Andrei PLEŞU
http://www.dilemaveche.ro/autor/andrei-plesu
...Jurnaliştilor care, la Bruxelles, l-au întrebat despre bezmetica lui declaraţie de la B1, a ştiut să le răspundă că e curioasă insomnia lor în legătură cu subiectul. Dar cel puţin la fel de curioasă e insomnia lui în legătură cu performanţa politică a lui Mihai I.
Într-un fel, mi-a plăcut onestitatea lui: o dusese bine sub Ceauşescu şi nu avea nici o motivaţie autentică pentru a face mari gesturi rectificatoare. I-a trebuit o „comisie“ care să-i dea argumente „ştiinţifice“ cum că dictatura a fost dictatură. ... Dar s-a văzut acum că una scrie la raport şi alta crede dl preşedinte în sufletul lui.
O altă întrebare ar fi legată de brusca reconsiderare a unor politicieni pe care, altădată, i-a dezavuat. Printre ei, Călin Popescu Tăriceanu. Păi, dacă Tăriceanu nu era chiar aşa de rău, de ce l-a dat jos, rupînd o alianţă de care avea, totuşi, nevoie? Mai nou, se conturează şi o umbră de cordialitate faţă de „mogulul“ Patriciu („un liberal autentic“).
Sînt sigur că vor urma şi alte surprize. Ştiu ce crede, de fapt, Traian Băsescu despre „intelectuali“: ornamente uşor manevrabile, uşor de narcotizat charismatic, unelte nu prea respectabile, „filosofi“ aducători de ghinion.
... cred că am dreptul să spun ce cred eu de cuviinţă, cînd cred eu de cuviinţă, în felul în care cred eu de cuviinţă. Nu se pot impune nimănui momentul, amplasamentul şi tonul opiniei proprii. Şi, mai ales, nu se poate readuce în scenă delictul de opinie.
Un ultim cuvînt: ... Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc...
O dezamăgire ireversibilă
Adevarul, 29.06.2011
... după ieşirea inutilă, inexplicabilă, ridicolă, grosolană de săptămâna trecută, am început să mă îndoiesc până şi de ceea ce, până acum, îl făcea prizabil, după principiul „răului mai mic". Este Traian Băsescu un politician abil? E „instinctul" lui o virtute sau mai curând un handicap? Până la urmă, calitatea unui „conducător" - ca orice faptă omenească - se judecă după rezultate.
... E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard.
... A vrut să fie „jucător", nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată.
... Băsescu nu reuşeşte să fie „în rol". Putea fi un bun căpitan de vapor sau un bun manager de şcoală de ofiţeri, dar e depăşit de pălăria preşedinţiei, uriaşă pentru firea şi pregătirea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu