un articol de I.G.Cumpana
http://infobrasov.net/content/reportaj_7682_De-la-drama-unui-om-la-drama-unui-popor-.html
Un eveniment petrecut in urma cu 71 de ani a trecut fara sa fie tratat cum se cuvine de catre autoritatile statului roman. In 1940 Nord-Vestul Ardealului a hoardele hortiste au insengerat viata linistitat a unor romani pasnici. Dictatul de la Viena, semnat la 30 august 1940 a creat cadrul pentru ca autoritatile horthyste sa comita atrocitati inimaginabile in rindul romanilor. Sute de persoane au fost omorite pentru simplul fapt ca vorbeau limba romana. Ranile de atunci inca nevidecate continua sa singereze si azi.
Am avut candva, o clasa politica cu liberali, democrati si conservatori, peste care Hitler n-a putut sa treaca. Iar atunci cand deciziile cumplite ale istoriei, cadeau asupra Romaniei, responsabilitatea morala ii coplesea. Un asemenea moment a fost “negocierea” solicitata de Hitler cu reprezentantii guvernului Romaniei, la 30.08.1940. Transcriem si noi din memoriile ministrului de externe al Romaniei, Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1991, p. 212
“Am observat intai ca este o harta romaneasca. Am desfacut-o cu nordul in jos, ceea ce m-a facut sa nu inteleg nimic. Mi-a intors-o Schmidt. Ochii mei cautau taietura de la granita de vest pe care cu totii o asteptam. Mi-am dat seama insa ca este altceva. Am urmarit cu ochii granita care pornea de la Oradea catre rasarit, alunecand sub linia ferata si am inteles ca cuprindea si Clujul … Am inceput sa nu mai vad. Cand mi-am dat seama ca granita coboara in jos ca sa cuprinda secuimea am mai avut, in disperarea mea, un singur gand: Brasovul! O mica usurare: Brasovul ramane la noi. Cand am privit in toata grozavia impartirea Transilvaniei, am inteles ca puterile care imi erau mult slabite, ma parasesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a facut neclar, ca un nor galben cenusiu, din cenusiu, negru …
In clipa aceea, mi-am pierdut cunostinta. Nu mai traisem o asemenea senzatie fizica decat cu 22 de ani in urma, cand o injectie cu novocaina la o operatie ma facuse sa trec pentru o clipa pe lumea cealalta, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis.Acum aveam pentru a doua oara impresia neta ca am trecut dincolo. Cineva a cerut pentru mine un pahar cu apa. Dornberg a deschis usa alergand prin multimea care umplea salile strigand: “un pahar cu apa, un pahar cu apa…Peste un minut mi l-au adus. Valer Pop mi l-a dat in sila, sa-l beau. Am inceput sa vad din nou si am avut puterea sa duc mai departe calvarul. Mi s-au prezentat actele spre semnare... Am scos tocul meu cu cerneala verde, cu care scrisesem atatea lucruri frumoase si atatea ganduri bune pentru tara mea. Am iscalit tot fara sa mai citesc. Valer Pop citea pentru mine. De altfel, nu mai era nimic de verificat: actele erau cunoscute, harta tot asa...” Prin comparatie va supunem atentiei faptul ca in 1990 au trecut 50 de ani, de la uriasa umilinta a clasei politice de atunci . Dar un popor intreg retraieste din 1990 incoace, calvarul lui Manoilescu. Nu ne-a luat nimeni Ardealul, nici Cadrilaterul, nici Banatul. Romania e intreaga. Umilita in schimb, cate putin in fiecare zi, sperand ca timpul va sterge rusinea faptelor lor din memoriile noastre...
Doar atunci...
Cand cineva va putea si va avea puterea politica, dar mai ales morala sa ne dea raspunsul la intrebari simple (inca retorice):
1. Lista marilor castigatori de la Caritas (primii 500);
2. Lista celor care au retras (cumulat) peste 100.000 euro in lunile premergatoare (sa zicem 3) prabusirii unor fonduri – F.N.I., S.A.F.I., etc.
3. Lista actionarilor de la societatile cu capital privat, care au beneficiat de credite (peste 100.000 euro) care, nerambursate au fost trecute la datoria publica.
4. Lista actionarilor de la societatile cu capital privat care au beneficiat de credite peste 500.000 euro. cu garantii guvernamentale si a caror achitare totala sau partiala a fost preluata de catre statul roman (adica tot de contribuabil) ;
5. Lista actionarilor de la societatile cu capital privat care au beneficiat de scutiri de taxe, reesalonari, transformarea datoriilor in actiuni de stat (in cuantum de peste 300.000 euro)
Cat de moral, (ca de productiv nici nu poate fi vorba) poate fi pentru societatea romaneasca ca cei ce sunt inclusi in listele de mai sus:
a. sa ocupe cu nerusinare functii publice sau sa ne gestioneze banii publici;
b. sa se erijeze in diverse calitati : lideri de partid, parlamentari, inalti functionari de stat, pentru ca astfel, sa gestioneze marile averi ale tarii si sa dea lectii de moralitate (strict necesare) poporului roman;
c. sa sfideze din TOP-urile saracirii nationale si sa se erijeze in «personalitati marcante» cu succes economic.In Romania exista milioane de oameni, care daca ar fi putut fi beneficiarii acestor resurse financiare, s-ar fi dovedit cu siguranta capabili sa dezvolte afaceri corecte si mai ales rentabile, asigurand astfel rambursarea sumelor enorme cu care au fost creditati.
Ce ar fi insemnat aceste rambursari?
Ce implicatii pozitive uriase ar fi avut pentru economia Romaniei?
Ce ar fi insemnat sa avem azi doar cele 28 de vapoare a cateva zeci de milioane de euro bucata?
Ce ar fi insemnat sa nu fim obligati sa ne rascumparam atat de scump ceea ce am oferit cu comisioane grase, gratuit? Banci, uzine, fabrici, combinate, rafinarii, castele etc.
Ce ar fi insemnat sa castigam respectul si nu pomana unei Europe mandre si orgolioase?
Ce ar fi insemnat sa fim reprezentati de echipe politice unite, cu strategii profund documentate, responsabil prezentate?
Ar fi insemnat exact opusul la ceea ce ni se serveste azi, maine si cine stie inca pentru cata vreme!
Avem nu numai uriase resurse materiale dar si multe si valoroase resurse umane.
Ce nu avem?
Un Presedinte si un Parlament responsabil, care sa genereze firesc, responsabilitate politica, economica, legislativa etc.
Un Parlament care sa vrea, sa poata fi descalcite nodurile gordiene, suprapuse, ale guvernarilor postdecembriste.
Ce ne-a mai ramas?
Iluzia firava a unei potentiale « societati civile, nepolitizate» care sa preia acest APEL.
Deoarece nu numai in Parlamentul Romaniei a devenit irespirabila mizeria morala.
Avem nevoie in mod necesar, adica obligatoriu, de curatenie, printr-o analiza obiectiva a sistemului, a strategiei, a planurilor atent elaborate, care au permis aparitia si desfasurarea acestor «fenomene», care in ultima instanta nu sunt decat MARI ESCROCHERII......
Din analiza cauzelor lor, s-ar naste probabil cea mai profunda democratie, cea mai completa legislatie, cea mai puternica economie.
Dar cercul se inchide din nou, producand aceleasi noduri, daca veriga lipsa ramane responsabilitatea morala!
miercuri, 31 august 2011
joi, 25 august 2011
Ridică privirea! ...s-ar putea să zărești tălpile Dumnezeului.
Preluare http://www.noriimei.ro/
Pulimea şi intelectualul gonflabil sunt susţinătorii fideli oricărui conducător-măscărici.
Ce e pulimea? Nimic mai puţin decât cei asemenea preşedintelui-măscărici, dar care n-au avut ambiţia să se caţăre într-atât de sus, încât să aibă puterea de a-şi pune ibovnicele ministru. Pulimea nu joacă farse, în schimb, impostorul cocoţat pe tron, tot timpul. Pulimea se regăseşte în glumele lui proaste, în viaţa sa dominată, ca şi a lor, de pulsiuni şi umori. Diferenţa e că libidoul pulimii rămâne instinct primar, pe când al conducătorului-mojic ajunge politică de stat. Preşedintele-caricatură, schimbând în grotesc viaţa poporului, face ca pulimii să i să pară mişto, şi asta-i apropie o dată în plus.
Intelectualul gonflabil e cel dispus la orice perversiune, dacă se face de folos măscăriciului-conducător. În condiţiile în care pulimea are mereu nevoie de o autoritate care să-i spună cu cine să voteze, perversul se poate lesne erija într-una. Bine umflat cu bani, cu sinecuri, mimează fără scrupule autoritatea morală, osanalele sale despre genialitatea caricaturii conducătoare devenind înălţătoare. Plin de petice, reeşapat de atâtea guvernări sub care a prosperat folosindu-şi puterea de persuasiune, intelectualul gonflat fâsâie plin de importanţă când stăpânul are nevoie de limba lui, după care lipăie o ciorbă de burtă bine dreasă cu ingrediente filozofice, ardei iute şi neologismele rămase de la talk-show-ul de cu seară. Dedulcit la zaharurile vieţii publice, iubeşte BMW-ul ediţie princeps mai ceva decât pe Heidegger – aceeaşi cultură germană, în definitiv. Măscăriciul măscăriciului şi farul pulimii, ce să-şi dorească mai mult? Colegii lui profesori fac foamea, el face cură de slăbire frecând holurile palatelor doar-doar îl bagă şeful-cel-mare în seamă. Un trafic de influenţă, o finanţare de la buget, o învârteală filozofică… pică ceva. Cărţile i se vând fără număr, umplându-i de invidie pe manelişti – concurenţa dă valoarea! Tinere zărghite, excitate de înghesuiala de vorbe măreţe, sunt dispuse să se sacrifice instant pentru a-şi trece în palmares un trofeu, cam libidinos, dar care are emisiune de cultură la televiziunea de stat şi căruia preşedintele ţării îi trimite avion la scară ca să meargă la plajă… Când ai limbă lată şi eşti intelectual şmecher, viaţa devine o siestă prelungită, o şuetă plină de şarm.
Uneori măscăriciul şi gonflatul se mai hârjonesc ca nişte băieţandri puşi pe rele care, după ce s-au jucat împreună sub acoperire, luaţi la întrebări de ce s-au înhăitat unul cu altul, le e greu să nege că cine se-aseamănă se-adună. Se ameninţă reciproc că vor spune lumii adevărul despre cât de mică au conştiinţa, cât de moale le e caracterul. Pericolul e că toate aceste pârăciuni pot ridica unele semne de întrebare pulimii care nu trebuie să fie zdruncinată din credinţa că guvernarea e blondă, are fusta strâmtă şi până la fund, iar preşedintele-mare-sculă o călăreşte cum vrea. Tot aşa cum pulimea nu trebuie să ştie că e criză. Pulimea trebuie să creadă că măririle de salariu şi alte stimulente, zise mite electorale, le vor fi date de preşedintele-şmecher-mare, că el are de unde şi nu din crize şi din furăciuni. Clar?! La bogaţi şi la moguli să fie criză! Corect?!…
Devoalându-şi impostura, măscăriciul nu mai are popularitate, are doar populime. De aceea se va întoarce mereu la pulime, e tot ce i-a mai rămas alături de intelectualii care gândesc cu stomacul.
Pulimea şi intelectualul gonflabil sunt susţinătorii fideli oricărui conducător-măscărici.
Ce e pulimea? Nimic mai puţin decât cei asemenea preşedintelui-măscărici, dar care n-au avut ambiţia să se caţăre într-atât de sus, încât să aibă puterea de a-şi pune ibovnicele ministru. Pulimea nu joacă farse, în schimb, impostorul cocoţat pe tron, tot timpul. Pulimea se regăseşte în glumele lui proaste, în viaţa sa dominată, ca şi a lor, de pulsiuni şi umori. Diferenţa e că libidoul pulimii rămâne instinct primar, pe când al conducătorului-mojic ajunge politică de stat. Preşedintele-caricatură, schimbând în grotesc viaţa poporului, face ca pulimii să i să pară mişto, şi asta-i apropie o dată în plus.
Intelectualul gonflabil e cel dispus la orice perversiune, dacă se face de folos măscăriciului-conducător. În condiţiile în care pulimea are mereu nevoie de o autoritate care să-i spună cu cine să voteze, perversul se poate lesne erija într-una. Bine umflat cu bani, cu sinecuri, mimează fără scrupule autoritatea morală, osanalele sale despre genialitatea caricaturii conducătoare devenind înălţătoare. Plin de petice, reeşapat de atâtea guvernări sub care a prosperat folosindu-şi puterea de persuasiune, intelectualul gonflat fâsâie plin de importanţă când stăpânul are nevoie de limba lui, după care lipăie o ciorbă de burtă bine dreasă cu ingrediente filozofice, ardei iute şi neologismele rămase de la talk-show-ul de cu seară. Dedulcit la zaharurile vieţii publice, iubeşte BMW-ul ediţie princeps mai ceva decât pe Heidegger – aceeaşi cultură germană, în definitiv. Măscăriciul măscăriciului şi farul pulimii, ce să-şi dorească mai mult? Colegii lui profesori fac foamea, el face cură de slăbire frecând holurile palatelor doar-doar îl bagă şeful-cel-mare în seamă. Un trafic de influenţă, o finanţare de la buget, o învârteală filozofică… pică ceva. Cărţile i se vând fără număr, umplându-i de invidie pe manelişti – concurenţa dă valoarea! Tinere zărghite, excitate de înghesuiala de vorbe măreţe, sunt dispuse să se sacrifice instant pentru a-şi trece în palmares un trofeu, cam libidinos, dar care are emisiune de cultură la televiziunea de stat şi căruia preşedintele ţării îi trimite avion la scară ca să meargă la plajă… Când ai limbă lată şi eşti intelectual şmecher, viaţa devine o siestă prelungită, o şuetă plină de şarm.
Uneori măscăriciul şi gonflatul se mai hârjonesc ca nişte băieţandri puşi pe rele care, după ce s-au jucat împreună sub acoperire, luaţi la întrebări de ce s-au înhăitat unul cu altul, le e greu să nege că cine se-aseamănă se-adună. Se ameninţă reciproc că vor spune lumii adevărul despre cât de mică au conştiinţa, cât de moale le e caracterul. Pericolul e că toate aceste pârăciuni pot ridica unele semne de întrebare pulimii care nu trebuie să fie zdruncinată din credinţa că guvernarea e blondă, are fusta strâmtă şi până la fund, iar preşedintele-mare-sculă o călăreşte cum vrea. Tot aşa cum pulimea nu trebuie să ştie că e criză. Pulimea trebuie să creadă că măririle de salariu şi alte stimulente, zise mite electorale, le vor fi date de preşedintele-şmecher-mare, că el are de unde şi nu din crize şi din furăciuni. Clar?! La bogaţi şi la moguli să fie criză! Corect?!…
Devoalându-şi impostura, măscăriciul nu mai are popularitate, are doar populime. De aceea se va întoarce mereu la pulime, e tot ce i-a mai rămas alături de intelectualii care gândesc cu stomacul.
O idee de Nobel a devenit afacere în România
http://www.adevarul.ro/actualitate/social/O_idee_de_Nobel_a_devenit_afacere_in_Romania_0_541746522.html
Clinica Motivation, prima întreprindere socială înfiinţată după modelul lui Muhammad Yunus, din Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a deschis ieri la Bucureşti. Banii câştigaţi de Fundaţia Motivation din clinica medicală vor fi investiţi în servicii gratuite de sănătate pentru persoane cu dizabilităţi.
Într-un sediu al unei foste frizerii de lângă Palatul Parlamentului, începând de ieri funcţionează Clinica de Recuperare Motivation, prima afacere socială pusă pe picioare în România după modelul inventat de Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În principiu, o întreprindere socială funcţionează cu ajutorul unui credit bancar cu dobândă zero, trebuie să slujească o comunitate, să creeze locuri de muncă şi să reinvestească tot profitul în afacere. În acest caz, Fundaţia Motivation a primit un credit de 30.000 de euro cu dobândă zero şi fără garanţii de la BCR pentru o clinică unde vor fi angajaţi doi medici şi patru kinetoterapeuţi. Din banii câştigaţi, organizaţia va acoperi împrumutul şi va oferi servicii medicale gratuite pentru propriii beneficiari, persoane cu dizabilităţi.
Primii 30.000 de euro din 3 milioane
Principiul întreprinderilor sociale a fost descoperit de prof. Muhammad Yunus, din Bangladesh, care a şi venit în octombrie anul trecut în România odată cu lansarea Social Business Tour, un proiect comun al grupului bancar austriac Erste, Ministerului Muncii din Austria, companiei de microfinanţare „good.bee" şi Grameen Creative Lab. Pe lângă România, alte cinci ţări (Austria, Slovacia, Ungaria, Cehia şi Serbia) urmau să primească finanţări în valoare totală de 10 milioane de euro, dintre care trei erau destinate ţării noastre. Cei 30.000 de euro împrumutaţi de BCR Fundaţiei Motivation sunt, practic, banii oferiţi din primul proiect câştigat în această iniţiativă a afacerilor cu caracter social.
Afacere cu scaune rulante
Potrivit lui Cornel Cojocaru, director de comunicare al BCR, principalul atu pentru care Fundaţia Motivation a primit creditul este încrederea în bonitatea afacerii. Acestuia i s-a adăugat şi relaţia lungă pe care o organizaţia o are cu banca, din 1996, şi experienţa asociaţiei în a scoate profit din activităţi sociale. Anterior, Motivation a demonstrat că obţinerea de scaune rulante pentru membrii săi poate fi o acţiune profitabilă. Teoretic, pentru orice persoană cu dizabilităţi de deplasare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură o sumă de 1.268 de lei pentru obţinerea unui scaun rulant. Dacă cel în cauză doreşte un scaun mai scump, plăteşte diferenţa. „Însă de multe ori Casa întârzie şi câte trei ani decontarea scaunului. Motivation asta face, cumpără şi aduce imediat scaunul persoanei care are nevoie de el şi aşteaptă decontarea de la cel în cauză. Spre deosebire de alţii, noi le dăm beneficiarilor noştri chiar scaunul de care au nevoie, pentru că de multe ori ei sunt păcăliţi de diverşi furnizori", explică Cristian Ispas, directorul general al organizaţiei. La această oră, Fundaţia Motivation a ajuns să distribuie 1.200 de scaune rulante pe an.
Profit din al treilea an
Pentru clinică, Motivation va primi banii din credit în tranşe, pe parcursul a cinci ani, dar Cristian Ispas crede că afacerea va deveni profitabilă şi va începe să returneze banii din al treilea an de la înfiinţare. „Pentru că ştim cât de importantă este şi ce înseamnă recuperarea medicală de calitate, Clinica Motivation îşi propune ca, în următorii ani, să aibă cei mai mulţumiţi pacienţi de pe piaţa centrelor de recuperare medicală din Bucureşti. În plus, vrem să le oferim clienţilor noştri oportunitatea ca, fără să plătească nimic în plus, să îi ajute pe alţii care nu-şi pot permite să beneficieze de recuperarea medicală de care au nevoie", a declarat Cristian Ispas. Întrebat ce va face banca în cazul în care Motivation nu va scoate profit astfel încât să poată plăti creditul, Cornel Cojocaru a declarat: „Noi considerăm că într-o situaţie socială şi economică a României precum cea de acum, acest proiect este unul de succes. Dacă România va da faliment, atunci şi el va da faliment".
Cristian Ispas, director Motivation
Primii pacienţi vin luni
Conducerea Fundaţiei Motivation a investit deocamdată 15.000 de euro în deschiderea clinicii din strada Uranus, nr. 100, din Bucureşti. Banii s-au dus pe închirierea unui spaţiu de 160 de metri pătraţi şi pe dotări necesare procedurilor de recuperare: o sală de kinetoterapie, o alta de lucru individual şi una de electroterapie. Clinica oferă consultaţii medicale de specialitate, kinetoterapie, electroterapie, termoterapie, cursuri adresate cuplurilor în vederea pregătirii pentru naştere şi pentru îngrijirea nou-născutului.
Ideea unei clinici le-a venit celor de la Motivation când şi-au dat seama că nu mai fac faţă cererilor de servicii medicale din partea persoanelor cu dizabilităţi, ne explică Ispas: „Aveam patru centre de recuperare medicală până acum, în Bucureşti, Ploieşti, Sibiu şi Turnu Severin. La cel din Bucureşti, pentru o şedinţă gratuită de kinetoterapie, de exemplu, oamenii aşteptau trei luni. Nu aveam nici personal suficient şi nici spaţiu. Acum îi vom transfera pe o parte dintre ei la această clinică. Luni, 29 august, ne vin primii patru pacienţi".
Un masaj, 30 de lei
Conducerea noii clinici crede că îşi va atrage clienţii cu programe individualizate de recuperare medicală, pentru diverse afecţiuni: ortopedie (recuperare post-fracturi, contracturi musculare, dureri de spate), neurologie (paralizie cerebrală, traumatism vertebro-medular, accident vascular cerebral, distrofie musculară), reumatologie, geriatrie. În plus, se oferă şi pachete de servicii. De exemplu, unul mixt de recuperare durează două ore, conţine masaj, kinetoterapie şi fizioterapie şi costă 70 de lei. O procedură de fizioterapie costă 15 lei, iar un masaj segmentar de 30 de minute, 30 de lei.
"Le oferim clienţilor noştri oportunitatea să îi ajute pe alţii."
Cristian Ispas, director Motivation
0% este dobânda creditului de 30.000 de euro primit de Fundaţia Motivation pentru afacerea socială
„Banca săracilor", modelul Muhammad Yunus
Înfiinţarea Grameen Bank („Banca săracilor") în Bangladesh i-a adus lui Muhammad Yunus Premiul Nobel pentru Pace în 2006. Ideea sa a fost să ofere sprijin şi finanţare persoanelor cu venituri mici, care nu aveau acces la credite de la instituţiile bancare. La mijlocul anilor '70, prof. Muhammad Yunus a constatat că studiile sale sunt inaplicabile săracilor din Bangladesh. El a împrumutat atunci cu 27 de dolari 42 de împletitori de coşuri din satul Jobra şi astfel i-a scăpat de cămătarii locali şi i-a ajutat să fie independenţi. Mai târziu, prin Banca Grameen, a pus pe picioare mai multe proiecte: a adus apă curată în satele neracordate, a ajutat producătorii locali de fasole să-şi poată vinde marfa şi să devină independenţi şi a creat o firmă care produce iaurt cu şase eurocenţi paharul, pentru copiii sărmani ai ţării sale.
Clinica Motivation, prima întreprindere socială înfiinţată după modelul lui Muhammad Yunus, din Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a deschis ieri la Bucureşti. Banii câştigaţi de Fundaţia Motivation din clinica medicală vor fi investiţi în servicii gratuite de sănătate pentru persoane cu dizabilităţi.
Într-un sediu al unei foste frizerii de lângă Palatul Parlamentului, începând de ieri funcţionează Clinica de Recuperare Motivation, prima afacere socială pusă pe picioare în România după modelul inventat de Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În principiu, o întreprindere socială funcţionează cu ajutorul unui credit bancar cu dobândă zero, trebuie să slujească o comunitate, să creeze locuri de muncă şi să reinvestească tot profitul în afacere. În acest caz, Fundaţia Motivation a primit un credit de 30.000 de euro cu dobândă zero şi fără garanţii de la BCR pentru o clinică unde vor fi angajaţi doi medici şi patru kinetoterapeuţi. Din banii câştigaţi, organizaţia va acoperi împrumutul şi va oferi servicii medicale gratuite pentru propriii beneficiari, persoane cu dizabilităţi.
Primii 30.000 de euro din 3 milioane
Principiul întreprinderilor sociale a fost descoperit de prof. Muhammad Yunus, din Bangladesh, care a şi venit în octombrie anul trecut în România odată cu lansarea Social Business Tour, un proiect comun al grupului bancar austriac Erste, Ministerului Muncii din Austria, companiei de microfinanţare „good.bee" şi Grameen Creative Lab. Pe lângă România, alte cinci ţări (Austria, Slovacia, Ungaria, Cehia şi Serbia) urmau să primească finanţări în valoare totală de 10 milioane de euro, dintre care trei erau destinate ţării noastre. Cei 30.000 de euro împrumutaţi de BCR Fundaţiei Motivation sunt, practic, banii oferiţi din primul proiect câştigat în această iniţiativă a afacerilor cu caracter social.
Afacere cu scaune rulante
Potrivit lui Cornel Cojocaru, director de comunicare al BCR, principalul atu pentru care Fundaţia Motivation a primit creditul este încrederea în bonitatea afacerii. Acestuia i s-a adăugat şi relaţia lungă pe care o organizaţia o are cu banca, din 1996, şi experienţa asociaţiei în a scoate profit din activităţi sociale. Anterior, Motivation a demonstrat că obţinerea de scaune rulante pentru membrii săi poate fi o acţiune profitabilă. Teoretic, pentru orice persoană cu dizabilităţi de deplasare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură o sumă de 1.268 de lei pentru obţinerea unui scaun rulant. Dacă cel în cauză doreşte un scaun mai scump, plăteşte diferenţa. „Însă de multe ori Casa întârzie şi câte trei ani decontarea scaunului. Motivation asta face, cumpără şi aduce imediat scaunul persoanei care are nevoie de el şi aşteaptă decontarea de la cel în cauză. Spre deosebire de alţii, noi le dăm beneficiarilor noştri chiar scaunul de care au nevoie, pentru că de multe ori ei sunt păcăliţi de diverşi furnizori", explică Cristian Ispas, directorul general al organizaţiei. La această oră, Fundaţia Motivation a ajuns să distribuie 1.200 de scaune rulante pe an.
Profit din al treilea an
Pentru clinică, Motivation va primi banii din credit în tranşe, pe parcursul a cinci ani, dar Cristian Ispas crede că afacerea va deveni profitabilă şi va începe să returneze banii din al treilea an de la înfiinţare. „Pentru că ştim cât de importantă este şi ce înseamnă recuperarea medicală de calitate, Clinica Motivation îşi propune ca, în următorii ani, să aibă cei mai mulţumiţi pacienţi de pe piaţa centrelor de recuperare medicală din Bucureşti. În plus, vrem să le oferim clienţilor noştri oportunitatea ca, fără să plătească nimic în plus, să îi ajute pe alţii care nu-şi pot permite să beneficieze de recuperarea medicală de care au nevoie", a declarat Cristian Ispas. Întrebat ce va face banca în cazul în care Motivation nu va scoate profit astfel încât să poată plăti creditul, Cornel Cojocaru a declarat: „Noi considerăm că într-o situaţie socială şi economică a României precum cea de acum, acest proiect este unul de succes. Dacă România va da faliment, atunci şi el va da faliment".
Cristian Ispas, director Motivation
Primii pacienţi vin luni
Conducerea Fundaţiei Motivation a investit deocamdată 15.000 de euro în deschiderea clinicii din strada Uranus, nr. 100, din Bucureşti. Banii s-au dus pe închirierea unui spaţiu de 160 de metri pătraţi şi pe dotări necesare procedurilor de recuperare: o sală de kinetoterapie, o alta de lucru individual şi una de electroterapie. Clinica oferă consultaţii medicale de specialitate, kinetoterapie, electroterapie, termoterapie, cursuri adresate cuplurilor în vederea pregătirii pentru naştere şi pentru îngrijirea nou-născutului.
Ideea unei clinici le-a venit celor de la Motivation când şi-au dat seama că nu mai fac faţă cererilor de servicii medicale din partea persoanelor cu dizabilităţi, ne explică Ispas: „Aveam patru centre de recuperare medicală până acum, în Bucureşti, Ploieşti, Sibiu şi Turnu Severin. La cel din Bucureşti, pentru o şedinţă gratuită de kinetoterapie, de exemplu, oamenii aşteptau trei luni. Nu aveam nici personal suficient şi nici spaţiu. Acum îi vom transfera pe o parte dintre ei la această clinică. Luni, 29 august, ne vin primii patru pacienţi".
Un masaj, 30 de lei
Conducerea noii clinici crede că îşi va atrage clienţii cu programe individualizate de recuperare medicală, pentru diverse afecţiuni: ortopedie (recuperare post-fracturi, contracturi musculare, dureri de spate), neurologie (paralizie cerebrală, traumatism vertebro-medular, accident vascular cerebral, distrofie musculară), reumatologie, geriatrie. În plus, se oferă şi pachete de servicii. De exemplu, unul mixt de recuperare durează două ore, conţine masaj, kinetoterapie şi fizioterapie şi costă 70 de lei. O procedură de fizioterapie costă 15 lei, iar un masaj segmentar de 30 de minute, 30 de lei.
"Le oferim clienţilor noştri oportunitatea să îi ajute pe alţii."
Cristian Ispas, director Motivation
0% este dobânda creditului de 30.000 de euro primit de Fundaţia Motivation pentru afacerea socială
„Banca săracilor", modelul Muhammad Yunus
Înfiinţarea Grameen Bank („Banca săracilor") în Bangladesh i-a adus lui Muhammad Yunus Premiul Nobel pentru Pace în 2006. Ideea sa a fost să ofere sprijin şi finanţare persoanelor cu venituri mici, care nu aveau acces la credite de la instituţiile bancare. La mijlocul anilor '70, prof. Muhammad Yunus a constatat că studiile sale sunt inaplicabile săracilor din Bangladesh. El a împrumutat atunci cu 27 de dolari 42 de împletitori de coşuri din satul Jobra şi astfel i-a scăpat de cămătarii locali şi i-a ajutat să fie independenţi. Mai târziu, prin Banca Grameen, a pus pe picioare mai multe proiecte: a adus apă curată în satele neracordate, a ajutat producătorii locali de fasole să-şi poată vinde marfa şi să devină independenţi şi a creat o firmă care produce iaurt cu şase eurocenţi paharul, pentru copiii sărmani ai ţării sale.
vineri, 5 august 2011
E-MOTIONAL Bodies & Cities
Fundaţia Gabriela Tudor a anunţat că joi, 11 august 2011, de la ora 12.00, va avea loc conferinţa de presă de lansare a proiectului „E-MOTIONAL Bodies & Cities”. Conferinţa va avea loc în ceainăria Librăriei Cărtureşti-Verona din Bucureşti.
„E-MOTIONAL Bodies & Cities” este un program european de mobilitate, schimburi artistice şi formare profesională în domeniul dansului contemporan, reunind artişti şi manageri din şase ţări europene – România, Cipru, Irlanda, Letonia, Marea Britanie şi Turcia. Pe durata a doi ani, proiectul va conecta comunităţile artistice din aceste ţări printr-o serie de activităţi care includ burse de mobilitate, rezidenţe, burse în management cultural, cercetare artistică, schimburi de spectacole şi co-producţii. Dezvoltarea profesională a artiştilor şi a managerilor culturali şi încurajarea experimentului artistic reprezintă elemente esenţiale în viziunea proiectului.
Conferinţa de presă va include o prezentare a activităţilor proiectului şi un anunţ cu privire la participanţii selectaţi în prima licitaţie de proiecte lansată în 2011. La conferinţă vor participa: din partea Fundaţiei Gabriela Tudor, organizatorii proiectului Cosmin Manolescu (director de program), Ştefania Ferchedău (coordonator proiect); din partea Punctului de Contact Cultural, Bianca Floarea (coordonator Cultura 2007-2013), din partea Centrului de Cultură George Apostu din Bacău, partener asociat, Gheorghe Popa (director), din partea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Andreea Novac (coordonator de proiecte); precum şi o parte din artiştii selectaţi în E-MOTIONAL.
Activităţile proiectului cuprind:
- 5 rezidenţe de cercetare artistică pe tema proiectului;
- un Fond de Mobilitate dedicat susţinerii a
14 rezidenţe ArtistN(e)st dedicate dezvoltării de proiecte coregrafice;
20 granturi de mobilitate pentru artiştii şi profesioniştii din dans;
11 burse „Gabriela Tudor” pentru managerii culturali;
- 12 schimburi de spectacole;
- 1 co-producţie;
- 2 sesiuni de training în managementul proiectelor de dans contemporan;
- 1 forum internaţional la încheierea proiectului.
Organizatorul principal al E-MOTIONAL este Fundaţia Gabriela Tudor, acesta fiind unul din puţinele proiecte europene cîştigate în cadrul programului Cultura 2007-2013 de o organizaţie de dans din Europa de est în calitate de lider. Proiectul este realizat în colaborare cu Dublin Dance Festival (Irlanda), Asociaţia Coregrafilor Profesionişti din Dans (Riga, Letonia), Dance House Lemesos (Limassol, Cipru) şi body > data > space (Londra, Marea Britanie), în calitate de co-organizatori. Parteneri asociaţi sînt ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti / Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Dance Ireland, Academia Irlandeză de Muzică şi Dans şi Universitatea din Limerick (Irlanda), Teatrul Rialto (Limassol, Cipru) şi CATI – Asociaţia Artiştilor din Dans Contemporan (Istanbul, Turcia).
„E-MOTIONAL Bodies & Cities” este un program european de mobilitate, schimburi artistice şi formare profesională în domeniul dansului contemporan, reunind artişti şi manageri din şase ţări europene – România, Cipru, Irlanda, Letonia, Marea Britanie şi Turcia. Pe durata a doi ani, proiectul va conecta comunităţile artistice din aceste ţări printr-o serie de activităţi care includ burse de mobilitate, rezidenţe, burse în management cultural, cercetare artistică, schimburi de spectacole şi co-producţii. Dezvoltarea profesională a artiştilor şi a managerilor culturali şi încurajarea experimentului artistic reprezintă elemente esenţiale în viziunea proiectului.
Conferinţa de presă va include o prezentare a activităţilor proiectului şi un anunţ cu privire la participanţii selectaţi în prima licitaţie de proiecte lansată în 2011. La conferinţă vor participa: din partea Fundaţiei Gabriela Tudor, organizatorii proiectului Cosmin Manolescu (director de program), Ştefania Ferchedău (coordonator proiect); din partea Punctului de Contact Cultural, Bianca Floarea (coordonator Cultura 2007-2013), din partea Centrului de Cultură George Apostu din Bacău, partener asociat, Gheorghe Popa (director), din partea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Andreea Novac (coordonator de proiecte); precum şi o parte din artiştii selectaţi în E-MOTIONAL.
Activităţile proiectului cuprind:
- 5 rezidenţe de cercetare artistică pe tema proiectului;
- un Fond de Mobilitate dedicat susţinerii a
14 rezidenţe ArtistN(e)st dedicate dezvoltării de proiecte coregrafice;
20 granturi de mobilitate pentru artiştii şi profesioniştii din dans;
11 burse „Gabriela Tudor” pentru managerii culturali;
- 12 schimburi de spectacole;
- 1 co-producţie;
- 2 sesiuni de training în managementul proiectelor de dans contemporan;
- 1 forum internaţional la încheierea proiectului.
Organizatorul principal al E-MOTIONAL este Fundaţia Gabriela Tudor, acesta fiind unul din puţinele proiecte europene cîştigate în cadrul programului Cultura 2007-2013 de o organizaţie de dans din Europa de est în calitate de lider. Proiectul este realizat în colaborare cu Dublin Dance Festival (Irlanda), Asociaţia Coregrafilor Profesionişti din Dans (Riga, Letonia), Dance House Lemesos (Limassol, Cipru) şi body > data > space (Londra, Marea Britanie), în calitate de co-organizatori. Parteneri asociaţi sînt ArtistNe(s)t – Reţeaua Centrelor de Rezidenţă pentru Artişti / Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Dance Ireland, Academia Irlandeză de Muzică şi Dans şi Universitatea din Limerick (Irlanda), Teatrul Rialto (Limassol, Cipru) şi CATI – Asociaţia Artiştilor din Dans Contemporan (Istanbul, Turcia).
luni, 25 iulie 2011
Puncte de vedere - MANIFESTUL de la Atena
Din categoria SINDICATE
http://www.cartel-alfa.ro/default.asp?nod=20&info=47951
MANIFESTUL de la Atena
Lucrările Congresului Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES) s-au încheiat cu adoptarea Manifestului de la Atena, un document care trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia economică generală a lucrătorilor din Europa şi, în particular, a celor din Grecia, Irlanda şi Portugalia, state grav afectate de criza economică.
În Manifestul de la Atena, Confederaţia Europeană a Sindicatelor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la consecinţele negative ale planurilor de salvare, elaborate de organismele financiare ale Uniunii Europene şi de Fondul Monetar Internaţional, asupra economiilor aflate în primejdie. Măsurile de austeritate impuse, de exemplu, în Grecia, Portugalia şi Irlanda, au înrăutăţit situaţia, iar ţările în cauză se confruntă cu o perioadă lungă de recesiune, creşterea poverii datoriei externe, creşterea gravă a şomajului, în paralel cu reducerea drepturilor lucrătorilor.
Delegaţiile prezente din 36 de state, participante la Congresul CES, consideră că situaţia din ţările menţionate, dar nu numai din acestea, reprezintă un pericol uriaş pentru viitorul economic al Europei.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor cere, prin urmare, o schimbare urgentă a politicii economice şi financiare abordate de UE, care trebuie să se reorienteze către găsirea soluţiilor prin care statele respective, aflate în dificultate, să fie în mod real ajutate.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor consideră că măsurile de austeritate impuse statelor aflate în dificultate, atât cele care au fost luate până în prezent cât şi cele care se prefigurează pentru viitor, sunt total inacceptabile din punctul de vedere al sindicatelor.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor reafirmă, în Manifestul de la Atena, faptul că salariile nu sunt un duşman al economiei, ci motorul care determină creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, iar autonomia partenerilor sociali în negocierea colectivă şi negocierile salariale sunt garanţia unor relaţii de muncă bazate pe principii fundamental valabile.
În acest context, în Manifestul de la Atena sindicatele europene îşi arată decizia şi hotărârea să:
combată creşterea extremei drepte şi a politicilor naţionaliste, să militeze pentru o Europă socială, mult mai activ ca până acum, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare europene;
combată şomajul, creşterea inegalităţiilor sociale şi a politicilor de austeritate;
pledeze şi să se mobilizeze pentru o creştere şi o dezvoltare durabilă;
susţină crearea de locuri de muncă;
susţină o piaţă europeană integrată a muncii.
Principalele obiective ale Confederaţiei Europene a Sindicatelor pentru următorii patru ani sunt:
- lupta pentru un acord european al muncii pentru toţi lucrătorii şi împotriva guvernării pe principii exclusive de austeritate;
- lupta împotriva reducerilor salariale, pentru creşterea securităţii sociale şi pentru o guvernare economică europeană care să servească interese cetăţenilor europeni şi nu doar pe cele ale pieţelor financiare;
- mai multe locuri de muncă şi dezvoltarea dialogului social;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru toţi lucrătorii europeni, lupta împotriva muncii la negru, a corupţiei şi a economiei subterane, dar şi împotriva salariilor de dumping;
- intesificarea eforturilor în aşa fel încât toţi lucrători, indiferent de forma lor de muncă să poată duce o viaţă decentă şi să se poată bucura de drepturile care decurg din munca lor;
- respectarea dreptului la muncă a tuturor indiferent de sex, religie sau naţionalitate, rasă, vârstă, dizabilitate şi orientare sexuală;
- protejarea lucrătorilor migranţi, îmbunătăţirea standardelor de sănătate şi siguranţă socială;
- susţinerea unui proces de globalizare echitabil şi durabil şi promovarea modelului social european ca un model pozitiv pentru dezvoltare în lume.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", membră a Confederaţiei Europene a Sindicatelor, susţine şi subscrie intregral la concluziile şi obiectivele cuprinse în Manifestul de la Atena.
Publicam mai jos textul integral al documentului final adoptat.
MOBILIZAREA PENTRU O EUROPĂ SOCIALĂ
16-19 MAI 2011
MANIFESTUL DE LA ATENA
Pentru sindicatele europene, problema centrală este acum faptul că atât criza financiară care afectează Grecia, Irlanda şi Portugalia, cât şi politica de administrare în mod auster aplicată de alte state, la nivel general, exercită presiune de scădere asupra salariilor, serviciilor publice, asigurărilor sociale, pensiilor, muncii şi standardelor de viaţă.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) este foarte îngrijorată de consecinţele negative ale salvării economiilor aflate în pericol, aşa cum a fost organizat acest proces de salvare de UE şi de Fondul Monetar Internaţional. De exemplu, măsurile de austeritate impuse în Grecia, Portugalia şi Irlanda au înrăutăţit situaţia, iar ţările respective se confruntă cu o lungă perioadă de recesiune continuă, creşterea poverii datoriilor, presiuni asupra standardelor de muncă, drepturilor muncii şi şomajului. Există un risc real ca ţările şi populaţiile lor să ajungă să se îndatoreze şi mai tare, cu pericole mari pentru Europa şi Statele membre ale acesteia.
De aceea CES cere să se aplice de urgenţă o schimbare politică majoră în abordarea UE, astfel încât aceasta să poată oferi în mod eficient ajutor ţărilor aflate în dificultate.
Noul Pact Euro Plus aplicabil în Eurozonă şi în alte şase economii are implicaţii mult mai profunde, mai ales asupra salariilor, din moment ce include recomandări către statele membre, privitoare la:
Compararea costurilor pe unitatea de muncă,
Ostilitatea faţă de indexarea salariilor şi în general, faţă de negocierea centralizată,
Legarea salariului de productivitate, fără includerea inflaţiei,
Presiunea pentru scăderea salariilor din sectorul public şi, în anumite cazuri, chiar a salariilor minime, care are consecinţe şi pentru sectorul privat,
Presiunea pentru scăderea drepturilor de pensie şi a schemelor de pensionare anticipată,
Promovarea de controale bugetare şi constituţionale stricte asupra datoriei publice şi a cheltuielilor.
CES afirmă că sindicatele europene consideră această abordare ca fiind total inacceptabilă şi va face campanie la toate nivelurile pentru a promova următoarele principii:
Salariile nu sunt inamicul economiei, ci motorul acesteia, pentru că promovează creşterea şi fac să sporească numărul de locuri de muncă;
Autonomia partenerilor sociali la negocierea colectivă şi la negocierea salariilor trebuie să fie respectată, iar sindicatele trebuie să îşi coordoneze mai bine activităţile de negociere colectivă;
Puterea de cumpărare a salariilor lucrătorilor şi salariile trebuie să se amelioreze, iar creşterile să corespundă inflaţiei şi productivităţii, păstrându-se sistemele de indexare a salariilor şi obiectivul general al unei mai bune distribuiri a bogăţiei;
Trebuie să se inverseze procesul care conduce la o inegalitate crescândă a veniturilor;
Lupta împotriva dumpungului salarial şi fiscal trebuie să se intensifice şi trebuie să se aplice principiul plăţii egale pentru muncă egală;
Drepturile şi sistemele de pensie trebuie să fie protejate şi să asigure condiţii decente de viaţă
Regulile privitoare la datoria publică trebuie să fie adaptate la realităţile economice şi la împrejurările excepţionale şi să nu provoace recesiune şi consecinţele sociale ale acesteia din cauza măsurilor de austeritate.
În acest context suntem hotărâţi să:
Combatem puterea crescândă a extremei drepte şi a aliaţilor lor naţionalişti cu viziuni înguste şi să milităm în favoarea unei Europe sociale, motiv pentru care vom fi activi în acest scop la următoarele alegeri parlamentare europene;
Luptăm contra şomajului, a inegalităţilor în creştere, a muncii precare şi a administraţiei austere;
Ne mobilizăm pentru creştere şi evoluţii durabile;
Lucrăm ca să întărim puterea sindicatelor şi numărul lor de membri
Concepem un răspuns comun adresat unei pieţe europene a muncii care este din ce în ce mai integrată.
Toate acestea vor fi în centrul activităţilor CES în 2011-2014. CES va:
1. Lupta pentru un nou plan european de tip New Deal pentru munictori, împotriva administrării austere, reducerilor de salarii, asigurări sociale şi servicii publice şi pentru o administrare economică europeană care serveşte intereselor europenilor şi nu celor ale pieţelor, incluzând creştere economică de calitate, angajarea deplină, întărirea modelului social european. Iată câteva exemple importante: un impozit pe tranzacţiile financiare, armonizarea ratei inferioare a impozitelor pe profit, rate minime de impozitare pentru companii, evoluţie spre Eurobonduri şi măsuri de protecţie a investiţiilor viitoare împotriva politicilor oarbe de austeritate.
2. Cere şi milita ca drepturile sociale fundamentale să predomine asupra libertăţilor economice şi să consacre acest principiu într-un Protocol de evoluţie socială înscris în tratatele europene, într-o directivă revizuită privindu-i pe Lucrătorii temporari şi în reglementările pieţei interne numite „Monti II".
3. Plasa mai multe locuri de muncă mai bune pe agenda europeană şi în centrul administrării economice europene şi va reflecta acest lucru în dialogul social european ca şi în evaluarea strategiei pentru 2020 şi Actul privind Piaţa unică.
4. Cere un atac coordonat împotriva şomajului în rândul tinerilor şi garantarea accesului la educaţie, formare şi locuri de muncă, investiţii într-un sistem bun de educaţie, care să meargă din copilăria timpurie până la educaţia superioară.
5. Acorda prioritate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă pentru lucrătorii europeni, lupta împotriva muncii nedeclarate, corupţiei şi economiei negre şi dumpingului social şi salarial, pe căi legislative şi pe cea a dialogului social.
6. Concepe iniţiative comune cu angajatorii europeni pentru locuri de muncă verzi, creştere şi investiţii, politici industriale durabile, educare şi formare.
7. Acţiona în aşa fel încât toţi lucrătorii să poată duce o viaţă decentă, oricare le-ar fi tipul de activitate, şi să fie protejaţi prin contracte colective şi/ sau legislaţie care asigură tratament egal, astfel încât ei să se bucure de drepturile cuvenite lucrătorilor.
8. Cere reglementarea eficientă şi severă a pieţelor financiare şi a agenţiilor de rating, să înceteze practica paradisurilor fiscale, să se instituie un impozit pe tranzacţiile financiare şi să se oprească plăţile de salarii excesive, primele „aurite" şi indemnizaţiile de despăgubire acordate managerilor la încetarea contractelor.
9. Cere noi sisteme de administrare corporativă pentru promovarea caracterului durabil, a acţiunii pe termen lung şi a nivelurilor echitabile de salarizare pentru toţi - un sistem în care Consiliile europene ale lucrătorilor, sindicatele şi drepturile la informare, consultare şi participare ale lucrătorilor trebuie să joace un rol fundamental.
10. Contribui activ la gestionarea unei tranziţii echitabile către o economie cu un consum redus de carbon, inclusiv prin dialogul social; va sprijini cercetarea şi inovarea în noile tehnologii şi în eficienţa energetică.
11. Sprijini serviciile publice şi va lupta împotriva desfiinţării acestrora din cauza măsurilor de austeritate şi privatizare integrală, asigurând contribuţia lor esenţială la dezvoltarea democratică, creşterea durabilă, angajare şi bunăstare socială.
12. Lucra în mod activ pentru egalitatea de gen şi va lupta contra tuturor formelor de discriminare pe temeiuri de sex, rasă, religie, vârstă, dizabilitate şi orientare sexuală. UE în întregime trebuie să preia un rol conducător şi să găsească soluţii pentru fluxurile migratorii externe pe baza hotărârii noastre de a promova egalitatea, libertatea, democraţia şi domnia legii, consacrate de Tratate.
13. Proteja lucrătorii migranţi prin promovarea recunoaşterii reciproce a membrilor de către sindicate şi va cere plată egală pentru muncă egală şi muncă de valoare egală, pe baza principiului ţării gazdă şi va lupta împotriva rasismului şi xenofobiei. Mai mult decât atât, toţi lucrătorii migranţi trebuie să aibă dreptul de a primi consiliere în ţara gazdă privind drepturile de care se bucură.
14. Îmbunătăţi standardele de sănătate şi siguranţă, inclusiv prin a milita pentru reglementări privitoare la timpul de lucru care să protejeze sănătatea şi să pună capăt procedurilor de terminare, să monitorizeze acordurile privitoare la stress, să transpună recomandările OIM-ului privind SIDA, violenţa şi hărţuirea la locul de muncă, să acorde prioritate problemelor de sănătate musculare şi ale scheletului, să întărească capacitatea inspecţiei muncii, să protejeze datele personale, să pună în aplicare pe deplin reglementările REACH privitoare la produse chimice, să sporească formarea şi să aloce o zi pe an sărbătoririi şi promovării activităţilor reprezentanţilor de muncă şi sănătate.
15. Da ajutor la extinderea UE lucrând cu membrele sale din Turcia şi Balcanii de Vest.
16. Sprijini globalizarea echitabilă şi durabilă, inclusiv prin acordurile de cooperare ale UE (dar nu neapărat toate acordurile bilaterale de comerţ, mai ales cel cu Columbia) şi va lucra îndeaproape cu ITUC şi TUAC.
17. Promova Modelul social european ca un model viabil şi pozitiv pentru dezvoltarea întregii lumi şi va milita împreună cu ITUC la scară mondială pentru drepturile sindicatelor.
18. Sprijini Consiliul regional pan european (PERC) şi activităţile sub-regionale ale acestuia în Europa, ca şi sindicatele şi dialogul social din regiunea Euromed; va promova relaţiile cu sindicatele din Africa, America Latină şi de Nord şi Asia.
19. Cere dreptul la grevă din cauza unor probleme transnaţionale şi va promova cu tărie înfiinţarea unei camere specializate în dreptul muncii pe lângă Curtea Europeană de Justiţie.
20. Folosi maximum de mijloace care îi stau la dispoziţie ca să îmbunătăţească efectul agendei sindicatelor la scară europeană, prin folosirea de campanii şi mobilizări pe lângă instituţiile UE, angajatori şi dialogul social, aliaţii din societatea civilă, Întâlnirea socială tripartită la vârf şi relaţiile externe ale UE.
Departamentul Comunicare - CNS "Cartel ALFA
http://www.cartel-alfa.ro/default.asp?nod=20&info=47951
MANIFESTUL de la Atena
Lucrările Congresului Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES) s-au încheiat cu adoptarea Manifestului de la Atena, un document care trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia economică generală a lucrătorilor din Europa şi, în particular, a celor din Grecia, Irlanda şi Portugalia, state grav afectate de criza economică.
În Manifestul de la Atena, Confederaţia Europeană a Sindicatelor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la consecinţele negative ale planurilor de salvare, elaborate de organismele financiare ale Uniunii Europene şi de Fondul Monetar Internaţional, asupra economiilor aflate în primejdie. Măsurile de austeritate impuse, de exemplu, în Grecia, Portugalia şi Irlanda, au înrăutăţit situaţia, iar ţările în cauză se confruntă cu o perioadă lungă de recesiune, creşterea poverii datoriei externe, creşterea gravă a şomajului, în paralel cu reducerea drepturilor lucrătorilor.
Delegaţiile prezente din 36 de state, participante la Congresul CES, consideră că situaţia din ţările menţionate, dar nu numai din acestea, reprezintă un pericol uriaş pentru viitorul economic al Europei.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor cere, prin urmare, o schimbare urgentă a politicii economice şi financiare abordate de UE, care trebuie să se reorienteze către găsirea soluţiilor prin care statele respective, aflate în dificultate, să fie în mod real ajutate.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor consideră că măsurile de austeritate impuse statelor aflate în dificultate, atât cele care au fost luate până în prezent cât şi cele care se prefigurează pentru viitor, sunt total inacceptabile din punctul de vedere al sindicatelor.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor reafirmă, în Manifestul de la Atena, faptul că salariile nu sunt un duşman al economiei, ci motorul care determină creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, iar autonomia partenerilor sociali în negocierea colectivă şi negocierile salariale sunt garanţia unor relaţii de muncă bazate pe principii fundamental valabile.
În acest context, în Manifestul de la Atena sindicatele europene îşi arată decizia şi hotărârea să:
combată creşterea extremei drepte şi a politicilor naţionaliste, să militeze pentru o Europă socială, mult mai activ ca până acum, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare europene;
combată şomajul, creşterea inegalităţiilor sociale şi a politicilor de austeritate;
pledeze şi să se mobilizeze pentru o creştere şi o dezvoltare durabilă;
susţină crearea de locuri de muncă;
susţină o piaţă europeană integrată a muncii.
Principalele obiective ale Confederaţiei Europene a Sindicatelor pentru următorii patru ani sunt:
- lupta pentru un acord european al muncii pentru toţi lucrătorii şi împotriva guvernării pe principii exclusive de austeritate;
- lupta împotriva reducerilor salariale, pentru creşterea securităţii sociale şi pentru o guvernare economică europeană care să servească interese cetăţenilor europeni şi nu doar pe cele ale pieţelor financiare;
- mai multe locuri de muncă şi dezvoltarea dialogului social;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru toţi lucrătorii europeni, lupta împotriva muncii la negru, a corupţiei şi a economiei subterane, dar şi împotriva salariilor de dumping;
- intesificarea eforturilor în aşa fel încât toţi lucrători, indiferent de forma lor de muncă să poată duce o viaţă decentă şi să se poată bucura de drepturile care decurg din munca lor;
- respectarea dreptului la muncă a tuturor indiferent de sex, religie sau naţionalitate, rasă, vârstă, dizabilitate şi orientare sexuală;
- protejarea lucrătorilor migranţi, îmbunătăţirea standardelor de sănătate şi siguranţă socială;
- susţinerea unui proces de globalizare echitabil şi durabil şi promovarea modelului social european ca un model pozitiv pentru dezvoltare în lume.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", membră a Confederaţiei Europene a Sindicatelor, susţine şi subscrie intregral la concluziile şi obiectivele cuprinse în Manifestul de la Atena.
Publicam mai jos textul integral al documentului final adoptat.
MOBILIZAREA PENTRU O EUROPĂ SOCIALĂ
16-19 MAI 2011
MANIFESTUL DE LA ATENA
Pentru sindicatele europene, problema centrală este acum faptul că atât criza financiară care afectează Grecia, Irlanda şi Portugalia, cât şi politica de administrare în mod auster aplicată de alte state, la nivel general, exercită presiune de scădere asupra salariilor, serviciilor publice, asigurărilor sociale, pensiilor, muncii şi standardelor de viaţă.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) este foarte îngrijorată de consecinţele negative ale salvării economiilor aflate în pericol, aşa cum a fost organizat acest proces de salvare de UE şi de Fondul Monetar Internaţional. De exemplu, măsurile de austeritate impuse în Grecia, Portugalia şi Irlanda au înrăutăţit situaţia, iar ţările respective se confruntă cu o lungă perioadă de recesiune continuă, creşterea poverii datoriilor, presiuni asupra standardelor de muncă, drepturilor muncii şi şomajului. Există un risc real ca ţările şi populaţiile lor să ajungă să se îndatoreze şi mai tare, cu pericole mari pentru Europa şi Statele membre ale acesteia.
De aceea CES cere să se aplice de urgenţă o schimbare politică majoră în abordarea UE, astfel încât aceasta să poată oferi în mod eficient ajutor ţărilor aflate în dificultate.
Noul Pact Euro Plus aplicabil în Eurozonă şi în alte şase economii are implicaţii mult mai profunde, mai ales asupra salariilor, din moment ce include recomandări către statele membre, privitoare la:
Compararea costurilor pe unitatea de muncă,
Ostilitatea faţă de indexarea salariilor şi în general, faţă de negocierea centralizată,
Legarea salariului de productivitate, fără includerea inflaţiei,
Presiunea pentru scăderea salariilor din sectorul public şi, în anumite cazuri, chiar a salariilor minime, care are consecinţe şi pentru sectorul privat,
Presiunea pentru scăderea drepturilor de pensie şi a schemelor de pensionare anticipată,
Promovarea de controale bugetare şi constituţionale stricte asupra datoriei publice şi a cheltuielilor.
CES afirmă că sindicatele europene consideră această abordare ca fiind total inacceptabilă şi va face campanie la toate nivelurile pentru a promova următoarele principii:
Salariile nu sunt inamicul economiei, ci motorul acesteia, pentru că promovează creşterea şi fac să sporească numărul de locuri de muncă;
Autonomia partenerilor sociali la negocierea colectivă şi la negocierea salariilor trebuie să fie respectată, iar sindicatele trebuie să îşi coordoneze mai bine activităţile de negociere colectivă;
Puterea de cumpărare a salariilor lucrătorilor şi salariile trebuie să se amelioreze, iar creşterile să corespundă inflaţiei şi productivităţii, păstrându-se sistemele de indexare a salariilor şi obiectivul general al unei mai bune distribuiri a bogăţiei;
Trebuie să se inverseze procesul care conduce la o inegalitate crescândă a veniturilor;
Lupta împotriva dumpungului salarial şi fiscal trebuie să se intensifice şi trebuie să se aplice principiul plăţii egale pentru muncă egală;
Drepturile şi sistemele de pensie trebuie să fie protejate şi să asigure condiţii decente de viaţă
Regulile privitoare la datoria publică trebuie să fie adaptate la realităţile economice şi la împrejurările excepţionale şi să nu provoace recesiune şi consecinţele sociale ale acesteia din cauza măsurilor de austeritate.
