de Mircea Eliade
A fost de ajuns o singură întrebare ca să se împlinească această minune. Dar întrebarea lui Parsifal era aşteptată. Pentru că nimeni nu o mai punea, pentru că nici un cavaler nu era atât de pătruns de nebunia căutării Graalului, încât să treacă peste orice regulă de bună creştere (să nu întrebi un om bolnav) şi să afle taina sfântului potir - de aceea se agravase boala regelui şi ritmul întregii vieţi cosmice se alterase. [...] Întrebările celorlalţi se născuseră din mirare sau politeţe. Ele nu porneau din nevoia urgentă a cunoaşterii adevărului şi mântuirii - pentru că asta simboliza pentru lumea medievală potirul Sfântului Graal: adevărul şi mântuirea. Dar Parsifal, care venise la castel ca să afle Graalul, pune o singură întrebare: întrebarea justă. Şi observaţi că rostirea ei nu-l lămureşte numai pe Parsifal. Înainte chiar de a i se răspunde unde este Graalul, pronunţarea corectă a întrebării juste aduce după sine o regenerare cosmică, pe toate nivelurile realităţii: apele curg, pădurile înfrunzesc, fertilitatea coboară pe pământ, virilitatea şi tinereţea regelui sunt restaurate.
Episodul acesta din legenda lui Parsifal mi se pare semnificativ pentru întreaga condiţie umană. Este poate în destinul nostru să ne refuzăm întrebarea justă, necesară şi urgentă, singura întrebare care contează şi fructifică.[...] Nimic nu oglindeşte mai precis ratarea omului care refuză să se întrebe asupra sensului existenţei sale, decât această icoană a firii întregi care suferă în aşteptarea unei întrebări.
Paideuma suferă, se adulterează o dată cu ratarea noastră nesemnificativă. Pierzându-ne timpul cu futilităţi şi întrebări frivole, nu ne omorâm numai pe noi, aşa cum se omorau acei cavaleri neînţelepţi din legenda Regelui Pescar. Omorâm prin moare lentă şi sterilizare, o părticică din cosmos. Când omul uită să se întrebe în ce parte stă izvorul mântuirii lui, se ofilesc câmpurile şi se întristează, sterpe păsările. Ce admirabil simbol al solidarităţii omului cu întreg Cosmosul!...
Şi atunci, în lumina acestui episod din Parsifal, ce covârşitoare însemnătate capătă deodată toţi acei cari nu şovăiesc să întrebe şi să se întrebe asupra adevărului şi vieţii! Întrebările care tulbură somnul acestor oameni şi dramele care le macerează sufletul susţin şi alimentează un neam întreg. Din pătimirea acestor câţiva aleşi fructifică şi izbândeşte cultura fiecărei naţiuni şi îşi face drum în timp istoria. Nu numai că oamenii pot trăi sănătoşi prin întrebările ce şi le pun aceşti câţiva aleşi, cari, asemenea lui Parsifal, pătimesc pentru lenea noastră spirituală; ci întreaga fire s-ar părăgini şi s-ar steriliza din cauza lipsei noastre de inteligenţă, generozitate şi curaj. Îmi place să cred, cum lasă a se înţelege Parsifal, că am deveni deodată peste noapte, sterpi şi bolnavi - ca întreaga viaţă din castelul Regelui Pescar - dacă n-ar exista, în fiecare ţară, în fiecare moment istoric, anumiţi oameni dârji şi luminaţi, care să-şi pună întrebarea justă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu