Caspar David Friedrich, The Wreck of Hope or The Polar Sea, 1824
joi, 30 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
Octavian Paler
(selectie din emisiunile Sinteza Zilei)
Defectele mele sunt principala mea calitate.
Defectelor mele le datorez putinul cat l-am realizat eu in viata. (...)
Cel mai mare defect (al meu) cred ca este naivitatea. Unii se nasc batrani, si unii devin batrani foarte repede, iar unii, ca mine, nu se maturizeaza niciodata. (...)
Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta sa judec normal o anormalitate.
Eu imi iubesc Tara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea de a vedea ce traim si cum traim.
(...) disperarea este, de fapt, in adancul ei o alta forma de speranta.
Defectele mele sunt principala mea calitate.
Defectelor mele le datorez putinul cat l-am realizat eu in viata. (...)
Cel mai mare defect (al meu) cred ca este naivitatea. Unii se nasc batrani, si unii devin batrani foarte repede, iar unii, ca mine, nu se maturizeaza niciodata. (...)
Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta sa judec normal o anormalitate.
Eu imi iubesc Tara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea de a vedea ce traim si cum traim.
(...) disperarea este, de fapt, in adancul ei o alta forma de speranta.
vineri, 23 iulie 2010
O carte necesara dintotdeauna
Milton Friedman Capitalism and Freedom
Existenţa pieţei libere nu elimină [...] nevoia de guvern. Dimpotrivă, guvernul este esenţial atât ca for în stabilirea „regulilor jocului”, cât şi ca arbitru în interpretarea şi aplicarea regulilor decise. Ceea ce face piaţa este să reducă în mare măsură şirul de probleme ce trebuie rezolvate prin măsuri politice şi, prin aceasta, să micşoreze participarea directă a guvernului la acest joc. Trăsătura caracteristică a acţiunii realizate pe căi politice constă în aceea că tinde să ceară sau să impună o substanţială conformitate. Avantajul major al pieţei, pe de altă parte, rezidă în faptul că permite o largă diversitate. Este, în termeni politici, un sistem de reprezentare proporţională. Fiecare bărbat poate vota, să zicem, pentru culoarea de cravată pe care şi-o doreşte şi o capătă; nu este obligat să se uite ce culoare îşi doreşte majoritatea şi, ca atare, dacă este în minoritate, să se supună.
Aceasta este caracteristica pieţei la care ne referim când spunem că piaţa asigură libertatea economică. Dar această caracteristică are şi implicaţii care depăşesc cu mult economicul în sens îngust. Libertatea politică înseamnă absenţa constrângerii exercitate asupra unui om de către semenii săi. Ameninţarea principală la adresa libertăţii o constituie puterea de a constrânge, indiferent dacă această putere se află în mâinile unui monarh, ale unui dictator, ale oligarhiei sau ale unei majorităţi temporare. Ocrotirea libertăţii reclamă eliminarea cât mai mult posibil a unei asemenea concentrări de putere şi dispersarea oricărei puteri ce nu poate fi eliminată printr-un sistem de control şi de echilibrare. Prin sustragerea organizării activităţii economice de sub controlul exercitat de autoritatea politică, piaţa elimină sursa puterii coercitive. Piaţa permite forţei economice să fie mai degrabă o frână în calea puterii politice, decât o consolidare a acestei puteri.
The existence of a free market does not of course eliminate the need for government. On the contrary, government is essential both as a forum for determining the "rules of the game" and as an umpire to interpret and enforce the rules decided on. What the market does is to reduce greatly the range of issues that must be decided through political means, and thereby to minimize the extent to which government need participate directly in the game. The characteristic feature of action through political channels is that it tends to require or enforce substantial conformity. The great advantage of the market, on the other hand, is that it permits wide diversity. It is, in political terms, a system of proportional representation. Each man can vote, as it were, for the color of tie he wants and get it; he does not have to see what color the majority wants and then, if he is in the minority, submit.
It is this feature of the market that we refer to when we say that the market provides economic freedom. But this characteristic also has implications that go far beyond the narrowly economic. Political freedom means the absence of coercion of a man by his fellow men. The fundamental threat to freedom is power to coerce, be it in the hands of a monarch, a dictator, an oligarchy, or a momentary majority. The preservation of freedom requires the elimination of such concentration of power to the fullest possible extent and the dispersal and distribution of whatever power cannot be eliminated—a system of checks and balances. By removing the organization of economic activity from the control of political authority, the market eliminates this source of coercive power. It enables economic strength to be a check to political power rather than a reinforcement.
Existenţa pieţei libere nu elimină [...] nevoia de guvern. Dimpotrivă, guvernul este esenţial atât ca for în stabilirea „regulilor jocului”, cât şi ca arbitru în interpretarea şi aplicarea regulilor decise. Ceea ce face piaţa este să reducă în mare măsură şirul de probleme ce trebuie rezolvate prin măsuri politice şi, prin aceasta, să micşoreze participarea directă a guvernului la acest joc. Trăsătura caracteristică a acţiunii realizate pe căi politice constă în aceea că tinde să ceară sau să impună o substanţială conformitate. Avantajul major al pieţei, pe de altă parte, rezidă în faptul că permite o largă diversitate. Este, în termeni politici, un sistem de reprezentare proporţională. Fiecare bărbat poate vota, să zicem, pentru culoarea de cravată pe care şi-o doreşte şi o capătă; nu este obligat să se uite ce culoare îşi doreşte majoritatea şi, ca atare, dacă este în minoritate, să se supună.
Aceasta este caracteristica pieţei la care ne referim când spunem că piaţa asigură libertatea economică. Dar această caracteristică are şi implicaţii care depăşesc cu mult economicul în sens îngust. Libertatea politică înseamnă absenţa constrângerii exercitate asupra unui om de către semenii săi. Ameninţarea principală la adresa libertăţii o constituie puterea de a constrânge, indiferent dacă această putere se află în mâinile unui monarh, ale unui dictator, ale oligarhiei sau ale unei majorităţi temporare. Ocrotirea libertăţii reclamă eliminarea cât mai mult posibil a unei asemenea concentrări de putere şi dispersarea oricărei puteri ce nu poate fi eliminată printr-un sistem de control şi de echilibrare. Prin sustragerea organizării activităţii economice de sub controlul exercitat de autoritatea politică, piaţa elimină sursa puterii coercitive. Piaţa permite forţei economice să fie mai degrabă o frână în calea puterii politice, decât o consolidare a acestei puteri.
The existence of a free market does not of course eliminate the need for government. On the contrary, government is essential both as a forum for determining the "rules of the game" and as an umpire to interpret and enforce the rules decided on. What the market does is to reduce greatly the range of issues that must be decided through political means, and thereby to minimize the extent to which government need participate directly in the game. The characteristic feature of action through political channels is that it tends to require or enforce substantial conformity. The great advantage of the market, on the other hand, is that it permits wide diversity. It is, in political terms, a system of proportional representation. Each man can vote, as it were, for the color of tie he wants and get it; he does not have to see what color the majority wants and then, if he is in the minority, submit.
It is this feature of the market that we refer to when we say that the market provides economic freedom. But this characteristic also has implications that go far beyond the narrowly economic. Political freedom means the absence of coercion of a man by his fellow men. The fundamental threat to freedom is power to coerce, be it in the hands of a monarch, a dictator, an oligarchy, or a momentary majority. The preservation of freedom requires the elimination of such concentration of power to the fullest possible extent and the dispersal and distribution of whatever power cannot be eliminated—a system of checks and balances. By removing the organization of economic activity from the control of political authority, the market eliminates this source of coercive power. It enables economic strength to be a check to political power rather than a reinforcement.
Ganduri care indreapta - Mihai Ralea
„Ceea ce constituie omenia, aptitudinea de a fi om, este mai mult decât aptitudinea sa de a gândi. E toată acea ţesătură de afecte, de sentimente nobile sau ori josnice, de pasiuni, de obsesii, de complicaţii sentimentale, de credinţe ori îndoieli, de speranţe, de dorinţi ori renunţări, cu un cuvânt, structura globală a unui suflet omenesc, cu logica şi contradicţia, cu claritatea şi obscuritatea lui.”
Actul moral „întrerupe o stare care îmi dădea până atunci o satisfacţie oarecare, mediocră, dar verificată, pentru una nouă, adesea aleatoare, dar promiţătoare de satisfacţii superioare”.
„Adesea omul îşi provoacă singur piedici şi dificultăţi, pentru a sări peste banalul cotidian, care adoarme şi tâmpeşte. Ca să se dezvolte, viaţa se cere contrazisă: orice elan este depăşirea unui obstacol.”
„Progresul este dizolvarea treptată a imposibilului în porţiuni succesive, e cu alte cuvinte, realizarea absurdului. A te măsura cu greutatea invincibilă de azi, a căuta să treci cu curaj inconştient peste toate piedicile e considerat de multe ori ca o nebunie. Şi totuşi, numai prin astfel de nebunii se fecundează viitorul.”
Actul moral „întrerupe o stare care îmi dădea până atunci o satisfacţie oarecare, mediocră, dar verificată, pentru una nouă, adesea aleatoare, dar promiţătoare de satisfacţii superioare”.
„Adesea omul îşi provoacă singur piedici şi dificultăţi, pentru a sări peste banalul cotidian, care adoarme şi tâmpeşte. Ca să se dezvolte, viaţa se cere contrazisă: orice elan este depăşirea unui obstacol.”
„Progresul este dizolvarea treptată a imposibilului în porţiuni succesive, e cu alte cuvinte, realizarea absurdului. A te măsura cu greutatea invincibilă de azi, a căuta să treci cu curaj inconştient peste toate piedicile e considerat de multe ori ca o nebunie. Şi totuşi, numai prin astfel de nebunii se fecundează viitorul.”
Romania are nevoie
"Simtul de justitie, de dreptate, cere ca fiecare sa poata lua parte activa la viata societatii. Trebuie sa combatem inertiile si dezamagirile care compromit creativitatea si spiritul de intreprindere. Nu este vorba de a repartiza castigurile, ci de a le elibera si stimula imaginatia creatoare pentru a le spori."
Papa Ioan Paul al II-lea, Enciclica "Centesimus annus"
Papa Ioan Paul al II-lea, Enciclica "Centesimus annus"
marți, 20 iulie 2010
Despre individualitate
Despre libertate
John Stuart Mill,
Cap. III Despre individualitate
„Nu reducând la uniformitate tot ceea ce este individualitate […], ci cultivând şi stimulând această individualitate […] vor deveni fiinţele umane un nobil şi frumos obiect de contemplare; şi, cum operele împărtăşesc caracterul celor ce le fac, prin acelaşi proces viaţa omenească va deveni şi ea bogată, diversă şi animată, furnizând mai multă hrană gândurilor înalte şi simţămintelor elevate, întărind legătura fiecărui individ cu specia sa, prin aceea că face specia infinit mai demnă ca individul să-i aparţină. Pe măsura dezvoltării individualităţii sale, fiecare devine mai valoros pentru sine însuşi şi prin aceasta poate fi mai valoros şi pentru ceilalţi. Există o mai mare plenitudine în viaţa proprie, şi acolo unde se află mai multă viaţă în elementele componente există mai multă viaţă şi în masa pe care ele o formează […] orice forţă care striveşte individualitatea este o formă de despotism, indiferent cum s-ar numi, fie şi «despotismul Obiceiului».”
John Stuart Mill,
Cap. III Despre individualitate
„Nu reducând la uniformitate tot ceea ce este individualitate […], ci cultivând şi stimulând această individualitate […] vor deveni fiinţele umane un nobil şi frumos obiect de contemplare; şi, cum operele împărtăşesc caracterul celor ce le fac, prin acelaşi proces viaţa omenească va deveni şi ea bogată, diversă şi animată, furnizând mai multă hrană gândurilor înalte şi simţămintelor elevate, întărind legătura fiecărui individ cu specia sa, prin aceea că face specia infinit mai demnă ca individul să-i aparţină. Pe măsura dezvoltării individualităţii sale, fiecare devine mai valoros pentru sine însuşi şi prin aceasta poate fi mai valoros şi pentru ceilalţi. Există o mai mare plenitudine în viaţa proprie, şi acolo unde se află mai multă viaţă în elementele componente există mai multă viaţă şi în masa pe care ele o formează […] orice forţă care striveşte individualitatea este o formă de despotism, indiferent cum s-ar numi, fie şi «despotismul Obiceiului».”
luni, 19 iulie 2010
Milton Friedman
In a much quoted passage in his inaugural address, President Kennedy said, ''Ask not what your country can do for you—ask what you can do for your country." It is a striking sign of the temper of our times that the controversy about this passage centered on its origin and not on its content.
Neither half of the statement expresses a relation between the citizen and his government that is worthy of the ideals of free men in a free society. The paternalistic "what your country can do for you" implies that government is the patron, the citizen the ward, a view that is at odds with the free man's belief in his own responsibility for his own destiny. The organismic, "what you can do for
your country" implies that government is the master or the deity, the citizen, the servant or the votary. To the free man, the country is the collection of individuals who compose it, not something over and above them. He is proud of a common heritage and loyal to common traditions. But he regards government as a means, an instrumentality, neither a grantor of favors and gifts, nor a master or god to be blindly worshipped and served. He recognizes no national goal except as it is the
consensus of the goals that the citizens severally serve. He recognizes no national purpose except as it is the consensus of the purposes for which the citizens severally strive.
The free man will ask neither what his country can do for him nor what he can do for his country. He will ask rather "What can I and my compatriots do through government" to help us discharge our individual responsibilities, to achieve our several goals and purposes, and above all, to protect our freedom? And he will accompany this question with another: How can we keep the government we create from becoming a Frankenstein that will destroy the very freedom we establish it to protect?
Freedom is a rare and delicate plant. Our minds tell us, and history confirms, that the great threat to freedom is the concentration of power. Government is necessary to preserve our freedom, it is an instrument through which we can exercise our freedom; yet by concentrating power in political hands, it is also a threat to freedom. Even though the men who wield this power initially be of good will and even though they be not corrupted by the power they exercise, the power will both attract and form men of a different stamp.
How can we benefit from the promise of government while avoiding the threat to freedom? Two broad principles embodied in our Constitution give an answer that has preserved our freedom so far, though they have been violated repeatedly in practice while proclaimed as precept.
First, the scope of government must be limited. Its major function must be to protect our freedom both from the enemies outside our gates and from our fellow-citizens: to preserve law and order, to enforce private contracts, to foster competitive markets. Beyond this major function, government may enable us at times to accomplish jointly what we would find it more difficult or expensive to
accomplish severally. However, any such use of government is fraught with danger. We should not and cannot avoid using government in this way. But there should be a clear and large balance of advantages before we do. By relying primarily on voluntary co-operation and private enterprise, in both economic and other activities, we can insure that the private sector is a check on the powers of the governmental sector and an effective protection of freedom of speech, of
religion, and of thought.
The second broad principle is that government power must be dispersed. If government is to exercise power, better in the county than in the state, better in the state than in Washington. If I do not like what my local community does, be it in sewage disposal, or zoning, or schools, I can move to another local community, and though few may take this step, the mere possibility acts as a check.
If I do not like what my state does, I can move to another. If I do not like what Washington imposes, I have few alternatives in this world of jealous nations.
Milton Friedman, Capitalism and Freedom
Neither half of the statement expresses a relation between the citizen and his government that is worthy of the ideals of free men in a free society. The paternalistic "what your country can do for you" implies that government is the patron, the citizen the ward, a view that is at odds with the free man's belief in his own responsibility for his own destiny. The organismic, "what you can do for
your country" implies that government is the master or the deity, the citizen, the servant or the votary. To the free man, the country is the collection of individuals who compose it, not something over and above them. He is proud of a common heritage and loyal to common traditions. But he regards government as a means, an instrumentality, neither a grantor of favors and gifts, nor a master or god to be blindly worshipped and served. He recognizes no national goal except as it is the
consensus of the goals that the citizens severally serve. He recognizes no national purpose except as it is the consensus of the purposes for which the citizens severally strive.
The free man will ask neither what his country can do for him nor what he can do for his country. He will ask rather "What can I and my compatriots do through government" to help us discharge our individual responsibilities, to achieve our several goals and purposes, and above all, to protect our freedom? And he will accompany this question with another: How can we keep the government we create from becoming a Frankenstein that will destroy the very freedom we establish it to protect?
Freedom is a rare and delicate plant. Our minds tell us, and history confirms, that the great threat to freedom is the concentration of power. Government is necessary to preserve our freedom, it is an instrument through which we can exercise our freedom; yet by concentrating power in political hands, it is also a threat to freedom. Even though the men who wield this power initially be of good will and even though they be not corrupted by the power they exercise, the power will both attract and form men of a different stamp.
How can we benefit from the promise of government while avoiding the threat to freedom? Two broad principles embodied in our Constitution give an answer that has preserved our freedom so far, though they have been violated repeatedly in practice while proclaimed as precept.
First, the scope of government must be limited. Its major function must be to protect our freedom both from the enemies outside our gates and from our fellow-citizens: to preserve law and order, to enforce private contracts, to foster competitive markets. Beyond this major function, government may enable us at times to accomplish jointly what we would find it more difficult or expensive to
accomplish severally. However, any such use of government is fraught with danger. We should not and cannot avoid using government in this way. But there should be a clear and large balance of advantages before we do. By relying primarily on voluntary co-operation and private enterprise, in both economic and other activities, we can insure that the private sector is a check on the powers of the governmental sector and an effective protection of freedom of speech, of
religion, and of thought.
The second broad principle is that government power must be dispersed. If government is to exercise power, better in the county than in the state, better in the state than in Washington. If I do not like what my local community does, be it in sewage disposal, or zoning, or schools, I can move to another local community, and though few may take this step, the mere possibility acts as a check.
If I do not like what my state does, I can move to another. If I do not like what Washington imposes, I have few alternatives in this world of jealous nations.
Milton Friedman, Capitalism and Freedom
miercuri, 7 iulie 2010
Cine uita, nu merita
The inherent vice of capitalism is the unequal sharing of blessings;
the inherent virtue of socialism is the equal sharing of miseries.
Winston Churchill
the inherent virtue of socialism is the equal sharing of miseries.
Winston Churchill
luni, 24 mai 2010
Stim cum sa vorbim?
Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamint, Paracelsus ii ceru Dumnezeului sau, vagului sau Dumnezeu, oricarui Dumnezeu, sa-i trimita un discipol.In soba, un palid foc proiecta umbrele neregulate. Sa se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi cerut un efort prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala, uita de rugaciunea formulata. Noaptea inghitise athanorul si prafuitele alambice, cind cineva batu in usa. Pe jumatate adormit, Paracelsus se ridica, urca citeva trepte ale scarii in forma de melc si deschise unul dintre canaturile usii.
Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit. Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere. La inceput nu rosti nici un cuvint, iar mai apoi magistrul curma, primul, tacerea.
- Tin minte chipurile dinspre Apus ca sii pe acelea dinspre Rasarit, spuse el nu fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau. Cine esti si ce voiesti de la mine?
- Numele meu nu are insemnatate, raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pina aici. Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut.
Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mina dreapta, il rasturna pe masa: se prelinse un suvoi de galbeni.
Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele. Cind se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza in mina stinga. Roza il nelinisti.
Se apleca, isi impreuna virfurile degetelor si spuse:
- Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe toate eIementeIe in aur si tot aur imi oferi. Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.
- Aurul nu ma preocupa defel, raspunse celalalt. Galbenii acestia nu sint altceva decit o marturie a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filosofala. Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.
Paracelsus rosti rar:
- Drumul este Piatra. Piatra este punctul de pornire. Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi. Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.
Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat:
- Dar exista oare un tel?
Paracelsus izbucni in ris.
- Detractorii mei, care nu sint atat de numerosi pe cit sunt de stupizi, sustin contrariul si ma invinuiesc de impostura. Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie. Ceea ce stiu e ca exista un drum.
Urma o tacere si apoi celalalt spuse:
- Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine, chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa. Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc, fie si de departe, pamintul fagaduit, chiar daca astrele mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe aceasta calatorie, voiesc o dovada.
- Cand? intreba Paracelsus, cu neliniste.
- In clipa aceasta, raspunse discipolul, aratind dintr-o data o brusca obstinatie.
Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana.
Tinarul ridica roza deasupra capului.
- Se spune, rosti el, ca tu poti arde un trandafir in flacari, pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa, cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar, sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer, si iti ofer, apoi, intreaga viata.
- Esti foarte credul, spuse magistrul. Si n-am ce face cu credulitatea; eu am nevoie de credinta.
Celalalt insista:
- Tocmai pentru ca nu sint credul vreau sa vad cu proprii mei ochi pieirea si renasterea acestei roze.
Paracelsus o luase in mina si se juca, vorbind, cu petalele ei.
- Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc ?
- Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.
- Te inseli. Crezi, oare, ca este cu putinta sa trimiti ceva in neant ? Crezi ca intiiul Adam a izbutit, in Paradis, sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba ?
- Nu ne aflam in Paradis, raspunse tinarrul cu incapatinare; aici, sub razele lunii, totul e pieritor.
Paracelsus se ridicase.
- Si in care alt loc ne aflam atunci? Crrezi, oare, ca divinitatea ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul ? Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decit in a ignora tocmai faptul ca ne aflam in Paradis ?
- O roza poate sa arda, spuse provocator discipolul.
- Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus. Daca ai azvirli aceasta roza in jaratec, ai putea crede ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala. Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou in fata ochilor.
- O vorba? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca ?
Paracelsus il privi cu tristete.
- Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb. In aceasta etapa a lungii mele calatorii folosesc, insa, cu totul alte instrumente.
- Nu indraznesc sa te intreb care anume, spuse celalalt, cu malitie si umilinta.
- Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea pentru a crea cerul si pamintul, si Paradisul invizibil in care acum ne aflam si pe care pacatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvintul dezvaluit de Kabala.
Discipolul spuse atunci pe un ton rece:
- Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei. Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul.
Paracelsus ramase pe ginduri. In cele din urma spuse:
- Daca as face-o, ai spune ca e vorba despre o aparenta impusa de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti. Asadar, lasa roza.
Mereu neincrezator, suspicios, tinarul il privi. Magistrul ridica vocea si-i spuse:
- La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru si a cere de la el un miracol? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar ?
Celalalt raspunse, tremurind:
- Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind in umbra ta, sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu iti voi cere nimic altceva. Voi crede in marturia ochilor mei.
Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsius il lasase pe pupitru si il azvirli in flacari.
Trandafirul isi schimba culoarea si, dupa citeva clipe, din el nu mai ramase decit o mina de cenusa. Clipe in sir, discipolul astepta cuvintul si miracolul.
Paracelsus ramase de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate:
- Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost cindva roza si nu va mai fi niciodata.
Tinarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decit formule gaunoase.
Ingenunche si rosti:
- Sunt de neiertat Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa. Ma voi intoarce cind voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau, iar la capatul drumului voi vedea roza.
Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa, decit mila pentru batrinul magistru atit de venerat, atit de lovit, atit de ilustru si, la sfirsitul vietii, atit de gol pe dinauntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi, cu sacrilega-i mina, ca indaratul mastii nu se afla nimeni ?
Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare. Paracelsus il insoti pina la capatul scarii si-i spuse ca va fi intotdeauna bine venit. Amindoi stiau ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramasese singur. Inainte de stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scilciat, rasturna gramajoara de cenusa in mina lui concava si rosti un cuvint cu glas scazut.
Roza reaparu.
Jorge Luis Borges - "Roza lui Paracelsus"
Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit. Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere. La inceput nu rosti nici un cuvint, iar mai apoi magistrul curma, primul, tacerea.
- Tin minte chipurile dinspre Apus ca sii pe acelea dinspre Rasarit, spuse el nu fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau. Cine esti si ce voiesti de la mine?
- Numele meu nu are insemnatate, raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pina aici. Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut.
Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mina dreapta, il rasturna pe masa: se prelinse un suvoi de galbeni.
Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele. Cind se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza in mina stinga. Roza il nelinisti.
Se apleca, isi impreuna virfurile degetelor si spuse:
- Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe toate eIementeIe in aur si tot aur imi oferi. Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.
- Aurul nu ma preocupa defel, raspunse celalalt. Galbenii acestia nu sint altceva decit o marturie a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filosofala. Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.
Paracelsus rosti rar:
- Drumul este Piatra. Piatra este punctul de pornire. Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi. Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.
Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat:
- Dar exista oare un tel?
Paracelsus izbucni in ris.
- Detractorii mei, care nu sint atat de numerosi pe cit sunt de stupizi, sustin contrariul si ma invinuiesc de impostura. Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie. Ceea ce stiu e ca exista un drum.
Urma o tacere si apoi celalalt spuse:
- Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine, chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa. Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc, fie si de departe, pamintul fagaduit, chiar daca astrele mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe aceasta calatorie, voiesc o dovada.
- Cand? intreba Paracelsus, cu neliniste.
- In clipa aceasta, raspunse discipolul, aratind dintr-o data o brusca obstinatie.
Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana.
Tinarul ridica roza deasupra capului.
- Se spune, rosti el, ca tu poti arde un trandafir in flacari, pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa, cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar, sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer, si iti ofer, apoi, intreaga viata.
- Esti foarte credul, spuse magistrul. Si n-am ce face cu credulitatea; eu am nevoie de credinta.
Celalalt insista:
- Tocmai pentru ca nu sint credul vreau sa vad cu proprii mei ochi pieirea si renasterea acestei roze.
Paracelsus o luase in mina si se juca, vorbind, cu petalele ei.
- Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc ?
- Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.
- Te inseli. Crezi, oare, ca este cu putinta sa trimiti ceva in neant ? Crezi ca intiiul Adam a izbutit, in Paradis, sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba ?
- Nu ne aflam in Paradis, raspunse tinarrul cu incapatinare; aici, sub razele lunii, totul e pieritor.
Paracelsus se ridicase.
- Si in care alt loc ne aflam atunci? Crrezi, oare, ca divinitatea ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul ? Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decit in a ignora tocmai faptul ca ne aflam in Paradis ?
- O roza poate sa arda, spuse provocator discipolul.
- Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus. Daca ai azvirli aceasta roza in jaratec, ai putea crede ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala. Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou in fata ochilor.
- O vorba? spuse discipolul, surprins. Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb. Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca ?
Paracelsus il privi cu tristete.
- Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb. In aceasta etapa a lungii mele calatorii folosesc, insa, cu totul alte instrumente.
- Nu indraznesc sa te intreb care anume, spuse celalalt, cu malitie si umilinta.
- Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea pentru a crea cerul si pamintul, si Paradisul invizibil in care acum ne aflam si pe care pacatul originar ni-l ascunde. Vorbesc de Cuvintul dezvaluit de Kabala.
Discipolul spuse atunci pe un ton rece:
- Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei. Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul.
Paracelsus ramase pe ginduri. In cele din urma spuse:
- Daca as face-o, ai spune ca e vorba despre o aparenta impusa de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti. Asadar, lasa roza.
Mereu neincrezator, suspicios, tinarul il privi. Magistrul ridica vocea si-i spuse:
- La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru si a cere de la el un miracol? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar ?
Celalalt raspunse, tremurind:
- Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor pe care-i voi petrece trudind in umbra ta, sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu iti voi cere nimic altceva. Voi crede in marturia ochilor mei.
Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsius il lasase pe pupitru si il azvirli in flacari.
Trandafirul isi schimba culoarea si, dupa citeva clipe, din el nu mai ramase decit o mina de cenusa. Clipe in sir, discipolul astepta cuvintul si miracolul.
Paracelsus ramase de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate:
- Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor. Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost cindva roza si nu va mai fi niciodata.
Tinarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice nu sunt decit formule gaunoase.
Ingenunche si rosti:
- Sunt de neiertat Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa. Ma voi intoarce cind voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau, iar la capatul drumului voi vedea roza.
Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa, decit mila pentru batrinul magistru atit de venerat, atit de lovit, atit de ilustru si, la sfirsitul vietii, atit de gol pe dinauntru. Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi, cu sacrilega-i mina, ca indaratul mastii nu se afla nimeni ?
Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare. Paracelsus il insoti pina la capatul scarii si-i spuse ca va fi intotdeauna bine venit. Amindoi stiau ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramasese singur. Inainte de stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scilciat, rasturna gramajoara de cenusa in mina lui concava si rosti un cuvint cu glas scazut.
Roza reaparu.
Jorge Luis Borges - "Roza lui Paracelsus"
joi, 13 mai 2010
Lectie de viata
http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=2539741
Una dintre lectiile profunde ale vietii.
Sa aveti parte in fiecare zi de cineva apropiat!
Una dintre lectiile profunde ale vietii.
Sa aveti parte in fiecare zi de cineva apropiat!
miercuri, 12 mai 2010
Ultimii eroi
de Ştefan Mitroi
www.jurnalul.ro
Sunt ultimii. E dureros, dar într-o zi din viitorul apropiat nu vor mai exista nici aceştia. Căci timpul, nemernicul de timp, n-a ţinut şi nu vrea să ţină seama de faptul că e vorba despre nişte eroi, şi a tot trecut peste ei, îmbătrânindu-i. Pe unii i-a apropiat de vârsta de 100 de ani. Mi-a fost dat să particip zilele trecute la o întâlnire cu dumnealor.
Erau vreo douăzeci în total. Împreună atingeau, fără nici o exagerare, vârsta de aproape 2000 de ani, adică vârsta pe care o avem noi, românii, ca popor. Vă daţi seama ce privilegiu tulburător! Să stai faţă în faţă cu însăşi istoria! Cei douăzeci erau în marea lor majoritate generali. Dar şi cei care nu erau generali erau, din punctul de vedere al inimii mele, generali. În orice caz, atunci, la început, au fost cu toţii soldaţi.
Faptul că războiul i-a pus în situaţia de-a dormi nopţi de-a rândul sub cerul liber pe câmp, trăgându-şi peste ei cerul încărcat de stele, a făcut ca acestea, stelele, adică, să le ducă, mulţi ani după aceea, dorul, şi să-i caute, coborându-le pe umeri. Ei sunt egali în glorie şi, dincolo de numărul de stele de pe umeri, sunt egali şi în grade. Erau, cum spuneam, douăzeci de generali cu vârste cuprinse între 82 şi 96 de ani.
Câţiva dintre ultimii veterani de război, dintre băieţii care habar n-aveau în ziua când ţara i-a chemat sub arme că vor ajunge în veacul următor de-o vârstă cu istoria. N-a cerut nici unul dintre ei adeverinţă de erou. Nici în vremea aceea, nici mai târziu. N-au cerut nici zilele trecute aşa ceva. Veniseră la o întâlnire a câţiva generali de azi, din conducerea Ministerului de Interne, pentru a se şti că sunt încă vii şi că vor rămâne aşa, chiar dacă mai puţini la număr, şi anii următori.
Şi pentru a ne arăta nouă, celor aflaţi acolo, cum este să stai drept în faţa vremii şi a vremurilor. Deoarece aşa au stat dragii de ei pe toată durata întâlnirii cu pricina. Gazdele i-au rugat insistent să se aşeze în fotolii, însă dumnealor nu s-au lăsat cu nici un chip înduplecaţi. A fost cea mai emoţionantă lecţie de verticalitate la care am asistat vreodată. Mai bine de un ceas, cei 2000 de ani de istorie nu s-au clintit. Au stat în picioare, gata să stea aşa oricât de mult ar fi ţinut întâlnirea.