În acest context suntem hotărâţi să:
Combatem puterea crescândă a extremei drepte şi a aliaţilor lor naţionalişti cu viziuni înguste şi să milităm în favoarea unei Europe sociale, motiv pentru care vom fi activi în acest scop la următoarele alegeri parlamentare europene;
Luptăm contra şomajului, a inegalităţilor în creştere, a muncii precare şi a administraţiei austere;
Ne mobilizăm pentru creştere şi evoluţii durabile;
Lucrăm ca să întărim puterea sindicatelor şi numărul lor de membri
Concepem un răspuns comun adresat unei pieţe europene a muncii care este din ce în ce mai integrată.
Toate acestea vor fi în centrul activităţilor CES în 2011-2014. CES va:
1. Lupta pentru un nou plan european de tip New Deal pentru munictori, împotriva administrării austere, reducerilor de salarii, asigurări sociale şi servicii publice şi pentru o administrare economică europeană care serveşte intereselor europenilor şi nu celor ale pieţelor, incluzând creştere economică de calitate, angajarea deplină, întărirea modelului social european. Iată câteva exemple importante: un impozit pe tranzacţiile financiare, armonizarea ratei inferioare a impozitelor pe profit, rate minime de impozitare pentru companii, evoluţie spre Eurobonduri şi măsuri de protecţie a investiţiilor viitoare împotriva politicilor oarbe de austeritate.
2. Cere şi milita ca drepturile sociale fundamentale să predomine asupra libertăţilor economice şi să consacre acest principiu într-un Protocol de evoluţie socială înscris în tratatele europene, într-o directivă revizuită privindu-i pe Lucrătorii temporari şi în reglementările pieţei interne numite „Monti II".
3. Plasa mai multe locuri de muncă mai bune pe agenda europeană şi în centrul administrării economice europene şi va reflecta acest lucru în dialogul social european ca şi în evaluarea strategiei pentru 2020 şi Actul privind Piaţa unică.
4. Cere un atac coordonat împotriva şomajului în rândul tinerilor şi garantarea accesului la educaţie, formare şi locuri de muncă, investiţii într-un sistem bun de educaţie, care să meargă din copilăria timpurie până la educaţia superioară.
5. Acorda prioritate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă pentru lucrătorii europeni, lupta împotriva muncii nedeclarate, corupţiei şi economiei negre şi dumpingului social şi salarial, pe căi legislative şi pe cea a dialogului social.
6. Concepe iniţiative comune cu angajatorii europeni pentru locuri de muncă verzi, creştere şi investiţii, politici industriale durabile, educare şi formare.
7. Acţiona în aşa fel încât toţi lucrătorii să poată duce o viaţă decentă, oricare le-ar fi tipul de activitate, şi să fie protejaţi prin contracte colective şi/ sau legislaţie care asigură tratament egal, astfel încât ei să se bucure de drepturile cuvenite lucrătorilor.
8. Cere reglementarea eficientă şi severă a pieţelor financiare şi a agenţiilor de rating, să înceteze practica paradisurilor fiscale, să se instituie un impozit pe tranzacţiile financiare şi să se oprească plăţile de salarii excesive, primele „aurite" şi indemnizaţiile de despăgubire acordate managerilor la încetarea contractelor.
9. Cere noi sisteme de administrare corporativă pentru promovarea caracterului durabil, a acţiunii pe termen lung şi a nivelurilor echitabile de salarizare pentru toţi - un sistem în care Consiliile europene ale lucrătorilor, sindicatele şi drepturile la informare, consultare şi participare ale lucrătorilor trebuie să joace un rol fundamental.
10. Contribui activ la gestionarea unei tranziţii echitabile către o economie cu un consum redus de carbon, inclusiv prin dialogul social; va sprijini cercetarea şi inovarea în noile tehnologii şi în eficienţa energetică.
11. Sprijini serviciile publice şi va lupta împotriva desfiinţării acestrora din cauza măsurilor de austeritate şi privatizare integrală, asigurând contribuţia lor esenţială la dezvoltarea democratică, creşterea durabilă, angajare şi bunăstare socială.
12. Lucra în mod activ pentru egalitatea de gen şi va lupta contra tuturor formelor de discriminare pe temeiuri de sex, rasă, religie, vârstă, dizabilitate şi orientare sexuală. UE în întregime trebuie să preia un rol conducător şi să găsească soluţii pentru fluxurile migratorii externe pe baza hotărârii noastre de a promova egalitatea, libertatea, democraţia şi domnia legii, consacrate de Tratate.
13. Proteja lucrătorii migranţi prin promovarea recunoaşterii reciproce a membrilor de către sindicate şi va cere plată egală pentru muncă egală şi muncă de valoare egală, pe baza principiului ţării gazdă şi va lupta împotriva rasismului şi xenofobiei. Mai mult decât atât, toţi lucrătorii migranţi trebuie să aibă dreptul de a primi consiliere în ţara gazdă privind drepturile de care se bucură.
14. Îmbunătăţi standardele de sănătate şi siguranţă, inclusiv prin a milita pentru reglementări privitoare la timpul de lucru care să protejeze sănătatea şi să pună capăt procedurilor de terminare, să monitorizeze acordurile privitoare la stress, să transpună recomandările OIM-ului privind SIDA, violenţa şi hărţuirea la locul de muncă, să acorde prioritate problemelor de sănătate musculare şi ale scheletului, să întărească capacitatea inspecţiei muncii, să protejeze datele personale, să pună în aplicare pe deplin reglementările REACH privitoare la produse chimice, să sporească formarea şi să aloce o zi pe an sărbătoririi şi promovării activităţilor reprezentanţilor de muncă şi sănătate.
15. Da ajutor la extinderea UE lucrând cu membrele sale din Turcia şi Balcanii de Vest.
16. Sprijini globalizarea echitabilă şi durabilă, inclusiv prin acordurile de cooperare ale UE (dar nu neapărat toate acordurile bilaterale de comerţ, mai ales cel cu Columbia) şi va lucra îndeaproape cu ITUC şi TUAC.
17. Promova Modelul social european ca un model viabil şi pozitiv pentru dezvoltarea întregii lumi şi va milita împreună cu ITUC la scară mondială pentru drepturile sindicatelor.
18. Sprijini Consiliul regional pan european (PERC) şi activităţile sub-regionale ale acestuia în Europa, ca şi sindicatele şi dialogul social din regiunea Euromed; va promova relaţiile cu sindicatele din Africa, America Latină şi de Nord şi Asia.
19. Cere dreptul la grevă din cauza unor probleme transnaţionale şi va promova cu tărie înfiinţarea unei camere specializate în dreptul muncii pe lângă Curtea Europeană de Justiţie.
20. Folosi maximum de mijloace care îi stau la dispoziţie ca să îmbunătăţească efectul agendei sindicatelor la scară europeană, prin folosirea de campanii şi mobilizări pe lângă instituţiile UE, angajatori şi dialogul social, aliaţii din societatea civilă, Întâlnirea socială tripartită la vârf şi relaţiile externe ale UE.
Departamentul Comunicare - CNS "Cartel ALFA
vineri, 15 iulie 2011
Capitala Romaniei
M-a intrebat in urma cu cateva zile un prieten unde va fi capitala noii noastre regiuni. Pe langa faptul ca asta ne mai lipsea - sa ne invrajbim judet cu judet, divide et impera - mi-am adus aminte de ideea unui proiect.
V-o redau mai jos asa cum apare pe www.brasovultau.ro în 30 decembrie 2010. Pentru numarul dedicat trebuiesc aduse multumiri celor de la Revista Interval (mai apare?).
http://www.brasovultau.ro/Mutarea-capitalei-la-Brasov-din-nou-In-dezbatere-36667.html
Realizatorul TV Dan Diaconescu se pregăteşte să lanseze pe piaţă ideea mutării capitalei de la Bucureşti la Braşov. Ideea nu este nouă, ea fiind vehiculată în diverse medii de aproape un secol.
Potrivit unor surse confidenţiale din anturajul OTV, citate de site-ul inpolitics.ro, Diaconescu vrea să propună, în cursul unei emisiuni în direct, schimbarea capitalei de la Bucureşti la Braşov, invocând ca argument însemnătatea istorică şi culturală a oraşului de sub Tâmpa.
Ce şanse are? Teoretic, partidul “inventat” de Dan Diaconescu, la puţine momente după ce a ieşit din arest, Partidul Poporului, este bine cotat în sondaje. Conform consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, partidul lui Dan Diaconescu ar câştiga 13% din voturi în cazul unor alegeri. “Partidul Poporului are şanse să intre în Parlament! E mai degrabă un simptom la care politicienii ar trebui să fie atenţi. În ultimul sondaj pe care l-am văzut, Partidul Poporului avea 13%, ceea ce e enorm pentru un partid abia înfiinţat”, a spus Lăzăroiu. Un astfel de partid ar avea şanse să ajungă să-şi impună un punct de vedere în acest sens, chiar dacă pare excentric.
Poveste veche. După 1 decembrie 1918 s-a discutat mult despre o eventuală mutare a capitalei în centrul ţării. S-au luat în calcul două variante: la Alba Iulia şi la nord de Braşov, spre Feldioara. Prin anii "30 politicienii vremii au polemizat pe această temă. Însă după venirea comuniştilor la putere, nimeni n-a mai avut curajul să discute mutarea capitalei din Bucureşti. După "89, problema mutării a fost abordată de intelectualii braşoveni. Sub titlu "Braşovul, o nouă identitate", revista culturală "Interval" a dezbătut în 2002 acest subiect. Părerile au fost împărţite. Dacă primarului de la acea vreme, Ion Ghişe, i se părea ideea "o utopie", "cum să muţi mii de oameni la Braşov," se întreba Ghişe, de cealaltă parte, preşedintele Consiliul judeţean, Aristotel Căncescu, deşi susţinea ideea, mai ales din punct de vedere economic, recunoştea că acest lucru e aproape imposibil de pus în practică. "Înfiinţarea unui judeţ costă sute de miliarde. Dar o capitală nouă?" opina preşedintele CJ.
Alţii erau de părere ca la Braşov să se mute doar capitala politică, Parlamentul şi Preşedinţia, sau doar partea administrativă şi culturală. Mutarea ar fi costat în jur de 40 de miliarde de dolari. Aceşti bani ar fost cheltuiţi pentru comunicaţii, transport, clădiri publice şi locuinţe. Cum oraşul şi aşa e destul de populat, sociologul Gheorghe Onuţ opina prin 2002 că o variantă ar fi fost să se construiască un mic orăşel, spre Săcele şi Tărlungeni, sau la sud de Feldioara. Iar actualul Cotroceni să fie castelul lui Dracula de la Bran. "Preşedinţia s-ar putea muta în Castelul Bran şi Parlamentul într-o clădire ce se va construi lângă Feldioara", era de părere sociologul Onuţ.
Capitala, la munte. Prima idee de mutare a capitalei i-a aparţinut inginerului Nicolae Theodorescu, în 1924. El a prezentat un proiect numit "Crearea unui oraş pentru capitala României". Noua capitală urma să se întindă pe o suprafaţă de aproape 5000 de hectare şi să coste 8,4 miliarde de lei, adică vreo 30 de miliarde de dolari actuali. Deşi Theodorescu nu indica expres oraşul Braşov, el susţinea ca noua capitală să fie situată în centrul ţării, într-o zonă muntoasă. Deşi proiectul nu a fost pus niciodată în practică, ideea a stârnit multe controverse la acea vreme.
Parlament lângă Bod. Anul următor, la cererea unor bucureşteni de a se forma o capitală exclusiv politică, după modelul american Washington, un inginer englez a pus pe hârtie planul. Astfel, noua metropolă politică în stil american ar fi urmat să se contruiască la Braşov, între comunele Sânpetru şi Bod. Aici s-ar fi înălţat cel mai modern Parlament din lume. Cu toate că şi acest proiect a rămas doar pe hârtie, planul a fost publicat chiar şi în prestigiosul ziar american "New York Times".
Braşovul, nod rutier. După 1930, ideea mutării capitalei în interiorul arcului carpatic a căpătat din ce în ce mai mulţi adepţi, printre aceştia s-au numărat şi Regina Maria sau politicianul Nicolae Titulescu. Mulţi aduceau ca argument suprem dificultatea apărării Bucureştiului în cazul unui bombardament de aviaţie, din cauza amplăsării oraşului la şeş. Alţii aveau argumente etnice. Astfel scriitorul Mircea Vulcănescu susţinea că odată cu mutarea capitalei în centrul ţării, "separatismul ardelenesc va dispărea de bună seamă, iar România îşi va găsi echilibrul interior". Un alt avantaj văzut la acea vreme, era faptul că din centrul ţării se putea forma o reţea de artere de circulaţie spre toate punctele ţării.
Ionut Tene descopera la randul sau argumentarea lui Noica:
http://www.napocanews.ro/2009/12/c-noica-%C8%99i-mutarea-capitalei-romaniei.html
Surpriza a venit când citind zilele trecute, ziarul Buna-Vestire din septembrie- octombrie 1940, am descoperit un articol semnat de filosoful Constantin Noica despre Capitala României.
Ce spunea Noica:
“Toată lumea simte că s-a întâmplat ceva. Bucureștii celor îmbuibați nu simt. Bucureștii celor îmbuibați dorm, dansează sau cântă (…) N-a fost om viu în țara asta pe care nepăsarea câtorva straturi de sus ale societății bucureștene să nu-l indigneze. N-a fost suflet mare care să nu dorească țării o altă capitală – cu prețul mutilării ei. Regina Maria, care avea cel puțin o extraordinară înțelegere a frumosului românesc, a dorit de la începutul întregirii noastre mutarea capitalei.
(...) Era și gândul de-a prăbuși odată cetatea aceasta a sufletelor îngrășate și sterpe. Cât de mult s-a îngrășat și cât de sterp s-a dovedit orașul lui Bucur în ultimii ani! Plutește peste Bucureștii celor îmbuibați duhul unei lumi care nu e contemporană cu restul României! (…) O, de i-am scoate din liniștea lor. Dacă aș fi primar al Capitalei, aș face orice să-i scot din nesimțire: aș da alarma antiaeriană, de două ori pe săptămână; le-aș opri apa și electricitatea când le e lumea mai dragă. Le-aș închide localurile de noapte și i-aș obliga să facă post negru vinerea. Iar dacă nu s-ar trezi, să li se mute capitala. Să doarmă în veci în Pompeiul lor. Să doarmă în Sodoma lor”.
Multumesc pentru imaginile frumoase site-ului
http://foto-romania.com
joi, 14 iulie 2011
RESURECŢIA LUI SPARTACUS
Adrian Păunescu
Herculane, 1996
Ar părea că nu mai e nimic de făcut,
dacă ar fi să ne luăm după partidele politice,
nimic de făcut, în afară de esenţial,
reconstrucţia omului, reparaţia capitală
a Universului, doi şi cu doi fac patru,
cea mai importantă restauraţie din istorie,
atâta ar mai fi de făcut şi atât mai merită să fie făcut,
atât şi nimic mai mult,
o rapidă revenire ecologică, un recurs
la iubire, la aritmetică, la plantele sălbatice
şi la logică, atât şi nimic mai mult.
Spartacus, în luptă cu leii, simţea democraţia,
ca pe o batjocură, cu mii de guri, a proprietarilor săi,
mai răi decât botul căscat al fiarei,
care, nu cu multă plăcere,
se simţea împinsă de spectatori să îl devore.
Cine ţinea cu Spartacus?
Nici măcar sclavii, căci fiecare se simţea
cu atât mai ameninţat de târcoalele bestiei,
cu cât Spartacus rezista mai mult în groapa cu lei,
sub urletele dezlănţuite ale democraţiei,
care saliva, din mii de guri, peste coamele,
nu destul de dezlănţuiţilor lei,
asmuţiţi, asupra lui Spartacus, în mod pluripartit.
O mie de Spartacuşi, într-o singură groapă cu lei,
şi democraţia vociferând în mass-media
şi răgind bestial în grădinile zoologice:
„Omorâţi-vă, omorâţi-vă între voi
ca să ne placă nouă, compromiteţi-vă
atent, dibaci, inspirat, Spartacus nu poate
ieşi viu, din această confruntare televizată,
aşa cum nici leii nu pot ieşi vii,
aşa cum nici spectatorii, nici telespectatorii
n-au dreptul de a ţine minte acest episod,
aşa că sunt rugaţi să se mănânce între ei,
nu trebuie să lăsăm nici un martor ,
vulcanul va erupe şi întregul masacru va părea
un surdo-mut uriaş, surprins de lavă, în plină gesticulaţie.”
Prin urmare, nu mai e nimic de făcut,
decât esenţialul: doi şi cu doi fac patru,
tătănească, romaniţă, coriandru, rostopască,
iubire, cauză şi efect, aritmetică, plante, raţionamente,
restauraţia omului, roua intrată în reparaţie capitală,
un duş de lumină asupra vertebrelor,
o reconsiderare a democraţiei de peluză,
din punctul de vedere al sclavului Spartacus,
o recunoaştere a crucii înainte de Isus Hristos,
o legiferare a ideii că doi şi cu doi fac, îndeobşte, patru,
afară de cazurile când legea zice altfel.
Răget de lei, azmuţiţi de patricieni şi plebei,
asupra măruntului sclav, cu sânge bolnav de revoltă,
democraţia romană urlă şi spumegă de plăcere,
când leii, care se ating de sudoarea lui Spartacus,
turbează şi, în vreme ce el îi respinge năpraznic,
animalele dezlănţuite se întorc şi încep să muşte în aer
hărmălaia democratică, prăbuşită peste ei, să-i asmută,
o, bieţii cetăţeni liberi din cetate,
cum freamătă ei împotriva sclavului înlănţuit
şi cum leii turbaţi lăcrimeză de furie
şi lacrimile lor miros, dintr-odată, a sudoarea lui Spartacus!
Nu se va putea merge mai departe în felul în care
se merge, de secole şi secole. Suntem pe mâna scribilor,
care nu fac altceva decât, să transcrie
grandomania învingătorilor momentani.
O adevărată istorie a civilizaţiei umane
nu poate să nu înceapă de la Spartacus,
întru veşnica pomenire a sclavului neînfricat
şi spre o nouă, istorică reconciliere
a omului, cu propriile sale păcate,
înainte de a intra într-o epocă,
dominată de resurecţia lui Spartacus
şi de credinţa în iubire, aritmetică, plante şi logică.
Va trebui scrisă, în sfârşit, şi partea nescrisă a istoriei,
biografia învinşilor, punctul lor de vedere,
miracolul că ei au supravieţuit
oricărei forme de cerneală mincinoasă,
va trebui să privim şi în ochii lui Spartacus,
contrar tuturor principiilor democratice,
care nu prea se mai pot deosebi
de coamele leilor şi de răgetele lor.
Spartacus trebuie
regăsit, recondiţionat şi reabilitat,
măcar pe retinele însângerate,
care au făcut parte, cândva, din ochii leilor pedepsitori.
Spartacus şi-a lăsat, fără îndoială, efigia, în ei,
dar istoria Romei nu-l consideră pe Spartacus,
decât ca pe un trecător, printr-o groapă cu lei,
şi nimic mai mult, nimic din ce se întâmplă, astăzi, pe lume,
nu se poate explica,
dacă nu se porneşte de la exemplul lui Spartacus.
Mereu, o galerie democratică îşi trimite bestiile,
să se confrunte cu sclavul incomparabil,
fie că leii din groapă se numesc
Holbrooke, Lebed, Basta, Vâşinski sau Ipsilanti,
fie că, în tribune şi la peluză, stau Roosevelt, Stalin şi Churchill,
fie că se semnează şi se contrasemnează, pe pielea noastră,
pactul Ribbentrop-Molotov, împotriva sclavului bilateral,
de origine din Varşovia, Atena, Belgrad, Praga sau Bucureşti,
acelaşi, aruncat în groapa cu lei, Spartacus al tuturor veacurilor.
Şi iată că nu mai e nimic de făcut, decât esenţialul,
şi poate nu va fi, totuşi, nevoie, de al treilea război mondial,
roua a intrat în reparaţie capitală,
privighetorile au răguşit în adăposturile antiatomice,
iar cureţele cu biete roţi pătrate hurducă,
mergând de-a-ndărătelea, către epoca sclavagistă.
Universul aproape că există, numai
datorită unei grave greşeli de calcul,
resurecţia lui Spartacus trebuie să înceapă,
nu le mai e suficientă mărturia învinşilor, sub formă de literatură,
şi poate nu va fi nevoie de al treilea război mondial,
pentru a se face dreptate în cartea de istorie.
Spartacus trebuie repus în drepturile lui,
prin recurs în anulare, trebuie rediscutată democraţia tembelilor,
aplaudând animalele în stare de libertate,
care muşcă din carnea unui sclav înlănţuit.
Ce pluripartitism e acela, care face nuanţe,
la plescăitul de plăcere al leilor turbaţi din arenă?
În Transnistria, în Bosnia, în Afganistan, în Vietnam, în Cecenia,
bestiile programate umblă după Spartacus
şi nu mai e nimid de făcut, în afară de esenţial:
o bruscă lăsare a armelor jos,
nimeni să nu pună condiţii nimănui şi fiecare să înceapă,
în pat, negocierile cu nevastă-sa, despre amigdalele copilului
şi despre soarta lumii şi, în orice caz,
în favoarea unei legislaţii de iubire, aritmetică, plante şi logică,
pentru numele lui Spartacus!
Herculane, 1996
Ar părea că nu mai e nimic de făcut,
dacă ar fi să ne luăm după partidele politice,
nimic de făcut, în afară de esenţial,
reconstrucţia omului, reparaţia capitală
a Universului, doi şi cu doi fac patru,
cea mai importantă restauraţie din istorie,
atâta ar mai fi de făcut şi atât mai merită să fie făcut,
atât şi nimic mai mult,
o rapidă revenire ecologică, un recurs
la iubire, la aritmetică, la plantele sălbatice
şi la logică, atât şi nimic mai mult.
Spartacus, în luptă cu leii, simţea democraţia,
ca pe o batjocură, cu mii de guri, a proprietarilor săi,
mai răi decât botul căscat al fiarei,
care, nu cu multă plăcere,
se simţea împinsă de spectatori să îl devore.
Cine ţinea cu Spartacus?
Nici măcar sclavii, căci fiecare se simţea
cu atât mai ameninţat de târcoalele bestiei,
cu cât Spartacus rezista mai mult în groapa cu lei,
sub urletele dezlănţuite ale democraţiei,
care saliva, din mii de guri, peste coamele,
nu destul de dezlănţuiţilor lei,
asmuţiţi, asupra lui Spartacus, în mod pluripartit.
O mie de Spartacuşi, într-o singură groapă cu lei,
şi democraţia vociferând în mass-media
şi răgind bestial în grădinile zoologice:
„Omorâţi-vă, omorâţi-vă între voi
ca să ne placă nouă, compromiteţi-vă
atent, dibaci, inspirat, Spartacus nu poate
ieşi viu, din această confruntare televizată,
aşa cum nici leii nu pot ieşi vii,
aşa cum nici spectatorii, nici telespectatorii
n-au dreptul de a ţine minte acest episod,
aşa că sunt rugaţi să se mănânce între ei,
nu trebuie să lăsăm nici un martor ,
vulcanul va erupe şi întregul masacru va părea
un surdo-mut uriaş, surprins de lavă, în plină gesticulaţie.”
Prin urmare, nu mai e nimic de făcut,
decât esenţialul: doi şi cu doi fac patru,
tătănească, romaniţă, coriandru, rostopască,
iubire, cauză şi efect, aritmetică, plante, raţionamente,
restauraţia omului, roua intrată în reparaţie capitală,
un duş de lumină asupra vertebrelor,
o reconsiderare a democraţiei de peluză,
din punctul de vedere al sclavului Spartacus,
o recunoaştere a crucii înainte de Isus Hristos,
o legiferare a ideii că doi şi cu doi fac, îndeobşte, patru,
afară de cazurile când legea zice altfel.
Răget de lei, azmuţiţi de patricieni şi plebei,
asupra măruntului sclav, cu sânge bolnav de revoltă,
democraţia romană urlă şi spumegă de plăcere,
când leii, care se ating de sudoarea lui Spartacus,
turbează şi, în vreme ce el îi respinge năpraznic,
animalele dezlănţuite se întorc şi încep să muşte în aer
hărmălaia democratică, prăbuşită peste ei, să-i asmută,
o, bieţii cetăţeni liberi din cetate,
cum freamătă ei împotriva sclavului înlănţuit
şi cum leii turbaţi lăcrimeză de furie
şi lacrimile lor miros, dintr-odată, a sudoarea lui Spartacus!
Nu se va putea merge mai departe în felul în care
se merge, de secole şi secole. Suntem pe mâna scribilor,
care nu fac altceva decât, să transcrie
grandomania învingătorilor momentani.
O adevărată istorie a civilizaţiei umane
nu poate să nu înceapă de la Spartacus,
întru veşnica pomenire a sclavului neînfricat
şi spre o nouă, istorică reconciliere
a omului, cu propriile sale păcate,
înainte de a intra într-o epocă,
dominată de resurecţia lui Spartacus
şi de credinţa în iubire, aritmetică, plante şi logică.
Va trebui scrisă, în sfârşit, şi partea nescrisă a istoriei,
biografia învinşilor, punctul lor de vedere,
miracolul că ei au supravieţuit
oricărei forme de cerneală mincinoasă,
va trebui să privim şi în ochii lui Spartacus,
contrar tuturor principiilor democratice,
care nu prea se mai pot deosebi
de coamele leilor şi de răgetele lor.
Spartacus trebuie
regăsit, recondiţionat şi reabilitat,
măcar pe retinele însângerate,
care au făcut parte, cândva, din ochii leilor pedepsitori.
Spartacus şi-a lăsat, fără îndoială, efigia, în ei,
dar istoria Romei nu-l consideră pe Spartacus,
decât ca pe un trecător, printr-o groapă cu lei,
şi nimic mai mult, nimic din ce se întâmplă, astăzi, pe lume,
nu se poate explica,
dacă nu se porneşte de la exemplul lui Spartacus.
Mereu, o galerie democratică îşi trimite bestiile,
să se confrunte cu sclavul incomparabil,
fie că leii din groapă se numesc
Holbrooke, Lebed, Basta, Vâşinski sau Ipsilanti,
fie că, în tribune şi la peluză, stau Roosevelt, Stalin şi Churchill,
fie că se semnează şi se contrasemnează, pe pielea noastră,
pactul Ribbentrop-Molotov, împotriva sclavului bilateral,
de origine din Varşovia, Atena, Belgrad, Praga sau Bucureşti,
acelaşi, aruncat în groapa cu lei, Spartacus al tuturor veacurilor.
Şi iată că nu mai e nimic de făcut, decât esenţialul,
şi poate nu va fi, totuşi, nevoie, de al treilea război mondial,
roua a intrat în reparaţie capitală,
privighetorile au răguşit în adăposturile antiatomice,
iar cureţele cu biete roţi pătrate hurducă,
mergând de-a-ndărătelea, către epoca sclavagistă.
Universul aproape că există, numai
datorită unei grave greşeli de calcul,
resurecţia lui Spartacus trebuie să înceapă,
nu le mai e suficientă mărturia învinşilor, sub formă de literatură,
şi poate nu va fi nevoie de al treilea război mondial,
pentru a se face dreptate în cartea de istorie.
Spartacus trebuie repus în drepturile lui,
prin recurs în anulare, trebuie rediscutată democraţia tembelilor,
aplaudând animalele în stare de libertate,
care muşcă din carnea unui sclav înlănţuit.
Ce pluripartitism e acela, care face nuanţe,
la plescăitul de plăcere al leilor turbaţi din arenă?
