarate de debite, datorita nivelului scazut al datoriilor. Au mai mult de castigat si mai putin de pierdut, desi recesiunea se va resimti pe plan mondial.
Ed Bowsher: Nu sunt un expert in acest domeniu, dar nu pot afirma nimic de bine. Economia este clar in criza si va afecta toate tarile. Sunt sigur ca va leza si Romania, dar nu pot spune de ce sau cat de grav.
Nota: Tower Hill Associates Limited ofera servicii de management financiar holistic clientilor cu bunuri investibile, kinclusiv fonduri de pensii, investitiile fiind intre 250 000 de lire si 2 000 000 de lire. Detalii pe http://www.towerhillassociates.com/_aboutus/aboutus.html
Fool.co.uk este o companie independenta care ofera consultanta financiara, rapoarte, newsletter financiar si o platforma pentru discutii. Detalii pe http://www.fool.co.uk/news/your-money/savings/2008/09/29/the-facts-about-the-savings-guarantee.aspx
Presa britanica despre criza financiara
Sean O'Grady, Editor Economic, The Independent, Londra
Privind sistemul financiar britanic, avem dovezi clare ca institutiile si bancile pur si silmplu nu se imprumuta reciproc, iar unii clienti isi transfera banii in bancile care se bucura de suport guvernamental. Criza din SUA afecteaza sever piata britanica, deoarece sistemele noastre financiare sunt intrepatrunse, iar bancile noastre s-au umplut de datorii pe piata imobiliara americana.
Trei dintre bancile britanice au dat faliment. Altele au fost salvate. Aproape toate sunt in criza. Comerciantii isi vad deja vanzarile scazand dramatic. Guvernul a permis nivelul datoriilor si al influentei sa atinga cote foarte inalte. Aceasta greseala este un motiv important al situatiei economice prezente pe piata bancara. Institutiile sustinute de catre guvernun britanic sunt mult mai tentante acum.
Marea Britanie nu a fost niciodata restantiera in toata istoria sa, asadar bancile sprijinite de stat sunt privite ca fiind sigure. Exista un public care beneficiaza de pe urma crizei financiare: cei care isi deschid conturi de economii. La ora actuala in Marea Britanie, este de preferat sa-ti pastrezi banii in banci diferite, nu mai mult de 50 000 de lire intr-o banca. Referitor la felul in care criza va afecta noile tari membre UE, cred ca Uniunea Europeana va fi probabil si mai precauta vis-a-vis de acceptarea de noi state membre in perioada in care isi reface economia obosita, cand euro este supus stresului actualei crize economice.
Sursa:Hotnews
vineri, 17 octombrie 2008
Marea Britanie - înflorirea Statului Totalitar
MAREA BRITANIE este exemplul tipic de stat politinesc scapat total de sub control. Un exemplu flagrant ne da ziarul Gandul. Consiliul local din Bury (oraş inclus în zona metropolitană Manchester) a declanşat o operaţiune de supraveghere folosind camere video ascunse, in virtutea legislatiei “antiteroriste” (!!!), pentru a-i descoperi pe gunoierii care nu colecteaza corect gunoaiele!
În urma operaţiunii de spionaj, trei gunoieri au fost descoperiţi că îndepărtau gunoiul în exces al proprietarului unei prăvălii care nu plătise „extra taxa” care trebuie achitată de cei care produc mai multe deşeuri decât cota alocată de primărie. Gunoierii nu au voie să ridice nimic în plus faţă de cota fiecărui client, iar suspecţii fuseseră acuzaţi că au luat mită pentru a debarasa ilegal deşeurile cuiva care nu plătise. Însă operaţiunea de supraveghere nu a dus decât la descoperirea unei „mite ridicole” – unul dintre gunoieri a fost filmat când accepta o sticlă de apă minerală (cu aromă de căpşuni) din partea proprietarului magazinului. Consiliul din Bury a decis reţineri salariale împotriva celor trei, care au fost, ulterior, concediaţi.