Întrebarea este ce devin aceşti vârstnici eroi după ce se întorc la casele lor?
Ziua Eroilor este, din păcate, doar o singură dată pe an. Poate c-ar fi suficient atât dacă noi, cei de azi, ne-am aduce aminte în toate zilele anului de faptul că ei există. Încă există. Dumnealor ar avea mii de motive să ne ceară mai mult. Ca, de exemplu, să le arătăm respectul cuvenit. Şi să admitem că lumea în care trăim n-a început cu noi. Iar, uneori, să ne ceară să ne fie ruşine. Mie, unul, îmi este.
Şi ştiţi de ce? Ar fi trebuit să găsesc în mine puterea de a le săruta mâna celor douăzeci de veterani. Dar n-am găsit-o. Poate, îmi spun acum, fiindcă nu meritam. Dumnealor o meritau însă cu prisosinţă.
www.jurnalul.ro
Sunt ultimii. E dureros, dar într-o zi din viitorul apropiat nu vor mai exista nici aceştia. Căci timpul, nemernicul de timp, n-a ţinut şi nu vrea să ţină seama de faptul că e vorba despre nişte eroi, şi a tot trecut peste ei, îmbătrânindu-i. Pe unii i-a apropiat de vârsta de 100 de ani. Mi-a fost dat să particip zilele trecute la o întâlnire cu dumnealor.
Erau vreo douăzeci în total. Împreună atingeau, fără nici o exagerare, vârsta de aproape 2000 de ani, adică vârsta pe care o avem noi, românii, ca popor. Vă daţi seama ce privilegiu tulburător! Să stai faţă în faţă cu însăşi istoria! Cei douăzeci erau în marea lor majoritate generali. Dar şi cei care nu erau generali erau, din punctul de vedere al inimii mele, generali. În orice caz, atunci, la început, au fost cu toţii soldaţi.
Faptul că războiul i-a pus în situaţia de-a dormi nopţi de-a rândul sub cerul liber pe câmp, trăgându-şi peste ei cerul încărcat de stele, a făcut ca acestea, stelele, adică, să le ducă, mulţi ani după aceea, dorul, şi să-i caute, coborându-le pe umeri. Ei sunt egali în glorie şi, dincolo de numărul de stele de pe umeri, sunt egali şi în grade. Erau, cum spuneam, douăzeci de generali cu vârste cuprinse între 82 şi 96 de ani.
Câţiva dintre ultimii veterani de război, dintre băieţii care habar n-aveau în ziua când ţara i-a chemat sub arme că vor ajunge în veacul următor de-o vârstă cu istoria. N-a cerut nici unul dintre ei adeverinţă de erou. Nici în vremea aceea, nici mai târziu. N-au cerut nici zilele trecute aşa ceva. Veniseră la o întâlnire a câţiva generali de azi, din conducerea Ministerului de Interne, pentru a se şti că sunt încă vii şi că vor rămâne aşa, chiar dacă mai puţini la număr, şi anii următori.
Şi pentru a ne arăta nouă, celor aflaţi acolo, cum este să stai drept în faţa vremii şi a vremurilor. Deoarece aşa au stat dragii de ei pe toată durata întâlnirii cu pricina. Gazdele i-au rugat insistent să se aşeze în fotolii, însă dumnealor nu s-au lăsat cu nici un chip înduplecaţi. A fost cea mai emoţionantă lecţie de verticalitate la care am asistat vreodată. Mai bine de un ceas, cei 2000 de ani de istorie nu s-au clintit. Au stat în picioare, gata să stea aşa oricât de mult ar fi ţinut întâlnirea.
Întrebarea este ce devin aceşti vârstnici eroi după ce se întorc la casele lor?
Ziua Eroilor este, din păcate, doar o singură dată pe an. Poate c-ar fi suficient atât dacă noi, cei de azi, ne-am aduce aminte în toate zilele anului de faptul că ei există. Încă există. Dumnealor ar avea mii de motive să ne ceară mai mult. Ca, de exemplu, să le arătăm respectul cuvenit. Şi să admitem că lumea în care trăim n-a început cu noi. Iar, uneori, să ne ceară să ne fie ruşine. Mie, unul, îmi este.
Şi ştiţi de ce? Ar fi trebuit să găsesc în mine puterea de a le săruta mâna celor douăzeci de veterani. Dar n-am găsit-o. Poate, îmi spun acum, fiindcă nu meritam. Dumnealor o meritau însă cu prisosinţă.
miercuri, 21 aprilie 2010
Andrei Plesu
DOLIU POLONEZ
de Andrei Plesu
Lecţia Solidarităţii poloneze n-a ajuns încă la noi, nici după treizeci de ani de la salutara ei constituire.
Sfârşitul preşedintelui Lech Kaczynski şi al însoţitorilor săi în accidentul de avion din 10 aprilie a fost interpretat de mulţi polonezi nu doar drept o sfâşietoare tragedie naţională, ci şi drept ilustrare a unui simbolism sumbru: în drum spre memorialul din pădurea Katin, unde, din ordin sovietic, au fost ucişi, în 1940, 22.000 de cetăţeni polonezi, avionul în care se aflau preşedintele ţării şi o delegaţie de 96 de demnitari s-a prăbuşit, tot într-o pădure, lângă Smolensk. Aparatul de zbor, un Tupolev de fabricaţie rusească, n-a mai reuşit să parcurgă mia de metri care îl mai despărţeau de aeroport. Martirilor unui masacru li s-au adăugat martirii unei catastrofe. Eroilor comemoraţi li s-au adăugat cei care veneau să-i comemoreze. Şi totul, din nou, pe pământ rusesc. O nouă decimare a elitelor poloneze a avut loc - sună declaraţia lui Lech Wałesa.
Dincolo de dramatismul împrejurării, întreaga lume a avut însă prilejul să contemple patosul sobru al unei naţiuni, pe care istoria n-a menajat-o prea des. Polonia are, încă o dată, stil. Şi impune tuturor, odată mai mult, o exemplară etică a solidarităţii. Nemulţumirile circumstanţiale, adversităţile politice, dezamăgirile şi iritările contingente au fost lăsate deoparte. Ţinuta de o omogenă nobleţe a unei ţări lovite a atârnat mai greu decât luptele de partid, decât interesul de conjunctură. Adam Michnik, unul dintre cei mai severi critici ai fostului preşedinte, a avut graţia de a-l invoca drept un om „drept, cordial şi înţelept". Până şi Andrzej Wajda, în dezacord cu înmormântarea lui Lech Kaczynski la Wawel, alături de regii Poloniei, a ştiut să-şi argumenteze rezerva în termeni care nu pun în discuţie persoana defunctului sau prestaţia lui politică, ci oportunitatea gestului, potenţialul lui de dizarmonie socială. Tonul e întotdeauna măsurat, formularea - decentă, atitudinea - de o demnă raţionalitate. Ar mai fi de adăugat că moartea preşedintelui ţării e resimţită de toţi ca un episod nefericit din istoria naţională. Nu e vorba de suferinţa unei familii, de dispariţia unui om sau a unui important personaj politic. E vorba de Polonia! Iar una dintre virtuţile care i se recunosc unanim, cu un firesc străin de orice retorică, lui Lech Kaczynski este patriotismul.
Mă tem că, într-o situaţie (ferească Dumnezeu!) asemănătoare, reacţia românească n-ar fi avut nici pe departe aceeaşi croială. Îmi imaginez că, după un moment de agitaţie emotivă, de murmur sentimental, ar fi urmat un pestriţ spectacol mediatic. Partizanii preşedintelui ar duce encomionul până la mistică, iar duşmanii, drapaţi în declaraţii ipocrite, şi-ar râde în barbă. Presa ar construi ample scenarii despre un sabotaj KGB sau Mossad şi ar căuta lacom detalii senzaţionale (dacă se poate cu poze) despre „preziua" dezastrului („ultimele" cuvinte înainte de îmbarcare, ultima masă, prima reacţie a rudelor rămase la sol, oareşce dezvăluiri private mai mult sau mai puţin picante, amănunte din biografia piloţilor etc.). Ar urma gigantice talk-show-uri, îmbulziri cu ghionturi la ceremoniile funerare, sondaje de opinie, împăcări „creştineşti", lupte de succesiune şi lamentaţii despre ghinioanele patriei, despre statutul ei de veşnică victimă a unor comploturi planetare. Nu m-aş mira să apară şi unele bancuri morbide, rostite pe sub mustaţă, înainte sau după câte un pios „Dumnezeu să-l ierte!". Pe scurt: lecţia Solidarităţii poloneze n-a ajuns încă la noi, nici după 30 de ani de la salutara ei constituire.
Va ajunge vreodată?
de Andrei Plesu
Lecţia Solidarităţii poloneze n-a ajuns încă la noi, nici după treizeci de ani de la salutara ei constituire.
Sfârşitul preşedintelui Lech Kaczynski şi al însoţitorilor săi în accidentul de avion din 10 aprilie a fost interpretat de mulţi polonezi nu doar drept o sfâşietoare tragedie naţională, ci şi drept ilustrare a unui simbolism sumbru: în drum spre memorialul din pădurea Katin, unde, din ordin sovietic, au fost ucişi, în 1940, 22.000 de cetăţeni polonezi, avionul în care se aflau preşedintele ţării şi o delegaţie de 96 de demnitari s-a prăbuşit, tot într-o pădure, lângă Smolensk. Aparatul de zbor, un Tupolev de fabricaţie rusească, n-a mai reuşit să parcurgă mia de metri care îl mai despărţeau de aeroport. Martirilor unui masacru li s-au adăugat martirii unei catastrofe. Eroilor comemoraţi li s-au adăugat cei care veneau să-i comemoreze. Şi totul, din nou, pe pământ rusesc. O nouă decimare a elitelor poloneze a avut loc - sună declaraţia lui Lech Wałesa.
Dincolo de dramatismul împrejurării, întreaga lume a avut însă prilejul să contemple patosul sobru al unei naţiuni, pe care istoria n-a menajat-o prea des. Polonia are, încă o dată, stil. Şi impune tuturor, odată mai mult, o exemplară etică a solidarităţii. Nemulţumirile circumstanţiale, adversităţile politice, dezamăgirile şi iritările contingente au fost lăsate deoparte. Ţinuta de o omogenă nobleţe a unei ţări lovite a atârnat mai greu decât luptele de partid, decât interesul de conjunctură. Adam Michnik, unul dintre cei mai severi critici ai fostului preşedinte, a avut graţia de a-l invoca drept un om „drept, cordial şi înţelept". Până şi Andrzej Wajda, în dezacord cu înmormântarea lui Lech Kaczynski la Wawel, alături de regii Poloniei, a ştiut să-şi argumenteze rezerva în termeni care nu pun în discuţie persoana defunctului sau prestaţia lui politică, ci oportunitatea gestului, potenţialul lui de dizarmonie socială. Tonul e întotdeauna măsurat, formularea - decentă, atitudinea - de o demnă raţionalitate. Ar mai fi de adăugat că moartea preşedintelui ţării e resimţită de toţi ca un episod nefericit din istoria naţională. Nu e vorba de suferinţa unei familii, de dispariţia unui om sau a unui important personaj politic. E vorba de Polonia! Iar una dintre virtuţile care i se recunosc unanim, cu un firesc străin de orice retorică, lui Lech Kaczynski este patriotismul.