După pierderea slujbelor, angajaţi au dat în judecată Consiliul din Bury, iar Justiţia avea să le facă dreptate. Judecătorii au acceptat argumentul gunoierilor – că nimeni nu-i anunţase că respectivul proprietar de magazin nu îşi plătise suprataxa şi nu mai avea un contract valabil pentru colectarea deşeurilor – dar procesul nu a mai fost dus până la capăt. Reclamanţii şi Consiliul din Bury au căzut la o înţelegere în afara instanţei, prin care gunoierii concediaţi şi-au împărţit o despăgubire de peste 100.000 lire sterline. Din banii cetatenilor, bineinteles!
Acest caz tragi-comic a atras atentia presei asupra abuzurilor tot mai mari ale statului politienesc de tip Big Brother, instaurat in Marea Britanie. Astfel, potrivit The Daily Mail, iniţial erau numai nouă agenţii guvernamentale (din poliţie şi serviciile secrete) care aveau dreptul să filmeze într-ascuns cetăţenii, dar acum numărul total al instituţiilor care efectuează asemenea supravegheri a urcat la 792. Dintre acestea, 474 sunt consilii locale. În total, autorităţi locale precum Consiliul din Bury efectuează circa 10.000 de supravegheri video ilegale, pentru că metodele sunt rezervate infracţiunilor care privesc securitatea naţională. Majoritatea “actiunilor teroriste” descoperite pe această cale se referă la murdărirea spaţiului public cu excremente de câine sau la gestionarea deşeurilor.
In Marea Britanie, pana si cosurile de gunoi sunt dotate cu microcipuri RFID! Explicatia oficiala, este aceea ca, in acest mod, Marea Britanie isi va putea atinge cota de deseuri reciclate impusa de UE! Oh, da… in caz ca nu stiati: si pentru Romania exista o cota de deseuri reciclabile care trebuie colectate/cap de locuitor. In caz ca aceasta cota nu e atinsa, Romania - adica oamenii - vor trebui sa plateasca amenzi la UE! Desigur, aceasta cota impusa de UE e justificata prin “lupta impotriva poluarii si protejarea mediului”! Volens, nolens, fiecare roman e obligat sa produca 4 kilograme de deseuri electrice! Asa se explica recentele “campanii de colectare a deseurilor electrice si electronice”! Ce conteaza ca un roman prefera sa-si repare un televizor sau un radio mai vechi?! Nu! El trebuie sa le arunce la gunoi si sa-si cumpere altele noi! Asa va fi multumita si “ecologista” Uniune Europeana si producatorii de electronice!
http://md.altermedia.info/eutopia/marea-britanie-inflorirea-statului-totalitar-antihristic_253.html
În urma operaţiunii de spionaj, trei gunoieri au fost descoperiţi că îndepărtau gunoiul în exces al proprietarului unei prăvălii care nu plătise „extra taxa” care trebuie achitată de cei care produc mai multe deşeuri decât cota alocată de primărie. Gunoierii nu au voie să ridice nimic în plus faţă de cota fiecărui client, iar suspecţii fuseseră acuzaţi că au luat mită pentru a debarasa ilegal deşeurile cuiva care nu plătise. Însă operaţiunea de supraveghere nu a dus decât la descoperirea unei „mite ridicole” – unul dintre gunoieri a fost filmat când accepta o sticlă de apă minerală (cu aromă de căpşuni) din partea proprietarului magazinului. Consiliul din Bury a decis reţineri salariale împotriva celor trei, care au fost, ulterior, concediaţi.
După pierderea slujbelor, angajaţi au dat în judecată Consiliul din Bury, iar Justiţia avea să le facă dreptate. Judecătorii au acceptat argumentul gunoierilor – că nimeni nu-i anunţase că respectivul proprietar de magazin nu îşi plătise suprataxa şi nu mai avea un contract valabil pentru colectarea deşeurilor – dar procesul nu a mai fost dus până la capăt. Reclamanţii şi Consiliul din Bury au căzut la o înţelegere în afara instanţei, prin care gunoierii concediaţi şi-au împărţit o despăgubire de peste 100.000 lire sterline. Din banii cetatenilor, bineinteles!
Acest caz tragi-comic a atras atentia presei asupra abuzurilor tot mai mari ale statului politienesc de tip Big Brother, instaurat in Marea Britanie. Astfel, potrivit The Daily Mail, iniţial erau numai nouă agenţii guvernamentale (din poliţie şi serviciile secrete) care aveau dreptul să filmeze într-ascuns cetăţenii, dar acum numărul total al instituţiilor care efectuează asemenea supravegheri a urcat la 792. Dintre acestea, 474 sunt consilii locale. În total, autorităţi locale precum Consiliul din Bury efectuează circa 10.000 de supravegheri video ilegale, pentru că metodele sunt rezervate infracţiunilor care privesc securitatea naţională. Majoritatea “actiunilor teroriste” descoperite pe această cale se referă la murdărirea spaţiului public cu excremente de câine sau la gestionarea deşeurilor.
In Marea Britanie, pana si cosurile de gunoi sunt dotate cu microcipuri RFID! Explicatia oficiala, este aceea ca, in acest mod, Marea Britanie isi va putea atinge cota de deseuri reciclate impusa de UE! Oh, da… in caz ca nu stiati: si pentru Romania exista o cota de deseuri reciclabile care trebuie colectate/cap de locuitor. In caz ca aceasta cota nu e atinsa, Romania - adica oamenii - vor trebui sa plateasca amenzi la UE! Desigur, aceasta cota impusa de UE e justificata prin “lupta impotriva poluarii si protejarea mediului”! Volens, nolens, fiecare roman e obligat sa produca 4 kilograme de deseuri electrice! Asa se explica recentele “campanii de colectare a deseurilor electrice si electronice”! Ce conteaza ca un roman prefera sa-si repare un televizor sau un radio mai vechi?! Nu! El trebuie sa le arunce la gunoi si sa-si cumpere altele noi! Asa va fi multumita si “ecologista” Uniune Europeana si producatorii de electronice!
http://md.altermedia.info/eutopia/marea-britanie-inflorirea-statului-totalitar-antihristic_253.html
vineri, 10 octombrie 2008
The 25th Hour
Not to be confused with the 2002 Spike Lee film of the same name, The 25th Hour (1967) follows the tribulations of a simple Romanian peasant during and after World War II. Falsely sent to a work camp by a local police captain who lusts after his gorgeous wife, Johann Moritz is first erroneously tagged as a Jew, then "rescued" by a Nazi officer who determines Moritz is a perfect Aryan specimen and forces him into service as a model for German propaganda. Imprisoned after the war, he is severely beaten by his Russian captors, then put on trial by Allied forces because of his work for the Nazis.
Moritz is played by Anthony Quinn with echoes of both his robust peasant character in Zorba the Greek (1964) and his dim-witted strongman in Fellini's La Strada (1954). As the Hollywood studio system went into decline and the majors moved more toward distribution than production, a new trend emerged: the multi-company, multi-national co-production. Whether through wisdom or good fortune, Quinn - who had played almost every conceivable ethnicity - was perfectly positioned to take advantage of this development. In fact, much of his later career was sustained as an international actor. As early as 1953, he began working in Italy, and for the rest of his life he continued to move between the U.S. and Europe. The 25th Hour was a Yugoslavian-French-Italian production, based on a highly regarded 1950 Romanian novel adapted by French and British writers, directed by a Frenchman, produced by Italian Carlo Ponti and featuring a cast of actors from Italy, Switzerland, England, Ireland, France, Czechoslovakia, Canada and, in Quinn's case, Mexico.
Many in this far-ranging cast will be familiar to viewers. Stunningly beautiful Virna Lisi (who, according to a New York Times review by Bosley Crowther, "looks and acts about as much like a peasant as Lana Turner might") was a major star in her native Italy and an occasional player in American films, particularly comedies such as How to Murder Your Wife (1965) and If It's Tuesday, This Must Be Belgium (1969). Moritz's defense lawyer is played by the distinguished British film and stage veteran Michael Redgrave (father of Vanessa and Lynn and grandfather of Natasha and Joely Richardson). Marcel Dalio (Strul) was a star in 1930s France, with important roles in the Renoir classics La Grande Illusion (1937) and La Regle du Jeu/The Rules of the Game (1939). During the war he came to America, where he became every director's favorite French character, playing supporting roles in such films as Casablanca (1942), The Song of Bernadette (1943) and To Have and Have Not (1944). Canadian-born Alexander Knox played scores of supporting roles but had his finest hour (and earned an Academy Award nomination) as the eponymous American president in Wilson (1944).