Mă tem că, într-o situaţie (ferească Dumnezeu!) asemănătoare, reacţia românească n-ar fi avut nici pe departe aceeaşi croială. Îmi imaginez că, după un moment de agitaţie emotivă, de murmur sentimental, ar fi urmat un pestriţ spectacol mediatic. Partizanii preşedintelui ar duce encomionul până la mistică, iar duşmanii, drapaţi în declaraţii ipocrite, şi-ar râde în barbă. Presa ar construi ample scenarii despre un sabotaj KGB sau Mossad şi ar căuta lacom detalii senzaţionale (dacă se poate cu poze) despre „preziua" dezastrului („ultimele" cuvinte înainte de îmbarcare, ultima masă, prima reacţie a rudelor rămase la sol, oareşce dezvăluiri private mai mult sau mai puţin picante, amănunte din biografia piloţilor etc.). Ar urma gigantice talk-show-uri, îmbulziri cu ghionturi la ceremoniile funerare, sondaje de opinie, împăcări „creştineşti", lupte de succesiune şi lamentaţii despre ghinioanele patriei, despre statutul ei de veşnică victimă a unor comploturi planetare. Nu m-aş mira să apară şi unele bancuri morbide, rostite pe sub mustaţă, înainte sau după câte un pios „Dumnezeu să-l ierte!". Pe scurt: lecţia Solidarităţii poloneze n-a ajuns încă la noi, nici după 30 de ani de la salutara ei constituire.
Va ajunge vreodată?
vineri, 9 aprilie 2010
Petitie online pentru introducerea disciplinelor de Logică, argumentare şi comunicare şi Filosofie în Proiectul Legii educaţiei Naţionale
http://www.petitieonline.ro/petitie-p69195055.html
Petiţie pentru introducerea disciplinelor de Logică, argumentare şi comunicare şi Filosofie în Proiectul Legii educaţiei Naţionale
08/04/2010categorie: Educatie, invatamant, Proiecte de lege, legislatie.
destinatar: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Am luat act cu îngrijorare de faptul că în noua Lege a Educaţiei Naţionale lipsesc disciplinele Filosofie şi Logică, argumentare şi comunicare din lista ştiinţelor socio-umane eligibile la Examenul naţional de bacalaureat (art. 63/4/E).
Considerăm că în noua formulă de elaborare a legii viitorul disciplinei Logică, argumentare şi comunicare rămâne neclar după trecerea clasei a IX-a la ciclul gimnazial.
După cum s-a arătat şi în Protestul împotriva scoaterii orelor de Logică din programa de liceu, iniţiat de Societatea Română de Filosofie şi de facultăţile şi departamentele de Filosofie de la Universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Baia Mare şi Oradea din data de 15.03.2009, disciplina Logică, argumentare şi comunicare este importantă deoarece o societate democratică nu poate funcţiona şi nu poate evolua fără dezbatere publică, bazată pe argumente şi gândire critică.
Ne bucură faptul că în definirea competenţelor cheie în învăţământul gimnazial (art. 54/1) sunt enumerate:
d) Competenţe axiologice (ca set de cunoştinţe si valori necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);
e) Competenţe sociale şi civice.
Sperăm că includerea în textul legii a acestor competenţe poate însemna că disciplina Logică, argumentare şi comunicare va fi totuşi inclusă în această treaptă a educaţiei.
Prezenţa disciplinei Filosofie în învăţământul liceal, profesional, de artă şi sportiv este indispensabilă deoarece constituie o bază solidă a însuşirii culturii de către elevi şi de formare a unui orizont larg pentru orientarea în lume.
Propunem un pachet de ştiinţe socio-umane fondat pe un program consecvent atât la nivelul învăţământului gimnazial cât şi la cel liceal din care nu poate să lipsească disciplinele susnumite. Numai astfel vor fi capabili elevii să-şi însuşească valorile de bază ale societăţii democratice, să dobândească capacitatea de a selecta critic conform cerinţelor vieţii curente informaţiile de care dispun, să argumenteze raţional în favoarea susţinerii ideilor proprii şi să înţeleagă să ia în considerare ideile altora.
Ca urmare, cerem Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
1) să reintroducă în noua Lege a Educaţiei Naţionale Filosofia ca disciplină eligibilă la Examenul naţional de bacalaureat,
2) să întărească statutul disciplinei Logică, argumentare şi comunicare, şi
3) să dispună ca ambele discipline să devină puncte de referinţă în tematica ştiinţelor socio-umane.
Departamentul de Filosofie de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca.
Considerăm că în noua formulă de elaborare a legii viitorul disciplinei Logică, argumentare şi comunicare rămâne neclar după trecerea clasei a IX-a la ciclul gimnazial.
După cum s-a arătat şi în Protestul împotriva scoaterii orelor de Logică din programa de liceu, iniţiat de Societatea Română de Filosofie şi de facultăţile şi departamentele de Filosofie de la Universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Baia Mare şi Oradea din data de 15.03.2009, disciplina Logică, argumentare şi comunicare este importantă deoarece o societate democratică nu poate funcţiona şi nu poate evolua fără dezbatere publică, bazată pe argumente şi gândire critică.
Ne bucură faptul că în definirea competenţelor cheie în învăţământul gimnazial (art. 54/1) sunt enumerate:
d) Competenţe axiologice (ca set de cunoştinţe si valori necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);
e) Competenţe sociale şi civice.
Sperăm că includerea în textul legii a acestor competenţe poate însemna că disciplina Logică, argumentare şi comunicare va fi totuşi inclusă în această treaptă a educaţiei.
Prezenţa disciplinei Filosofie în învăţământul liceal, profesional, de artă şi sportiv este indispensabilă deoarece constituie o bază solidă a însuşirii culturii de către elevi şi de formare a unui orizont larg pentru orientarea în lume.
Propunem un pachet de ştiinţe socio-umane fondat pe un program consecvent atât la nivelul învăţământului gimnazial cât şi la cel liceal din care nu poate să lipsească disciplinele susnumite. Numai astfel vor fi capabili elevii să-şi însuşească valorile de bază ale societăţii democratice, să dobândească capacitatea de a selecta critic conform cerinţelor vieţii curente informaţiile de care dispun, să argumenteze raţional în favoarea susţinerii ideilor proprii şi să înţeleagă să ia în considerare ideile altora.
Ca urmare, cerem Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
1) să reintroducă în noua Lege a Educaţiei Naţionale Filosofia ca disciplină eligibilă la Examenul naţional de bacalaureat,
2) să întărească statutul disciplinei Logică, argumentare şi comunicare, şi
3) să dispună ca ambele discipline să devină puncte de referinţă în tematica ştiinţelor socio-umane.
Departamentul de Filosofie de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca.
miercuri, 7 aprilie 2010
un minunat indemn la ...prietenie
Un om si un caine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.
Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma.... Se intreba "...oare unde duce drumul asta?"
Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.. Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare..
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea
parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e Raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise
impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba.
Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Asta este raiul.
- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...
- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma
prietenii cei mai buni.
vineri, 2 aprilie 2010
Nu vreau sa fiu scalvul opiniilor incantate ale altora
Valentin Muresan, intr-un interviu:
"Nu sunt un om de partid. Asta nu inseamna ca nu cred in nimic: cred, de pilda, in Kant, cel care cerea contemporanilor sai sa gandeasca cu capul propriu, nu cu capul autoritatilor, fie acestea scoala, politicienii sau Biserica."
"Nu sunt un om de partid. Asta nu inseamna ca nu cred in nimic: cred, de pilda, in Kant, cel care cerea contemporanilor sai sa gandeasca cu capul propriu, nu cu capul autoritatilor, fie acestea scoala, politicienii sau Biserica."
vineri, 26 martie 2010
'This Is My Song'
Why is my heart so light?
Why are the stars so bright?
Why is the sky so blue
Since the hour I met you?
Flowers are smiling bright,
Smiling for our delight,
Smiling so tenderly
For all the world, you and me
I know why the world is smiling,
Smiling so tenderly
It hears the same old story
Through all eternity
Love, this is my song
Here is a song, a serenade to you
The world cannot be wrong
If in this world, there is you
I care not what the world may say
Without your love, there is no day
So, love, this is my song
Here is a song, a serenade to you
INSTRUMENTAL INTERLUDE
I care not what the world may say
Without your love, there is no day
So, love, this is my song
Petula Clark
http://www.youtube.com/watch?v=V8XmLuTmKIM
Why are the stars so bright?
Why is the sky so blue
Since the hour I met you?
Flowers are smiling bright,
Smiling for our delight,
Smiling so tenderly
For all the world, you and me
I know why the world is smiling,
Smiling so tenderly
It hears the same old story
Through all eternity
Love, this is my song
Here is a song, a serenade to you
The world cannot be wrong
If in this world, there is you
I care not what the world may say
Without your love, there is no day
So, love, this is my song
Here is a song, a serenade to you
INSTRUMENTAL INTERLUDE
I care not what the world may say
Without your love, there is no day
So, love, this is my song
Petula Clark
http://www.youtube.com/watch?v=V8XmLuTmKIM
joi, 25 martie 2010
Andrei Plesu - Cultivam frica
Ne e mereu frica de ceva….
Ne e mereu frica de ceva si ne traim frica voluptos,lacom,practicând,ca pe
un sport agreabil,numaratoarea inversa.Suferim,se pare,de un masochism
galopant,cu înfăţişări diverse:ne place să ne cultivăm spaimele,să
colecţionăm veşti proaste,să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim
febril pe cele care au loc aiurea),să degustăm nefericirea altora,să ne
simţim înconjuraţi de primejdii iminente. În această vicioasă înclinaţie,
beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe
seama angoaselor noastre. Ernst Jünger observase deja,acum câteva decenii,că
simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de
nelinişte. Antenele, mereu mai numeroase,de pe casele noastre dau
peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de
aprehensiuni sumbre.Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o
istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios,o sumedenie de savanţi.De la
fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000,de la superstiţiile curente la
marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor
omeneşti.Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit.
Ştiinţa a înlăturat,zice-se,panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a
penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.Nu cred. Vechile
spaime au fost înlocuite de unele noi,ba a apărut chiar o specie nouă de
frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment".Căutăm
frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară
agreabilă urmărind la televizor un "horror". Nu e zi să nu fim intoxicaţi
de "informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată,fie realitatea
continentală sau planetară,fie cea cosmică.De mare succes se bucură, de
pildă,"încălzirea globală". Dârdâim sub nămeţi,alunecăm pe gheaţă,nu ne mai
putem deszăpezi trotuarele şi automobilele,dar citim terorizaţi despre
inflamaţia generală în care vom sucomba curând.Vom muri de cald,ne vom
trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar
în curte.Mai sunt,apoi, sezonierele gripe animaliere.Armate de viruşi
aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de
pandemie.Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA,dezastrele
ecologice,demografice,financiare,uraniul iranian,Bin Laden, mogulii,anul
2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial,vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc
(dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări
PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum,despre nenorocul fatal al
realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm
amocul).Pe scurt,situaţia e albastră.(Sau violetă?).Ţara e năruită.
Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă?Că exagerăm când spunem că lucrurile
merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum
(exterior).Nu.Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele. Dar nici
psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică
peste frică,de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia,oricât rating ar
aduce acest obicei. O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea
noastră:frica de Dumnezeu,în care trăiau, nu de mult,înaintaşii noştri. Iar
când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari,
invadează scena în devălmăşie.
Andrei Plesu 16 feb 2010
Ne e mereu frica de ceva si ne traim frica voluptos,lacom,practicând,ca pe
un sport agreabil,numaratoarea inversa.Suferim,se pare,de un masochism
galopant,cu înfăţişări diverse:ne place să ne cultivăm spaimele,să
colecţionăm veşti proaste,să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim
febril pe cele care au loc aiurea),să degustăm nefericirea altora,să ne
simţim înconjuraţi de primejdii iminente. În această vicioasă înclinaţie,
beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe
seama angoaselor noastre. Ernst Jünger observase deja,acum câteva decenii,că
simpla nevoie de a urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de
nelinişte. Antenele, mereu mai numeroase,de pe casele noastre dau
peisajului urban aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de
aprehensiuni sumbre.Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o
istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios,o sumedenie de savanţi.De la
fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000,de la superstiţiile curente la
marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor
omeneşti.Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit.
Ştiinţa a înlăturat,zice-se,panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a
penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.Nu cred. Vechile
spaime au fost înlocuite de unele noi,ba a apărut chiar o specie nouă de
frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment".Căutăm
frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară
agreabilă urmărind la televizor un "horror". Nu e zi să nu fim intoxicaţi
de "informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată,fie realitatea
continentală sau planetară,fie cea cosmică.De mare succes se bucură, de
pildă,"încălzirea globală". Dârdâim sub nămeţi,alunecăm pe gheaţă,nu ne mai
putem deszăpezi trotuarele şi automobilele,dar citim terorizaţi despre
inflamaţia generală în care vom sucomba curând.Vom muri de cald,ne vom
trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar
în curte.Mai sunt,apoi, sezonierele gripe animaliere.Armate de viruşi
aviari şi porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de
pandemie.Să nu uităm însă meteoriţii, SIDA,dezastrele
ecologice,demografice,financiare,uraniul iranian,Bin Laden, mogulii,anul
2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial,vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc
(dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări
PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum,despre nenorocul fatal al
realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm
amocul).Pe scurt,situaţia e albastră.(Sau violetă?).Ţara e năruită.
Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă?Că exagerăm când spunem că lucrurile
merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum
(exterior).Nu.Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele. Dar nici
psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune frică
peste frică,de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia,oricât rating ar
aduce acest obicei. O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea
noastră:frica de Dumnezeu,în care trăiau, nu de mult,înaintaşii noştri. Iar
când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari,
invadează scena în devălmăşie.
Andrei Plesu 16 feb 2010
duminică, 21 martie 2010
Primavara noastra
Ce mi-as dori cel mai mult acum in societatea romaneasca, ar fi ca generatia "flower power" din Romania, hipiotii nostri, sa vina la putere. Sa ne imprumute infatisarea si sufletul lor. Peste ranile si dihonia care ne-au impartit, de nu mai tinem minte nici cum era sa avem incredere, sa fie primavara.
Cred ca putem.
Cred ca putem.
vineri, 12 martie 2010
Povestire adevarata
Spusa de Anthony Robbins
Este vorba de un copil care isi dorea foarte tare sa ajunga actor. Se nascuse cu dificultate, cu ajutorul forcepsului, ii ramasesera urme pe craniu si avea gura stramba. Cand era tanar, a fost refuzat la Hollywood de mii de ori. De cate 7, 8 ori de fiecare casa de productie. Nimeni nu vroia sa ii dea un rol. A divortat de sotie dupa ce i-a vandut bijuteriile pentru ca nu aveau bani de mancare.
Si-a vandut cainele pe strada, pe 25$, in timp ce plangea de durere… Era prietenul lui cel mai bun, care il iubea neconditionat, spre deosebire de nevasta-sa. Apoi i-a venit o idee si a scris un scenariu in cateva zeci de ore de stat la masa, in continuu. S-a dus la o casa de productie si aia au zis: "Ce scenariu SUPER!! Iti dam 125 de MII de dolari pe el, dar tu nu joci in filmul pe care il vom face dupa scanariul tau!" Dar omul vroia sa fie actor si a zis “NU! Eu trebuie sa fiu actorul principal ca eu inteleg rolul mai bine ca oricine!“. Peste o saptamana l-au chemat din nou si au zis „250 de MII de dolari, dar tu nu joci in el!“. Omul care a divortat si si-a vandut cel mai bun prieten pe 25 $ a zis “NU!”, pentru ca el avea un vis si muncea pentru el. Apoi au zis „325 de MII de dolari, dar tu nu joci in el!“. Si a zis „NU!“.
Apoi cei de la casa de productie au fost de acord, siguri ca avea sa fie un esec: “Iti dam 35 de mii de dolari si rolul principal.”. Ce a facut cu banii? A stat 3 zile pe strada unde si-a vandut cainele si cand a trecut ala cu cainele a zis ca i-l cumpara inapoi cu 100$. Tipul a refuzat. Dar omul nostru isi vroia cainele, asa ca a oferit 500$ pentru “prietenul meu cel mai bun”. Apoi a trebuit sa urce la 1000$. In final, si-a primit cainele inapoi pentru 15 mii de dolari si un rol pe care l-a dat acestui trecator in noul film. Filmul se cheama Rocky I, omul nostru se cheama Sylvester Stallone. Cainele din film este cainele din viata reala a lui Stallone.
Povestea reala este pentru a va face o idee despre cum functioneaza PASIUNEA. Si ce insemna sa VISEZI, sa VREI si sa MUNCESTI cu adevarat ca sa obtii ce vrei. Rocky I a castigat Oscarul si 200 de milioane de dolari. Asta ca dovada ca pana la urma obtii ce vrei.
Succes in realizarea propriilor voastre vise!
Este vorba de un copil care isi dorea foarte tare sa ajunga actor. Se nascuse cu dificultate, cu ajutorul forcepsului, ii ramasesera urme pe craniu si avea gura stramba. Cand era tanar, a fost refuzat la Hollywood de mii de ori. De cate 7, 8 ori de fiecare casa de productie. Nimeni nu vroia sa ii dea un rol. A divortat de sotie dupa ce i-a vandut bijuteriile pentru ca nu aveau bani de mancare.
Si-a vandut cainele pe strada, pe 25$, in timp ce plangea de durere… Era prietenul lui cel mai bun, care il iubea neconditionat, spre deosebire de nevasta-sa. Apoi i-a venit o idee si a scris un scenariu in cateva zeci de ore de stat la masa, in continuu. S-a dus la o casa de productie si aia au zis: "Ce scenariu SUPER!! Iti dam 125 de MII de dolari pe el, dar tu nu joci in filmul pe care il vom face dupa scanariul tau!" Dar omul vroia sa fie actor si a zis “NU! Eu trebuie sa fiu actorul principal ca eu inteleg rolul mai bine ca oricine!“. Peste o saptamana l-au chemat din nou si au zis „250 de MII de dolari, dar tu nu joci in el!“. Omul care a divortat si si-a vandut cel mai bun prieten pe 25 $ a zis “NU!”, pentru ca el avea un vis si muncea pentru el. Apoi au zis „325 de MII de dolari, dar tu nu joci in el!“. Si a zis „NU!“.
Apoi cei de la casa de productie au fost de acord, siguri ca avea sa fie un esec: “Iti dam 35 de mii de dolari si rolul principal.”. Ce a facut cu banii? A stat 3 zile pe strada unde si-a vandut cainele si cand a trecut ala cu cainele a zis ca i-l cumpara inapoi cu 100$. Tipul a refuzat. Dar omul nostru isi vroia cainele, asa ca a oferit 500$ pentru “prietenul meu cel mai bun”. Apoi a trebuit sa urce la 1000$. In final, si-a primit cainele inapoi pentru 15 mii de dolari si un rol pe care l-a dat acestui trecator in noul film. Filmul se cheama Rocky I, omul nostru se cheama Sylvester Stallone. Cainele din film este cainele din viata reala a lui Stallone.
Povestea reala este pentru a va face o idee despre cum functioneaza PASIUNEA. Si ce insemna sa VISEZI, sa VREI si sa MUNCESTI cu adevarat ca sa obtii ce vrei. Rocky I a castigat Oscarul si 200 de milioane de dolari. Asta ca dovada ca pana la urma obtii ce vrei.
Succes in realizarea propriilor voastre vise!
joi, 4 martie 2010
Pentru sanatatea noastra si a celor dragi
Evitati excesul! Care… exces?
Europenii importau cantitaţi imense de sare din Dacia, deşi aveau şi ei exploatări. De ce ? Sarea lor era fără iod ! Fără iod in alimentaţie e jale!
“Ca sarea în bucate”, spune povestea, ca măsură a iubirii! Mesajul e mai actual ca niciodată ! Şi e singura poveste de acest fel de pe Pământ ! Dar l-au modificat ! Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii ! « Ăsta » avertisment medical! Nu Petre Ispirescu!
Să luăm cuvânt cu cuvânt ! Exces, sare, zahăr… Ce înseamnă exces ? La prima citire, prea mult, dar raportat la masa corporală ?