One of the writers on this project was successful British novelist-playwright-screenwriter Wolf Mankowitz who, in addition to his numerous credits, has the distinction of being the man who introduced producers Harry Saltzman and Albert R. Broccoli to each other. The two soon went on to create the hugely successful James Bond cinema franchise. The grateful team hired Mankowitz to write the first draft for their initial venture in the series, Dr. No (1962). However, the author thought the picture would be a huge flop and asked to have his name removed. Upon seeing it, he changed his opinion, but prints had already been made and it was too late to put his credit back on the picture. He eventually did write and receive credit for a Bond flick, the non-Broccoli-Saltzman spoof Casino Royale (1967), which turned out to be as dismal an effort as he feared the first picture might.
Director: Henri Verneuil
Producer: Carlo Ponti
Screenplay: Francois Boyer, Wolf Mankowitz, Henri Verneuil, based on the novel by C. Virgil Gheorghiu
Cinematography: Andreas Winding
Editing: Francoise Bonnot-Verneuil
Production Design: Robert Clavel
Original Music: Georges Delerue, Maurice Jarre
Cast: Anthony Quinn (Johann Moritz), Virna Lisi (Suzanna Moritz), Gregoire Aslan (Dobresco). C-122m. Letterboxed.
By Rob Nixon
miercuri, 8 octombrie 2008
Stabilitatea preţurilor – obiectivul Eurosistemului
Obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor. Aceasta este prevederea-cheie stipulată în capitolul destinat politicii monetare din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE). Acordându-se o atenţie deosebită îndeplinirii acestui obiectiv de politică monetară a BCE, tratatul reflectă concepţia economică modernă în ceea ce priveşte rolul, scopul şi limitele politicii monetare şi susţine structura instituţională şi organizatorică a activităţii unei bănci centrale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.
Tratatul a stabilit obiectivul de menţinere a stabilităţii preţurilor din mai multe motive.
În primul rând, decenii de experienţă practică şi numeroase studii economice sugerează că o politică monetară orientată spre menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen lung, va contribui pe deplin la îmbunătăţirea perspectivelor economice şi la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor.
În al doilea rând, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum şi experienţa dobândită din trecut, dovedesc faptul că politica monetară poate influenţa, în ultimă instanţă, numai nivelul preţurilor din economie. Astfel, menţinerea stabilităţii preţurilor este singurul obiectiv realizabil pe care politica monetară îl poate atinge pe termen mediu. În schimb, cu excepţia impactului pozitiv exercitat de stabilitatea preţurilor, politica monetară nu poate avea nicio influenţă durabilă asupra variabilelor reale.
Eurosistemul trebuie să acţioneze în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor.
Stabilitatea preţurilor – definiţie
În ciuda faptului că Tratatul de instituire a Comunităţii Europene stabileşte în mod clar obiectivul fundamental al BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, documentul nu defineşte semnificaţia „stabilităţii preţurilor”. Din acest motiv, în luna octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat o definiţie cantitativă a stabilităţii preţurilor.
Consiliul guvernatorilor BCE a definit stabilitatea preţurilor ca fiind „o creştere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro sub nivelul de 2%”. Stabilitatea preţurilor „trebuie menţinută pe termen mediu”.
În luna mai 2003, Consiliul guvernatorilor a confirmat această definiţie, în urma unei evaluări complete a strategiei de politică monetară a BCE. Cu acest prilej, Consiliul guvernatorilor a precizat că, prin această definiţie, intenţionează să menţină ratele inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu.
Menţionarea expresiei „IAPC pentru zona euro” indică faptul că obiectivul de politică monetară a BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor în întreaga zonă euro şi că acesta urmăreşte să asigure protecţie deplină şi eficientă împotriva pierderilor la nivelul puterii de cumpărare a banilor. IAPC este indicele care evaluează cel mai bine variaţiile în timp ale preţului unui coş reprezentativ de bunuri şi servicii de consum, achiziţionate de populaţia zonei euro.