Între corpul unui copil de 20 de kilograme şi cel al unui adult de 120, e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi…
Între cel de la munte care bea apă puternic magnetizată şi aproape pură şi cel de la şes care primeşte apa cea mai infectă, Cel de la munte va solubiliza si elimina mult mai repede substanţele !
Şi de fapt cui se adresează televiziunile cu aceste spoturi ? Că nu suntem la fel ! Suntem unici domnilor, cu organele noastre, cu metabolismul nostru, cu stilul de viaţă, cu totul, fiecare e unic în felul său !
Şi nici nu avem aceeaşi grupa sanguină ! Şi diferă şi RH*-ul -purtătorul de oxigen din sange ! Unii au predominant Cuprul*(-) alţii –cei mai multi- Fierul (+) !
Sarea! Orice reacţie a apei cu sarea produce căldură! Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de 11 000 de ori viteza transferului informaţional către creier !!! Hmm ! Intuiţia îmi spune că ăsta e scopul lor: să devenim legume! La muncă şi înapoi…acasă, la televizor…unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătaţii!
Dar excesul de alcool tutun şi medicamente? Nu e mai periculos? Ba da! Dar aduce profituri imense, accize şi taxe! La nivel mondial! Şi e bine să ai multe legume în sistem ! Pentru ca « legumele » îşi plătesc taxele…la zi !
Amintiti-va ! : Ce face medicul prima data in spital ? Schimbă regimul alimentar, fără sare… adică taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poată trimite medicamentele peste tot. Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta, ar reacţiona imediat la chimicalele administrate! Ar declanşa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine… naturala ! Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN)* !!! Adică a evoluţiei dvs.!
Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, focusarea, vin din zaharurile naturale ! Şi evoluţia dv. Genetică !
Grăsimile ?! Să vedem ce spun studiile! Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovar; este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. (JAMA 2001; 285:2486-2497).
Asta până când, cei de la OMS, au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200 ! Imediat, au apărut 36 de milioane de « bolnavi », şi 4,3 de miliarde de dolari pe an, câştig, dintr-un foc ! …
…Între « ştiinţa » unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales Intuiţia ! Tot cu slană, pită şi pălincă trăieşte ! Cum aţi vrea sa-şi crească oile, să lupte cu frigul, cu ploile sau cu urşii? Şi cu cojocul de 40 de kilograme?
Din Romanul Apa -secretul vietii Dan Scriban ian.2010
Europenii importau cantitaţi imense de sare din Dacia, deşi aveau şi ei exploatări. De ce ? Sarea lor era fără iod ! Fără iod in alimentaţie e jale!
“Ca sarea în bucate”, spune povestea, ca măsură a iubirii! Mesajul e mai actual ca niciodată ! Şi e singura poveste de acest fel de pe Pământ ! Dar l-au modificat ! Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii ! « Ăsta » avertisment medical! Nu Petre Ispirescu!
Să luăm cuvânt cu cuvânt ! Exces, sare, zahăr… Ce înseamnă exces ? La prima citire, prea mult, dar raportat la masa corporală ?
Între corpul unui copil de 20 de kilograme şi cel al unui adult de 120, e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi…
Între cel de la munte care bea apă puternic magnetizată şi aproape pură şi cel de la şes care primeşte apa cea mai infectă, Cel de la munte va solubiliza si elimina mult mai repede substanţele !
Şi de fapt cui se adresează televiziunile cu aceste spoturi ? Că nu suntem la fel ! Suntem unici domnilor, cu organele noastre, cu metabolismul nostru, cu stilul de viaţă, cu totul, fiecare e unic în felul său !
Şi nici nu avem aceeaşi grupa sanguină ! Şi diferă şi RH*-ul -purtătorul de oxigen din sange ! Unii au predominant Cuprul*(-) alţii –cei mai multi- Fierul (+) !
Sarea! Orice reacţie a apei cu sarea produce căldură! Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de 11 000 de ori viteza transferului informaţional către creier !!! Hmm ! Intuiţia îmi spune că ăsta e scopul lor: să devenim legume! La muncă şi înapoi…acasă, la televizor…unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătaţii!
Dar excesul de alcool tutun şi medicamente? Nu e mai periculos? Ba da! Dar aduce profituri imense, accize şi taxe! La nivel mondial! Şi e bine să ai multe legume în sistem ! Pentru ca « legumele » îşi plătesc taxele…la zi !
Amintiti-va ! : Ce face medicul prima data in spital ? Schimbă regimul alimentar, fără sare… adică taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poată trimite medicamentele peste tot. Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta, ar reacţiona imediat la chimicalele administrate! Ar declanşa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine… naturala ! Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN)* !!! Adică a evoluţiei dvs.!
Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, focusarea, vin din zaharurile naturale ! Şi evoluţia dv. Genetică !
Grăsimile ?! Să vedem ce spun studiile! Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovar; este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar.
În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. (JAMA 2001; 285:2486-2497).
Asta până când, cei de la OMS, au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200 ! Imediat, au apărut 36 de milioane de « bolnavi », şi 4,3 de miliarde de dolari pe an, câştig, dintr-un foc ! …
…Între « ştiinţa » unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales Intuiţia ! Tot cu slană, pită şi pălincă trăieşte ! Cum aţi vrea sa-şi crească oile, să lupte cu frigul, cu ploile sau cu urşii? Şi cu cojocul de 40 de kilograme?
Din Romanul Apa -secretul vietii Dan Scriban ian.2010
marți, 2 martie 2010
noi suntem dusmanii societatii deschise?...
"Oprirea schimbarii politice nu este un mijloc de vindecare; nu poate aduce fericirea. Nu ne putem intoarce niciodata la presupusa inocenta si frumusete a societatii inchise. Visul nostru despre cer nu se poate realiza pe pamant. In momentul in care incepem sa ne incredintam ratiunii noastre, imediat ce incepem sa ne exercitam capacitatile critice, imediat ce simtim apelul responsabilitatii personale si, prin aceasta, responsabilitatea de a ajuta progresului cunoasterii, nu ne mai putem intoarce la starea ingenucherii sub magia tribului. Pentru cei care au gustat din arborele cunoasterii, paadisul este pierdut. Cu cat incercam mai mult sa ne intoarcem la vremurile eroice ale comunitatii tribale, cu atat mai sigur aterizam in inchizitie, politie secreta si intr-o gansteritate romantizata. Cand insa incepem prin asuprirea ratiunii si adevarului, sfarsim cu distrugerea brutala si violena a tot ce este omenesc. Nu exista intoarcere la o stare naturala armonioasa. Daca ne intoarcem, atunci trebuie sa parcurgem intregul drum - pana devenim bestii."
Karl R. Popper, Societatea deschisa si dusmanii sai
Karl R. Popper, Societatea deschisa si dusmanii sai
vineri, 26 februarie 2010
Poezie populara din Grecia Antica
“Cel mai bun dar pentru muritori e sănătatea
Apoi vin bujorii cei fără de pereche ai frumuseţii
În rândul al treilea e bogăţia, dar cea necârtită şi neblamată de nimeni
Iar în al patrulea rând să-ţi petreci cu prietenii ceasul tinereţii”.
Apoi vin bujorii cei fără de pereche ai frumuseţii
În rândul al treilea e bogăţia, dar cea necârtită şi neblamată de nimeni
Iar în al patrulea rând să-ţi petreci cu prietenii ceasul tinereţii”.
joi, 25 februarie 2010
educatie
a educa înseamnã a-i învãţa sã gândeascã singuri
Profesorul Keating din "Dead Poets Society" (1989)
Dead Poets Society is a 1989 film starring Robin Williams and directed by Peter Weir. Set in 1959 at a conservative and aristocratic boys prep school, it tells the story of an English teacher who inspires his students to change their lives of conformity through his teaching of poetry and literature.
The story is set in Welton Academy in Vermont, America, and was filmed at St. Andrew's School in Middletown, Delaware. The script, written by Tom Schulman, was based on his life at Montgomery Bell Academy, an all-boys preparatory school in Nashville, Tennessee.
Profesorul Keating din "Dead Poets Society" (1989)
Dead Poets Society is a 1989 film starring Robin Williams and directed by Peter Weir. Set in 1959 at a conservative and aristocratic boys prep school, it tells the story of an English teacher who inspires his students to change their lives of conformity through his teaching of poetry and literature.
The story is set in Welton Academy in Vermont, America, and was filmed at St. Andrew's School in Middletown, Delaware. The script, written by Tom Schulman, was based on his life at Montgomery Bell Academy, an all-boys preparatory school in Nashville, Tennessee.
marți, 23 februarie 2010
Intelectualul lui Michel Foucault
...Myrdal, scriitor suedez, care a spus: “Dacă un al treilea război mondial va izbucni, vina va fi a intelectualilor ca furnizori de falsă bună conştiinţă comună.” În raport cu o astfel de frază, vă percepeţi opera ca o contribuţie la demistificarea puterii ?
...această frază din Myrdal, pe care o găsesc foarte frumoasă şi foarte neliniştitoare în acelaşi timp. Foarte frumoasă, întrucît cred că, într-adevăr, buna conştiinţă comună provoacă, în ordinea politică, precum şi în cea morală, adevărate ravagii. Subscriu deci la această frază. Ceea ce mă nelinişteşte în schimb este că intelectualii sînt făcuţi, cu oarecare uşurinţă, mi se pare, responsabili pentru asta. Aş spune: “Ce este intelectualul, dacă nu cel care munceşte pentru ca ceilalţi să nu aibă o atît de bună conştiinţă?” Aşadar singurul lucru care s-ar putea spune, este că nu şi-au făcut poate destul de bine meseria.
“Intelectualul şi puterile”, M. Foucault, 1984
...această frază din Myrdal, pe care o găsesc foarte frumoasă şi foarte neliniştitoare în acelaşi timp. Foarte frumoasă, întrucît cred că, într-adevăr, buna conştiinţă comună provoacă, în ordinea politică, precum şi în cea morală, adevărate ravagii. Subscriu deci la această frază. Ceea ce mă nelinişteşte în schimb este că intelectualii sînt făcuţi, cu oarecare uşurinţă, mi se pare, responsabili pentru asta. Aş spune: “Ce este intelectualul, dacă nu cel care munceşte pentru ca ceilalţi să nu aibă o atît de bună conştiinţă?” Aşadar singurul lucru care s-ar putea spune, este că nu şi-au făcut poate destul de bine meseria.
“Intelectualul şi puterile”, M. Foucault, 1984
luni, 22 februarie 2010
vineri, 19 februarie 2010
Legea Logan - SUA
Conform Legii Logan din SUA, este ilegal dacã un membru al guvernului statal sau federal se întâlneste cu membrii unui guvern strãin fãrã autoritatea si autorizarea Presedintelui sau a Congresului. Din acest motiv este interzis membrilor guvernului sã se întâlneascã în secret, în spatele usilor închise, cu brokeri strãini datoritã problemelor de coruptie si spionaj ce se nasc.
Poate spera Romania la o astfel de initiativa legislativa?
Poate spera Romania la o astfel de initiativa legislativa?
joi, 18 februarie 2010
joi, 11 februarie 2010
Specific
Specific doar unei societati cu un capital educational scazut este usurinta oricaror persoane de a emite judecati despre orice...
Consecinta este raspunderea tuturor, generalizata, despre tot ce se intampla, si nu a unor institutii specifice, care practic decid.
Un mar otravit.
Consecinta este raspunderea tuturor, generalizata, despre tot ce se intampla, si nu a unor institutii specifice, care practic decid.
Un mar otravit.
luni, 4 ianuarie 2010
Sfaturile Bunicului Fitness-ului, Jack Lalanne
1. Nu te lasa doborat de cei care iti prevestesc insuccesul
In 1951, Jack Lalanne a demarat un proiect extraordinar pentru acele vremuri – o emisiune saptamanala dedicata pregatirii fizice.
Specialistii americani din audiovizual, inclusiv o parte dintre cei care lucrau pentru reteaua care urma sa difuzeze programul, au anticipat ca emisiunea aceasta nu va dura 6 saptamani.
Lalanne s-a incapatanat si a facut show-ul sa dureze mai mult. Mult mai mult.
Timp de 34 de ani, in fiecare saptamana, Jack Lalanne a ajutat milioane de americani sa descopere beneficiile exercitiilor fizice si ale unei nutritii echilibrate.
2. “Oamenii nu mor de batraneste, ci din neglijenta”
Lalanne sustine ca “nu-mi pot permite sa mor. Acest lucru mi-ar ruina propria imagine”.
Conform lui Lalanne, oamenii care mananca tot felul de prostii si petrec ore intregi in fata calculatorului nu fac altceva decat sa-si scurteze viata in fiecare zi.
Multi dintre noi avem tendinta de-a crede ca ne putem permite sa mancam prost si sa nu facem efort fizic.
Sa neglijam faptul ca am ajuns sa crestem in greutate sau sa neglijam starile de disconfort provocate de mancatul in exces si de consumul unor alimente intens procesate, de slaba calitate, cu mult zahar sau multe grasimi.
De asemenea, avem tendinta de-a ne propune sa incepem programe de pregatire fizica undeva in viitor, eventual de lunea viitoare, eventual de la 1 octombrie, dupa Craciun, dupa Pasti, dupa…
Lalanne spune ca nu trebuie sa neglijezi nicio oportunitate de-a incepe sa traieste corect si sanatos. Chiar de astazi, chiar de acum!
3. Antreneaza-te in fiecare zi
La 95 de ani, Lalanne se antreneaza zilnic pentru doua ore. Petrece o ora si jumatate pentru a ridica greutati si jumatate de ora pentru a inota sau a face plimbari.
De altfel, in programele sale vorbeste foarte des de importanta dezvoltarii obisnuintei de-a face zilnic miscare.
Conform psihologilor, omul are nevoie de repetarea unei activitati timp de 30 de zile pentru ca aceasta sa devina obicei.
In cazul exercitiilor fizice, daca te antrenezi zilnic timp de 30 de zile, ai toate sansele ca organismul tau sa simta apoi nevoia de efort fizic si sa-ti vina mult mai usor sa-ti faci exercitiile.
4. “Exercitiile fizice sunt regele, alimentatia este regina. Pune-le impreuna si ai un regat”
Dulciurile si mancarurile nesanatoase au fost pasiunea lui Lalanne in anii adolescentei.
La 15 ani insa a auzit un discurs despre sanatate si nutritie a lui Paul Bragg. Mesajul acestuia l-a impresionat de-o asemenea maniera incat a decis sa-si concentreze atentia asupra acestor aspecte si sa renunte la alimentatia nesanatoasa.
Tot legat de alimentatie, Jack sustine ca a urmat doua reguli: “daca e facut de om, nu o manca” si “daca are gust bun, scuip-o!”.
Aparent radicale, cele doua sfaturi au o sustinere macar partiala intr-o lume a alimentelor intens procesate sau cu gust chimicalizat pentru pacalirea papilelor gustative.
Alege sa consumi alimentele cat mai aproape de starea lor naturala. Cuptorul cu microunde si tigaia cu ulei sunt inventii recente, existam in actuala forma biologica de aproape 100.000 de ani si pana recent ne-am descurcat excelent si fara ele.
5. Castiga bani de pe urma pasiunii tale
Jack Lalanne a fost si unul dintre primii antreprenori ai fitness-ului. A inventat aparate de fitness, a vandut programe de pregatire fizica, si-a asociat imaginea cu storcatoare de fructe etc.
A facut toate acestea pentru a castiga bani, dar a pastrat echilibru intre marketing si continut valoros.
Incearca sa-ti identifici o pasiune si fa cel mai placut lucru: castiga bani de pe urma acesteia.
Daca un lucru iti place foarte mult, ai toate sansele sa devii un expert in domeniul respectiv. Iar expertii castiga bani multi de pe urma cunostintelor lor.
Bonus
Pe site-ul lui Lalanne (www.jacklalanne.com) se afla o serie excelenta de exercitii fizice pe care le poti face acasa, fara vreun echipament special. Sunt imagini alb – negru, muzica insotitoare este la nivelul anilor ‘60. Sunt excelente pentru orice incepator, pentru orice tip cu pregatire medie si pentru oricine are un nivel excelent de pregatire fizica si vrea sa si-o inretina.
1033 de flotari in 23 de minute a facut Jack Lalanne la varsta de 41 de ani. Performanta a reprezentat la vremea respectiva un record mondial.
In 1951, Jack Lalanne a demarat un proiect extraordinar pentru acele vremuri – o emisiune saptamanala dedicata pregatirii fizice.
Specialistii americani din audiovizual, inclusiv o parte dintre cei care lucrau pentru reteaua care urma sa difuzeze programul, au anticipat ca emisiunea aceasta nu va dura 6 saptamani.
Lalanne s-a incapatanat si a facut show-ul sa dureze mai mult. Mult mai mult.
Timp de 34 de ani, in fiecare saptamana, Jack Lalanne a ajutat milioane de americani sa descopere beneficiile exercitiilor fizice si ale unei nutritii echilibrate.
2. “Oamenii nu mor de batraneste, ci din neglijenta”
Lalanne sustine ca “nu-mi pot permite sa mor. Acest lucru mi-ar ruina propria imagine”.
Conform lui Lalanne, oamenii care mananca tot felul de prostii si petrec ore intregi in fata calculatorului nu fac altceva decat sa-si scurteze viata in fiecare zi.
Multi dintre noi avem tendinta de-a crede ca ne putem permite sa mancam prost si sa nu facem efort fizic.
Sa neglijam faptul ca am ajuns sa crestem in greutate sau sa neglijam starile de disconfort provocate de mancatul in exces si de consumul unor alimente intens procesate, de slaba calitate, cu mult zahar sau multe grasimi.
De asemenea, avem tendinta de-a ne propune sa incepem programe de pregatire fizica undeva in viitor, eventual de lunea viitoare, eventual de la 1 octombrie, dupa Craciun, dupa Pasti, dupa…
Lalanne spune ca nu trebuie sa neglijezi nicio oportunitate de-a incepe sa traieste corect si sanatos. Chiar de astazi, chiar de acum!
3. Antreneaza-te in fiecare zi
La 95 de ani, Lalanne se antreneaza zilnic pentru doua ore. Petrece o ora si jumatate pentru a ridica greutati si jumatate de ora pentru a inota sau a face plimbari.
De altfel, in programele sale vorbeste foarte des de importanta dezvoltarii obisnuintei de-a face zilnic miscare.
Conform psihologilor, omul are nevoie de repetarea unei activitati timp de 30 de zile pentru ca aceasta sa devina obicei.
In cazul exercitiilor fizice, daca te antrenezi zilnic timp de 30 de zile, ai toate sansele ca organismul tau sa simta apoi nevoia de efort fizic si sa-ti vina mult mai usor sa-ti faci exercitiile.
4. “Exercitiile fizice sunt regele, alimentatia este regina. Pune-le impreuna si ai un regat”
Dulciurile si mancarurile nesanatoase au fost pasiunea lui Lalanne in anii adolescentei.
La 15 ani insa a auzit un discurs despre sanatate si nutritie a lui Paul Bragg. Mesajul acestuia l-a impresionat de-o asemenea maniera incat a decis sa-si concentreze atentia asupra acestor aspecte si sa renunte la alimentatia nesanatoasa.
Tot legat de alimentatie, Jack sustine ca a urmat doua reguli: “daca e facut de om, nu o manca” si “daca are gust bun, scuip-o!”.
Aparent radicale, cele doua sfaturi au o sustinere macar partiala intr-o lume a alimentelor intens procesate sau cu gust chimicalizat pentru pacalirea papilelor gustative.
Alege sa consumi alimentele cat mai aproape de starea lor naturala. Cuptorul cu microunde si tigaia cu ulei sunt inventii recente, existam in actuala forma biologica de aproape 100.000 de ani si pana recent ne-am descurcat excelent si fara ele.
5. Castiga bani de pe urma pasiunii tale
Jack Lalanne a fost si unul dintre primii antreprenori ai fitness-ului. A inventat aparate de fitness, a vandut programe de pregatire fizica, si-a asociat imaginea cu storcatoare de fructe etc.
A facut toate acestea pentru a castiga bani, dar a pastrat echilibru intre marketing si continut valoros.
Incearca sa-ti identifici o pasiune si fa cel mai placut lucru: castiga bani de pe urma acesteia.
Daca un lucru iti place foarte mult, ai toate sansele sa devii un expert in domeniul respectiv. Iar expertii castiga bani multi de pe urma cunostintelor lor.
Bonus
Pe site-ul lui Lalanne (www.jacklalanne.com) se afla o serie excelenta de exercitii fizice pe care le poti face acasa, fara vreun echipament special. Sunt imagini alb – negru, muzica insotitoare este la nivelul anilor ‘60. Sunt excelente pentru orice incepator, pentru orice tip cu pregatire medie si pentru oricine are un nivel excelent de pregatire fizica si vrea sa si-o inretina.
1033 de flotari in 23 de minute a facut Jack Lalanne la varsta de 41 de ani. Performanta a reprezentat la vremea respectiva un record mondial.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)