Expresia „inferior nivelului de 2%” stabileşte o limită superioară clară pentru rata inflaţiei măsurată pe baza IAPC, care este în concordanţă cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În acelaşi timp, ţintirea unor rate inferioare ale inflaţiei „apropiate de nivelul de 2%” oferă „o marjă adecvată în vederea evitării riscurilor de deflaţie”. De asemenea, definiţia cantitativă a BCE privind stabilitatea preţurilor ţine seama de eventualele influenţe în măsurarea IAPC şi de implicaţiile diferenţialelor de inflaţie cu caracter structural în cadrul zonei euro.
Formularea „pe termen mediu” semnalează faptul că politica monetară nu poate efectua reglaje fine la nivelul evoluţiilor preţurilor sau inflaţiei pe termen scurt, în decurs de câteva luni. Modificările de politică monetară se răsfrâng întotdeauna asupra preţurilor cu un decalaj de timp semnificativ, iar amploarea unui posibil impact este incertă. Aşadar, politica monetară nu poate absorbi toate şocurile neanticipate cu efect asupra nivelului preţurilor pe termen scurt. Prin urmare, este inevitabilă existenţa unui anumit grad de volatilitate a inflaţiei pe termen scurt.
Argumente în favoarea unei definiţii cantitative
Prezentarea unei definiţii cantitative a stabilităţii preţurilor se bazează pe trei argumente principale:
• Definiţia contribuie la transparenţa politicii monetare prin clarificarea obiectivelor de realizare a acesteia.
• Definiţia cantitativă constituie un criteriu de evaluare conform căruia publicul poate considera BCE responsabilă. Având în vedere faptul că cetăţenii pot identifica cu uşurinţă deviaţiile evoluţiei preţurilor de la stabilitatea acestora, BCE trebuie să explice cum va fi restabilită stabilitatea preţurilor în decursul unei perioade de timp acceptabile.
• Definiţia oferă publicului o orientare în legătură cu formarea aşteptărilor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor. Anticipaţiile inflaţioniste stabile pe termen lung, în concordanţă cu stabilitatea preţurilor, facilitează misiunea politicii monetare şi îi sporeşte eficienţa.
Tratatul a stabilit obiectivul de menţinere a stabilităţii preţurilor din mai multe motive.
În primul rând, decenii de experienţă practică şi numeroase studii economice sugerează că o politică monetară orientată spre menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen lung, va contribui pe deplin la îmbunătăţirea perspectivelor economice şi la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor.
În al doilea rând, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum şi experienţa dobândită din trecut, dovedesc faptul că politica monetară poate influenţa, în ultimă instanţă, numai nivelul preţurilor din economie. Astfel, menţinerea stabilităţii preţurilor este singurul obiectiv realizabil pe care politica monetară îl poate atinge pe termen mediu. În schimb, cu excepţia impactului pozitiv exercitat de stabilitatea preţurilor, politica monetară nu poate avea nicio influenţă durabilă asupra variabilelor reale.
Eurosistemul trebuie să acţioneze în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor.
Stabilitatea preţurilor – definiţie
În ciuda faptului că Tratatul de instituire a Comunităţii Europene stabileşte în mod clar obiectivul fundamental al BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, documentul nu defineşte semnificaţia „stabilităţii preţurilor”. Din acest motiv, în luna octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat o definiţie cantitativă a stabilităţii preţurilor.
Consiliul guvernatorilor BCE a definit stabilitatea preţurilor ca fiind „o creştere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro sub nivelul de 2%”. Stabilitatea preţurilor „trebuie menţinută pe termen mediu”.
În luna mai 2003, Consiliul guvernatorilor a confirmat această definiţie, în urma unei evaluări complete a strategiei de politică monetară a BCE. Cu acest prilej, Consiliul guvernatorilor a precizat că, prin această definiţie, intenţionează să menţină ratele inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu.
Menţionarea expresiei „IAPC pentru zona euro” indică faptul că obiectivul de politică monetară a BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor în întreaga zonă euro şi că acesta urmăreşte să asigure protecţie deplină şi eficientă împotriva pierderilor la nivelul puterii de cumpărare a banilor. IAPC este indicele care evaluează cel mai bine variaţiile în timp ale preţului unui coş reprezentativ de bunuri şi servicii de consum, achiziţionate de populaţia zonei euro.
Expresia „inferior nivelului de 2%” stabileşte o limită superioară clară pentru rata inflaţiei măsurată pe baza IAPC, care este în concordanţă cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În acelaşi timp, ţintirea unor rate inferioare ale inflaţiei „apropiate de nivelul de 2%” oferă „o marjă adecvată în vederea evitării riscurilor de deflaţie”. De asemenea, definiţia cantitativă a BCE privind stabilitatea preţurilor ţine seama de eventualele influenţe în măsurarea IAPC şi de implicaţiile diferenţialelor de inflaţie cu caracter structural în cadrul zonei euro.
Formularea „pe termen mediu” semnalează faptul că politica monetară nu poate efectua reglaje fine la nivelul evoluţiilor preţurilor sau inflaţiei pe termen scurt, în decurs de câteva luni. Modificările de politică monetară se răsfrâng întotdeauna asupra preţurilor cu un decalaj de timp semnificativ, iar amploarea unui posibil impact este incertă. Aşadar, politica monetară nu poate absorbi toate şocurile neanticipate cu efect asupra nivelului preţurilor pe termen scurt. Prin urmare, este inevitabilă existenţa unui anumit grad de volatilitate a inflaţiei pe termen scurt.
Argumente în favoarea unei definiţii cantitative
Prezentarea unei definiţii cantitative a stabilităţii preţurilor se bazează pe trei argumente principale:
• Definiţia contribuie la transparenţa politicii monetare prin clarificarea obiectivelor de realizare a acesteia.
• Definiţia cantitativă constituie un criteriu de evaluare conform căruia publicul poate considera BCE responsabilă. Având în vedere faptul că cetăţenii pot identifica cu uşurinţă deviaţiile evoluţiei preţurilor de la stabilitatea acestora, BCE trebuie să explice cum va fi restabilită stabilitatea preţurilor în decursul unei perioade de timp acceptabile.
• Definiţia oferă publicului o orientare în legătură cu formarea aşteptărilor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor. Anticipaţiile inflaţioniste stabile pe termen lung, în concordanţă cu stabilitatea preţurilor, facilitează misiunea politicii monetare şi îi sporeşte eficienţa.
miercuri, 1 octombrie 2008
Românii îşi potrivesc ceasul după ora Americii
de Gh. CERCELESCU
http://www.gandul.info/puterea-gandului/romanii-isi-potrivesc-ceasul-dupa-ora-americii.html?4237;3248602
Aşadar, „pompierii” americani n-au reuşit să stingă incendiul care a mistuit activele băncilor din Wall Street. Votul negativ dat de Camera Reprezentanţilor planului administraţiei Bush de acoperire a uriaşelor pierderi suferite de băncile americane a agravat şi mai mult criza financiară internaţională, care, în ultimele zile, se face tot mai mult simţită în Europa. Dar, chiar dacă parlamentul american ar fi dat lumină verde planului Paulson – după numele secretarului de stat al Trezoreriei, care l-a iniţiat – tensiunea de pe pieţe ar fi slăbit, însă numai pe moment. Deoarece, oricât de puternice ar fi, injecţiile de lichidităţi în sistem tratează simptomele maladiei, nu cauzele ei. Boala de care suferă, în prezent, lumea financiară a fost generată de uriaşa prăpastie care s-a creat în timp între economia bănească şi cea reală. Schimburile internaţionale de bunuri şi servicii reprezintă doar puţin peste 2% din totalul tranzacţiilor interbancare. De peste o jumătate de secol, anglo-saxonii sunt cămătarii lumii. Nu sapă după minereuri, nu le transportă pe mări şi nu se expun la furtuni, ci, din nişte birouri, mută bani de colo-colo. Wall Street-ul newyorkez şi city-ul londonez au milioane de oameni care lucrează în industria financiară.
Tineri şi inteligenţi, ei scot pe bandă rulantă produse noi, care aduc profituri uriaşe. Nici răsplata pentru ingeniozitatea lor nu suferă de inconsistenţă, fapt ce-i determină să scoată pe piaţă instrumente tot mai sofisticate, fără să le pese că au deschis cutia Pandorei. Cutezanţa creatorilor de produse financiare este explicabilă. Industria bancară, de la origini, înseamnă o redistribuire a riscurilor. Băncile atrag bani de pe piaţă, pe care îi dau cu împrumut într-un mod în care riscul este disipat. S-a creat, de exemplu, produsul „subprime”, care înseamnă credit ipotecar cu risc înalt, pentru că s-a dat chiar unor persoane care nu au bani să-l returneze. Produsul respectiv a fost însă vândut unor societăţi de asigurări care, la rândul lor, l-au plasat unor case de reasigurări. Până la urmă, nimeni nu mai ştia cât de mare este riscul şi cine îl deţine.
Criza „subprime” sancţionează lăcomia unor conducători de bănci care au vrut să facă profit din titluri extrem de riscante. Iar ieşirea din criză nu se poate produce doar prin cumpărarea cu bani publici a merelor stricate din coşul băncilor. În absenţa reformării sistemului financiar, care să aducă economia bănească mai aproape de cea reală, nu există nici o garanţie că nu se vor strica şi merele sănătoase care au mai rămas, iar contribuabilii americani sau europeni vor continua să plătească în locul conducătorilor de bănci care nu ştiu să stăpânească riscul. Or, tocmai când vine vorba de remedii, lucrurile se complică. Planul Paulson nu a fost respins de democraţii din opoziţie, ci de republicanii de la putere, care critică intervenţia statului în sectorul privat, de o amploare fără precedent în istoria Statelor Unite. În timp ce americanii consideră că autogestiunea pieţei este mai eficientă, europenii preferă o implicare mai profundă a statului în întărirea supravegherii şi reglementării financiare. Deoarece orice politică publică este făcută tocmai pentru a corecta excesele pieţei. De apropierea poziţiilor americanilor şi europenilor vor depinde mult evoluţiile viitoare ale sistemului financiar mondial.
Valuri ale crizei financiare internaţionale s-au spart şi pe ţărmuri româneşti. Bursa suferă corecţii severe. Leul pierde teren în raport cu euro şi dolarul. Banii se scumpesc şi se obţin tot mai greu. Românii care vor să-şi cumpere o casă nu mai iau preţul din ziarele noastre, ci din cele americane. Într-o lume globalizată, cum este cea în care trăim, ceea ce se întâmplă într-o economie, mai ales într-una de talia celei americane, se resimte, mai mult sau mai puţin, şi în celelalte economii. Criza creditului american nu a afectat însă direct România. Băncile comerciale din ţara noastră au dus o politică prudentă. Iar Banca Naţională a luat, cu mult timp înainte de declanşarea crizei, măsuri care să prevină riscuri majore. Dar efectele crizei financiare s-au extins destul de mult în economia reală, iar intrarea în recesiune a unor ţări care reprezintă importante pieţe de desfacere pentru produsele noastre ne-ar putea afecta mult mai serios decât până acum, îndeosebi în ce priveşte balanţa de plăţi externe. O asemenea perspectivă nefericită o avea, probabil, în vedere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, când declara că banca centrală va intra „în stare de alertă”.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/romanii-isi-potrivesc-ceasul-dupa-ora-americii.html?4237;3248602
Aşadar, „pompierii” americani n-au reuşit să stingă incendiul care a mistuit activele băncilor din Wall Street. Votul negativ dat de Camera Reprezentanţilor planului administraţiei Bush de acoperire a uriaşelor pierderi suferite de băncile americane a agravat şi mai mult criza financiară internaţională, care, în ultimele zile, se face tot mai mult simţită în Europa. Dar, chiar dacă parlamentul american ar fi dat lumină verde planului Paulson – după numele secretarului de stat al Trezoreriei, care l-a iniţiat – tensiunea de pe pieţe ar fi slăbit, însă numai pe moment. Deoarece, oricât de puternice ar fi, injecţiile de lichidităţi în sistem tratează simptomele maladiei, nu cauzele ei. Boala de care suferă, în prezent, lumea financiară a fost generată de uriaşa prăpastie care s-a creat în timp între economia bănească şi cea reală. Schimburile internaţionale de bunuri şi servicii reprezintă doar puţin peste 2% din totalul tranzacţiilor interbancare. De peste o jumătate de secol, anglo-saxonii sunt cămătarii lumii. Nu sapă după minereuri, nu le transportă pe mări şi nu se expun la furtuni, ci, din nişte birouri, mută bani de colo-colo. Wall Street-ul newyorkez şi city-ul londonez au milioane de oameni care lucrează în industria financiară.
Tineri şi inteligenţi, ei scot pe bandă rulantă produse noi, care aduc profituri uriaşe. Nici răsplata pentru ingeniozitatea lor nu suferă de inconsistenţă, fapt ce-i determină să scoată pe piaţă instrumente tot mai sofisticate, fără să le pese că au deschis cutia Pandorei. Cutezanţa creatorilor de produse financiare este explicabilă. Industria bancară, de la origini, înseamnă o redistribuire a riscurilor. Băncile atrag bani de pe piaţă, pe care îi dau cu împrumut într-un mod în care riscul este disipat. S-a creat, de exemplu, produsul „subprime”, care înseamnă credit ipotecar cu risc înalt, pentru că s-a dat chiar unor persoane care nu au bani să-l returneze. Produsul respectiv a fost însă vândut unor societăţi de asigurări care, la rândul lor, l-au plasat unor case de reasigurări. Până la urmă, nimeni nu mai ştia cât de mare este riscul şi cine îl deţine.
Criza „subprime” sancţionează lăcomia unor conducători de bănci care au vrut să facă profit din titluri extrem de riscante. Iar ieşirea din criză nu se poate produce doar prin cumpărarea cu bani publici a merelor stricate din coşul băncilor. În absenţa reformării sistemului financiar, care să aducă economia bănească mai aproape de cea reală, nu există nici o garanţie că nu se vor strica şi merele sănătoase care au mai rămas, iar contribuabilii americani sau europeni vor continua să plătească în locul conducătorilor de bănci care nu ştiu să stăpânească riscul. Or, tocmai când vine vorba de remedii, lucrurile se complică. Planul Paulson nu a fost respins de democraţii din opoziţie, ci de republicanii de la putere, care critică intervenţia statului în sectorul privat, de o amploare fără precedent în istoria Statelor Unite. În timp ce americanii consideră că autogestiunea pieţei este mai eficientă, europenii preferă o implicare mai profundă a statului în întărirea supravegherii şi reglementării financiare. Deoarece orice politică publică este făcută tocmai pentru a corecta excesele pieţei. De apropierea poziţiilor americanilor şi europenilor vor depinde mult evoluţiile viitoare ale sistemului financiar mondial.
Valuri ale crizei financiare internaţionale s-au spart şi pe ţărmuri româneşti. Bursa suferă corecţii severe. Leul pierde teren în raport cu euro şi dolarul. Banii se scumpesc şi se obţin tot mai greu. Românii care vor să-şi cumpere o casă nu mai iau preţul din ziarele noastre, ci din cele americane. Într-o lume globalizată, cum este cea în care trăim, ceea ce se întâmplă într-o economie, mai ales într-una de talia celei americane, se resimte, mai mult sau mai puţin, şi în celelalte economii. Criza creditului american nu a afectat însă direct România. Băncile comerciale din ţara noastră au dus o politică prudentă. Iar Banca Naţională a luat, cu mult timp înainte de declanşarea crizei, măsuri care să prevină riscuri majore. Dar efectele crizei financiare s-au extins destul de mult în economia reală, iar intrarea în recesiune a unor ţări care reprezintă importante pieţe de desfacere pentru produsele noastre ne-ar putea afecta mult mai serios decât până acum, îndeosebi în ce priveşte balanţa de plăţi externe. O asemenea perspectivă nefericită o avea, probabil, în vedere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, când declara că banca centrală va intra „în stare de alertă”.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)