În Transnistria, în Bosnia, în Afganistan, în Vietnam, în Cecenia,
bestiile programate umblă după Spartacus
şi nu mai e nimid de făcut, în afară de esenţial:
o bruscă lăsare a armelor jos,
nimeni să nu pună condiţii nimănui şi fiecare să înceapă,
în pat, negocierile cu nevastă-sa, despre amigdalele copilului
şi despre soarta lumii şi, în orice caz,
în favoarea unei legislaţii de iubire, aritmetică, plante şi logică,
pentru numele lui Spartacus!
COVER STORY: Muncile Olimpului
Un articol bun in Money Express.
Autoare: Georgiana Stavarache, Mimi Noel
http://moneyexpress.money.ro/articol_22042_183/cover_story__muncile_olimpului.html
Grecia a adoptat un nou plan de austeritate şi a scăpat de sabia lui Damocles. Deocamdată. Trei greci implicaţi în business şi diplomaţie în România ies la rampă cu o explicaţie controversată a unei crize care ar putea lăsa Grecia fără suveranitate fiscală o bună bucată de vreme.
Dar dacă Grecia este victima unei conspiraţii internaţionale? Dacă tot ce vedem nu este decât o punere în scenă în vederea unui alt scop, care ne scapă la prima privire? Este un scenariu pe care din ce mai mulţi greci par dispuşi să‑l îmbrăţişeze – atât oameni simpli, cât şi oameni de afaceri sau politicieni. Însuşi prim‑ministrul ţării, George Papandreou, făcea anul trecut unele declaraţii care duceau cu gândul la o astfel de ipoteză. „Acesta este un atac asupra zonei euro dus de alte interese politice şi financiare (...). Noi suntem ţinta, dar scopul este altul“, a declarat Papandreou, citat de „The Economist“, în mai 2010, când a avut loc prima criză a datoriilor Greciei care a reizbucnit şi mai puternic anul acesta. Sunt întemeiate aceste credinţe sau ilustrează doar tentaţia umană de a da vina pe alţii pentru propriile greşeli?
„NU PLĂTIM!“ „Datoriile acestea nu pot fi justificate şi nu ar trebui să fie plătite“, o spune relaxat, într‑o română cu accent elen, Athanase Dakas.
Omul de afaceri grec rosteşte cu nonşalanţă o idee care cu siguranţă le‑ar da fiori reci pe şira spinării tuturor bancherilor din Europa de Vest. În principiu, oricine ia bani cu împrumut trebuie să‑i plătească înapoi, dar Dakas crede că nu este moral ca poporul grec să plătească nişte datorii făcute de politicieni corupţi care au cedat lobby‑ului internaţional făcut de marile instituţii financiare.
Dakas susţine că ţările dezvoltate au avut tot interesul să finanţeze excesiv această ţară pentru că banii daţi cu împrumut se întorceau în ultimă instanţă înapoi. „Dacă o guvernare grecească a acceptat un împrumut de câteva miliarde de euro de la Germania, iar din aceşti bani o parte au fost cheltuiţi pe avioane militare şi fregate achiziţionate de la marile companii producătoare de arme din Germania, ceva nu este în regulă aici. De ce să vină acum Germania la mine să‑mi ceară bani?“, se întreabă retoric Dakas. Cu studii la Bucureşti şi în SUA, Dakas (56 de ani) este un grec autentic căruia îi plac şi businessul, şi filosofia pentru că „în orice se întâmplă există o filosofie, nu‑i aşa?!“, spune el zâmbind.
Nu îi este deloc teamă să‑şi expună ideile, oricât de radicale ar părea. „Germanii ne‑au pus să vindem toată Grecia, să tăiem cheltuielile de sănătate şi de educaţie, dar dacă puteţi să vă imaginaţi, niciodată nu au spus să tăiem nici un euro din bugetul de achiziţii militare pentru că aici au interese mari fabricile din Germania“, afirmă el.
TEORII ŞI TEORII. Grecia cheltuieşte pe armament aproximativ 3,6% din PIB, mai mult decât orice altă ţară din Uniunea Europeană, mai ales din cauza tensiunilor cu vecinul său mai mare, Turcia. Dar tot Dakas spune: noi de fapt nu avem nici o problemă cu Turcia. Cu toate acestea, un stat cu o populaţie de aproximativ 11 milioane de locuitori, Grecia a fost cel de‑al cincilea mare importator de arme al lumii între 2005 şi 2009, potrivit Stockholm International Peace Research Institute (SPIRI). Chiar şi în 2009, în toiul crizei financiare mondiale, bugetul de apărare al Greciei a crescut nominal de la 5,81 miliarde de euro la 6,24 miliarde de euro.
Cu aceste cifre în faţă, se ridică o întrebare legitimă: cât de corect este ca populaţia Greciei să sufere pentru a plăti datoriile făcute de statul elen pentru achiziţia de arme? Dakas propune înfiinţarea unei comisii internaţionale care să auditeze toate împrumuturile contractate de Grecia în ultimii 30 de ani, iar sumele cheltuite pe achiziţia de bunuri inutile – precum echipamentele militare – să fie şterse din valoarea totală a datoriei. „Poporul grec nu are nici o vină. Ce putem să facem? Să murim toţi ca să plătim datoria?“, exclamă Dakas, foarte intrigat de faptul că Grecia este practic forţată să renunţe la suveranitatea sa fiscală.
Mulţi greci încep să acrediteze teorii care susţin că ţara lor nu este decât o victimă a unor comploturi internaţionale. Ioannis Paschalis, consilierul economic al Ambasadei Greciei la Bucureşti, avea cu el o carte de business care detaliază astfel de teorii. Este vorba de cartea „La Banque. Comment Goldman Sachs dirige le monde“ (Banca. Cum conduce Goldman Sachs lumea – n.r.), scrisă de jurnalistul belgian Marc Roche şi publicată în 2010. Pe scurt, cartea devoalează faptul că Goldman Sachs – cea mai mare bancă de investiţii americană – controlează lumea prin diverse practici mai mult sau mai puţin ortodoxe, iar Grecia – alături de alte state periferice ale UE – nu este decât o simplă victimă a acestui gigant financiar cu active de peste 900.000 mld. dolari. Teoria este cu atât mai seducătoare cu cât în cazul Greciei Goldman Sachs a avut o implicare directă. Presa internaţională a dezvăluit încă de anul trecut că Goldman Sachs a ajutat în mod sistematic guvernul Greciei să cosmetizeze statisticile reale legate de datoria suverană cumulată între 1998 şi 2009, prin intermediul unor instrumente financiare sofisticate numite CDS (Credit Default Swap). De fapt, crede Paschalis, aceste instrumente financiare sunt foarte toxice pentru că permit speculatorilor să câştige foarte mulţi bani din intrarea în faliment a unor state. Simplificând, CDS‑ul este ca un fel de asigurare de viaţă pentru state: creditorii (în general bănci) primesc o asigurare dacă statele împrumutate intră în incapacitate de plată. Diferenţa faţă de poliţele de asigurare tradiţionale este că aceste CDS pot fi cumpărate de instituţii care nu au nici un interes direct în rambursarea creditului şi care pot câşiga foarte mulţi bani dacă creditul respectiv nu mai poate fi rambursat. Şi teoriile conspiraţiei merg până acolo încât spun că speculatorii pot chiar „ajuta“ statul îndatorat să intre în faliment. „Este ca şi cum tu ai da cuiva un măr care este otrăvit. Ştii sigur că cel care a luat mărul va muri şi te duci la cea mai apropiată casă de pariuri şi pariezi un milion de dolari că respectivul va muri“, descrie mai plastic Ioannis Paschalis impactul negativ al acestor instrumente perverse asupra economiilor mondiale. Athanase Dakas duce raţionamentul şi mai departe, spunând că adevărata cauză a problemelor lumii este sistemul capitalist, mai ales forma sa extremă din ultimii zece ani: neoliberalismul. „În capitalism, cel mai important este profitul, iar profitul distruge totul pentru că nu ţine cont nici de democraţie, nici de ideologie, de nimic“, spune omul de afaceri. Nu este întâmplător, crede el, că această criză a Europei a început în Grecia, locul de unde a luat fiinţă civilizaţia occidentală. Capitalismul şi‑a atins limitele şi este nevoie de un nou sistem de organizare economică şi socială.
O CHESTIUNE DE MENTALITATE. Dincolo de toate aceste filosofii, nimeni nu poate nega că Grecia are o serie de probleme cât se poate de concrete şi palpabile, cea mai importantă fiind evaziunea fiscală la scară largă. Aproximativ un sfert din economie nu plăteşte deloc taxe, potrivit unor estimări recente ale ministrului elen al Muncii. Salariile grecilor s‑au dublat în medie în ultimul deceniu, ceea ce nu se poate spune despre productivitatea muncii în această ţară. Iată o mostră: potrivit „The Economist“, în 2009, căile ferate greceşti au strâns doar 174 de milioane de euro din vânzarea de bilete de călătorie şi alte venituri. Au cheltuit în schimb 246 de milioane de euro cu salariile şi au pierdut în total 937 de milioane de euro. Explozia cheltuielilor publice a culminat cu organizarea Olimpiadei de la Atena din 2004. Yorgos Kossyvakis, om de afaceri grec şi fost funcţionar la Comisia Europeană timp de aproape 20 ani, bănuieşte că una din cauze este şi mentalitatea acestui popor. „Trebuie să o recunoaştem: grecii, ca şi românii, au o mentalitate balcanică. (...) În Grecia, familia are un rol foarte mare. Mulţi tineri nu muncesc şi preferă să stea cu părinţii până la vârstă înaintată. În Belgia, la 20 de ani pleacă de acasă să muncească. Aici şi religia are un rol...“, crede Kossyvakis, care îşi împarte timpul între Grecia, România şi Belgia, având investiţii importante pe bursele din cele trei ţări. Kossyvakis are o viziune optimistă legată de viitorul ţării sale. Grecia, spune el, va fi susţinută de Uniunea Europeană cu orice preţ, „chiar dacă va fie nevoie de 20 de ani de reforme“. „Vor fi reforme importante, se vor face privatizări masive“, spune el.
Cât despre scenariul ieşirii Greciei din zona euro, Kossyvakis nici nu vrea să audă. „Niciodată să nu spuneţi asta. Nu se poate să te întorci înapoi. În ziua de azi nu este de conceput pentru mine ca o ţară să iasă din zona euro“, afirmă categoric omul de afaceri. El crede că politicienii europeni „sunt mult prea deştepţi“ pentru a lăsa moneda euro să se piardă, deoarece asta ar însemna ca dolarul să devină din nou valuta‑vedetă a lumii. Un faliment al Greciei ar fi o catastrofă şi o umilinţă pentru Uniunea Europeană care în 1999 a lansat euro – cel mai ambiţios proiect al său şi un simbol al unităţii bătrânului continent. Kossyvakis este însă un european convins şi susţine că Uniunea Europeană va ieşi mai puternică din această încercare.
Din păcate eforturile lor s‑ar putea să fie până la urmă inutile. Există voci avizate care spun că actuala criza grecească reflectă de fapt o slăbiciune inerentă zonei euro – o zonă monetară cu o rată a dobânzii făcută pe „mărime universală“ şi aplicată unui set de 17 economii extrem de diferite, fiecare cu propria politică fiscală.
Oameni de afaceri de alte naţionalităţi – şi deci mai puţin implicaţi emoţional – cred că ieşirea Greciei din zona euro este inevitabilă. „Cred că grecii vor ieşi până la urmă din zona euro şi cu cât mai repede cu atât mai bine pentru ei“, spune Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investiţii Capital Partners. Pe aceeaşi linie, omul de afaceri de origine israeliană Eli Davidai a comentat pentru MONEY EXPRESS că Grecia ar trebui să se întoarcă la drahmă cât mai repede. „Când a început totul acum doi ani, am spus că Grecia a intrat în zona euro pe baza unor statistici false şi că prin urmare ar trebui să se întoarcă la drahmă. Nu s‑a întâmplat acest lucru din motive politice. Acum, lucrurile s‑au agravat şi au de ales între întoarcerea la drahmă şi restructurarea datoriilor. Orice altceva înseamnă doar amânare“, a comentat Davidai. Pentru cât timp?
O dramă, mai multe scenarii
De mai bine de o lună au fost vehiculate mai toate scenariile posibile. Default, faliment controlat, restructurarea datoriei suverane, ştergerea unei părţi a datoriei sau chiar ieşirea din zona euro. Nici unul nu va fi uşor de digerat de poporul grec.
1 LEHMANESQUE. Declararea default‑ului statului grec (intrarea în incapacitate de plată) ar lovi din plin actori mari din sistemul bancar european – marii creditori fiind bănci franceze şi germane – şi implicit Banca Centrală Europeană (BCE). Însă cel mai mare pericol ar veni din aşa‑numitul „efect de contagiune“ (cum s‑a întâmplat după căderea băncii americane Lehman Brothers) care s‑ar răspândi asupra unor ţări ca Spania, Portugalia, Irlanda, Italia, chiar Belgia, care la fel au scăpat din mână datoria publică.
2 BAILOUT x 2. Scenariul de salvare al FMI, BCE şi CE, dirijat de la Berlin – încă 120 mld. euro, care se adaugă celor 110 mld. euro acordate anul trecut –, la pachet însă cu constrângeri bugetare draconice pentru Grecia ani buni de acum înainte. Un exemplu: reducerea deficitului în următorii trei ani de la 13% la doar 3%.
3 ROSTOGOLIREA DATORIILOR. Sau prelungirea maturităţii împrumuturilor Greciei, din 3–5 ani să ajungă la 5–10 ani. Un plan care are însă nevoie de susţinerea creditorilor privaţi, reticenţi însă (unii) pentru că riscă să primească randamente mai mici decât cele promise iniţial. Fără o restructurare a datoriilor (considerată de unii investitori un default mascat), poate chiar o ştergere a unei părţi a datoriilor, şansele ca Grecia să reuşească să achite integral nota de plată de 340 mld. euro sunt aproape nule.
4 IEŞIREA DIN ZONA EURO. Chiar dacă nu există un mecanism prin care vreo ţară să poată ieşi din zona euro, sunt totuşi voci – inclusiv economistul Nouriel Roubini – care nu exclud ieşirea temporară (optimiştii) sau definitivă (radicalii) a Greciei.
Primul an de austeritate
În ultimul an, Grecia a trecut prin cea mai amplă consolidare fiscală realizată până acum de o ţară din zona euro. Principalele măsuri luate pentru a reduce deficitul bugetar cu 5 puncte procentuale:
>Salariile nominale din sectorul public au fost reduse cu 15%
>Pensiile au fost reduse cu 10%
>Numărul angajaţilor din sectorul public a fost redus cu 10%
>Cheltuielile militare şi operaţionale au fost reduse
>TVA a fost mărită cu 4 puncte procentuale
>Accizele au crescut cu 30%
Datoria odioasă
Criza datoriilor suverane din Grecia a readus în actualitate conceptul aşa‑numitei „datorii odioase“, elaborat în anii ’20 de economistul rus Alexander Sacks.
1 NELEGITIMĂ. Potrivit teoriei sale juridice, o datorie publică contractată fără a consulta cetăţenii şi în detrimentul intereselor lor de către un regim dictatorial, oligarhic sau incompetent de care profită personal anumite persoane fizice sau juridice nu e legitimă, prin urmare nu ar trebui plătită.
2 HAIRCUT PENTRU GRECIA. Teoria a fost deja invocată şi pentru uşurarea poverii financiare pe care Grecia o are de dus cel puţin în următoarea decadă. Şi în cazul Greciei s‑a sugerat organizarea unui audit internaţional – cum s‑a făcut în Ecuador şi Argentina, de pildă – pentru a stabili cât din datoria publică a Greciei este „odioasă“, iar suma respectivă să fie ştearsă.
3 PRECEDENTUL GERMAN. Într‑un interviu recent acordat publicaţiei germane „Der Spiegel“ pe tema situaţiei actuale din Grecia, istoricul economic german Albrecht Ritschl a ţinut să reamintească opiniei publice cel mai mare default al secolului al XX‑lea: cel al Germaniei, după cele două Războaie Mondiale, când SUA şi alte state au fost de acord cu un aşa‑numit „haircut“, prin care au fost reduse la jumătate datoriile de război ale Germaniei. A fost de departe o decizie care a înlesnit miracolul economic german de după.
4 PUŢINĂ ISTORIE. În urma Tratatului de la Versailles, s‑a stabilit că Germania şi aliaţii ei trebuie să plătească reparaţii de război ce echivalau cu 100.000 tone de aur pur, adică 785 mld. dolari, la nivelul lui 2011. Peste opt ani, în 1929, a fost ştearsă jumătate din datorie, iar când Hitler a ajuns la putere, plăţile, evident, au încetat (Germania plătise doar o optime din sumă). Ultimele tranşe din această datorie au fost achitate chiar în octombrie 2010, la 20 de ani de la reunificarea Germaniei.
Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai expusă din zonă?
Potrivit presei internaţionale, circa 70% din datoria Greciei este deţinută de către instituţiile financiare din Franţa şi Germania.
1) FRANŢA. Cea mai mare expunere a Franţei vine pe filiera Credit Agricole (una dintre primele trei bănci franceze ca mărime) care deţine majoritar banca grecească Emporiki. Acest lucru face ca expunerea totală a Franţei să ajungă la 56,7 mld. dolari din care 15 mld. dolari sunt pe datoria suverană a Greciei.
2) GERMANIA. Are o expunere mai mare decât Franţa la datoria suverană a Greciei – deţine obligaţiuni elene în valoare de 22,6 mld. dolari –, dar e mai mică în sistemul bancar grec. Prin urmare, expunerea totală a Germaniei ajunge la 34 mld. dolari.
3) MAREA BRITANIE. Marea Britanie nefiind în zona euro, băncile ei au o expunere relativ mică la obligaţiunile elene – doar 3,4 mld. dolari. Însă călcâiul lui Ahile pentru Regatul Unit este Irlanda, unde expunerea pe sistemul bancar irlandez este de 188 mld. dolari.
Zeii noii lumi
În căutare de profituri tot mai consistente, marile grupuri de interese au transformat lumea într‑un „mall imens“ în care cumpără şi vând după bunul plac. Studiu de caz: din nou Grecia.
1 NEOLIBERALISM. Acum mai bine de un sfert de secol, capitalismul a început să scârţâie. Giganţii financiari ai lumii priveau îngrijoraţi cum rata profiturilor se tot subţiază. Drept urmare, elitele corporatiste s‑au gândit că nu ar fi rău să reînvie liberalismul economic care punea în centru iniţiativa privată, competiţia liberă, comerţul fără frontiere şi intervenţia minimă a statului. Cu tuşe ceva mai groase. În ultimul deceniu, neoliberalismul a câştigat şi mai mult teren odată cu globalizarea care a adus cu sine o mobilitate fără precedent a capitalului. Pe scurt, iată câteva principii neoliberale:
supremaţia pieţei – libertate totală de mişcare a capitalului, bunurilor şi serviciilor;
stat minimalist, pentru că o „piaţă liberă, nereglementată este cea mai bună cale pentru creştere economică“, reducerea cheltuielilor pentru servicii sociale (educaţie şi îngrijire medicală), dar nu şi a stimulentelor fiscale şi subvenţiilor acordate businessurilor, privatizarea masivă pentru o eficienţă cât mai mare etc.
Potrivit organizaţiei CorpWatch, principalii promotori ai neoliberalismului sunt FMI, Banca Mondială şi, evident, marile corporaţii şi bănci ale lumii. Ei bine, şi dezastrul economic al Greciei sau chiar al altor ţări, precum Argentina – poate cel mai des invocat precedent de presa internaţională actuală –, este pus de unii pe seama politicilor neoliberale care au înlesnit ca miliarde de dolari să ajungă în buzunarele unor companii sau bănci internaţionale. În documentarul despre „genocidul social“ din Argentina – „Memoria del Saqueo“ („Memoria unui jaf“) realizat în 2004 de Fernando Solanas –, sunt puse la index bănci precum Citibank, Credit Suisse sau JP Morgan.
2 „DEBTOCRACY“. O teorie care probează poziţia de forţă pe care o are astăzi neoliberalismul în viaţa de zi cu zi este cea a supremaţiei creditelor, aşa‑numita „debtocracy“. Cel mai bun exemplu: criza subprimelor declanşată, în 2007, în SUA. Lecţia? Bunăstarea, cel puţin din ultimele două decenii, s‑a bazat pe o creştere economică artificială, speculativă; politicienii au „aruncat“ cu bani prin creşterea salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, ceea ce a dus evident la o explozie a consumului. Nota de plată adevărată iese la iveală abia acum: mii de miliarde şi numărătoarea continuă. Revenind la Grecia, documentarul cu acelaşi nume a doi jurnalişti greci, Katerina Kitidi şi Aris Hatzistefanou, realizat din bani proprii şi din donaţii primite pe Internet, identifică principalele evenimente care au dus ţara în colaps. Verdictul celor doi autori este clar: în patru decenii, două partide, Noua Democraţie şi PASOK, aflat acum la putere), şi trei familii politice, plus o mână de afacerişti grei din businessul local, au complotat la falimentul de azi al Greciei. Soluţia sugerată: cele 200 de persoane care apar în documentar semnează o cerere pentru înfiinţarea unei comisii internaţionale de audit care să identifice sumele „nejustificate“ de interesul public, generate de acte de corupţie, dar care astăzi se regăsesc în imensa datorie publică pe care poporul grec trebuie să o plătească. Odată clarificat traseul banilor, Grecia ar fi îndreptăţită să refuze rambursarea respectivilor bani (vezi precedentul Ecuadorului şi Argentinei). În 2003, SUA, după ocuparea Irakului, au aplicat acest principiu pentru a şterge datoria acumulată de regimul Hussein către ţări precum Rusia sau Franţa. În documentar, sunt arătaţi cu degetul guvernanţii greci corupţi care au luat mită pentru a achiziţiona, pe baza unor împrumuturi, armament, avioane, fregate etc. de la companii din Franţa sau Germania.
3 O MÂNĂ DE AJUTOR. În preajma aderării Greciei la zona euro, Goldman Sachs a ajutat guvernul elen de atunci să împrumute miliarde, fără ştiinţa opiniei publice, pentru a întruni criteriile de deficit impuse de Uniunea Europeană (UE). Problema, divulga cotidianul american „New York Times“ într‑o investigaţie apărută în ediţia sa din aprilie 2010, a fost că în bilanţuri aceste împrumuturi au figurat nu ca împrumuturi, ci ca tranzacţii propriu‑zise. Acest lucru i‑a indus în eroare pe investitori şi pe legislatorii europeni în privinţa datoriilor reale ale ţării. De altfel, instrumentele financiare derivative (cunoscute sub denumirea de tranzacţii „swap“), puse la punct de GS, JP Morgan Chase şi alte bănci mari ale lumii (vezi criza subprimelor), le‑au permis politicienilor din Grecia, Italia şi, posibil, alte câteva ţări să mascheze împrumuturi de ordinul miliardelor de euro. Cum a funcţionat? Băncile i‑au dat cash guvernului de la Atena în schimbul cedării drepturilor, ani buni la rând, asupra veniturilor aeroporturilor, autostrăzilor şi Loteriei Naţionale. Mai simplu spus, aceste active au fost ipotecate de către guvernul elen. În replică, oficialii Goldman Sachs susţin că tranzacţiile de tip swap structurate de banca americană au jucat un rol minor în criza actuală a Greciei şi că oricum au fost făcute în conformitate cu legislaţia europeană.
4 ŞI PUŢINĂ CONSPIRAŢIE. Implicarea marilor bănci de pe Wall‑Street, în speţă Goldman Sachs, în criza grecească a fost pusă pe tapet de publicaţia germană „Der Spiegel“ şi, evident, de presa din Grecia. Coincidenţă sau nu, DSK nu mai conduce de mai bine de o lună FMI, după ce a fost arestat la New York, în urma unei acuzaţii de tentativă de viol. De aici până la teoria conspiraţiei şi cartea jurnalistului de origine belgiană Marc Roche nu a fost decât un pas în discuţia cu antreprenorii greci. Deloc întâmplător, pentru că primul capitol al cărţii „La banque – comment Goldman Sachs dirige le monde“ („Banca – cum conduce Goldman Sachs lumea“) este dedicat Greciei. Pe scurt, jurnalistul care din 1997 a fost corespondentul „Le Monde“ pe lângă instituţiile financiare de la Londra intră în culisele aranjamentului financiar prin care banca de investiţii americană Goldman Sachs a ajutat Grecia să‑şi mascheze nivelul real al datoriei publice pentru a putea intra în zona euro (2001). A câştigat 300 mil. euro pentru a pune totul la punct, potrivit surselor apropiate tranzacţiei. O carte care înfurie şi îngrijorează, deopotrivă. Într‑un amplu interviu acordat pe 11 aprilie a.c. publicaţiei „Athens News“, cu prilejul lansării, la Atena, a traducerii în limba greacă a cărţii, Roche a ţinut totuşi să spună că nu doar banca americană este vinovată: principalii autori ai dramei greceşti sunt, deopotrivă, băncile locale, legislatorii şi, mai ales, fostele guverne elene.
5 SAVOIR FAIRE. Şi totuşi, care este „reţeta“ celor Goldman Sachs, banca despre care publicaţia franceză „Liberation“ spune că a mers mână în mână cu dezvoltarea economiei americane? Roche e cât se poate de clar.
Unu: GS a ştiut să atragă cele mai strălucite minţi (specialişti în matematică, fizică etc.).
Al doilea atu imens: dispune de o reţea imensă de politicieni care îi susţin activitatea financiară (apropo, nu se mai ocupă de mult de tradiţionalele fuziuni şi achiziţii, ci s‑a apucat de trading, transformându‑se într‑un „cazinou mondial“, în formularea lui Roche). Şi nu trebuie să îi mituiască. Îi angajează, atunci când se retrag din funcţiile publice. Evident, sunt oameni influenţi care au la rândul lor o reţea de conexiuni şi ştiu exact cum pot fi influenţate guvernele naţionale. Pe lângă atuul uman, banca dispune şi de active de 900.000 mld. dolari, mai mult decât suficient pentru a influenţa decisiv pieţele.
„Nu vor plăti niciodată!“
Doru Lionăchescu, întors recent dintr‑o vacanţă în Zakynthos, povesteşte că efectele crizei Greciei se văd la tot pasul.
Atmosfera din Grecia
>E interesant să treci de la interpretarea cifrelor care nu spun nimic la observaţiile asupra vieţii zilnice. La hotelul la care am fost cazaţi în Zakynthos aproape toţi angajaţii erau polonezi. Îi dăduseră afară pe greci şi angajaseră polonezi pe care îi plăteau cu salarii de două ori mai mici.
>Toate magazinele erau fie goale, fie aveau marfă de proastă calitate şi ieftină. Nu mai au credit comercial şi cumpără din China. E incredibil cum pot să arate centrele comerciale din oraşe.
>Vineri seara în centrul staţiunii Zakynthos nu exista tavernă care să aibă mai mult de o masă sau două ocupate. Sistemul turistic e falit complet, mai ales că mulţi trăiesc din chestia asta. Preţurile au scăzut, dar nu suficient.
>În Grecia este un puternic sentiment antigerman. Ei dau vina pe nemţi că nu îi mai susţin şi sunt prea drastici cu ei (...) iar germanul simplu ştie că nu e bine venit acolo şi nu vrea să se mai ducă. Nu era nici un picior de neamţ în Zakynthos, erau ceva englezi şi nordici. Iar dacă nu mai ai acces la cea mai mare piaţă turistică a Europei, ai o mare problemă.
Posibilele soluţii pentru criză
>Schimbarea nu se va putea face decât în generaţii. Acum ei vor fi nevoiţi să reducă drastic nivelul de trai şi veniturile, cel putin cu 50%, dacă nu cu 80%.
>Cred că în final vor ieşi din zona euro, şi cu cât mai repede cu atât mai bine. Să rămâi în euro şi să faci o corecţie a nivelului de trai nu e posibil, nu poate nimeni să implementeze aşa ceva.
>Euro va rămâne o monedă a guvernelor responsabile. Eu n‑aş dramatiza. Problema e că nu există mecanisme de ieşire din zona euro. Uniunea a plecat de la premisa că toată lumea e serioasă.
>Dacă ies din zona euro, obţin acest efect (reducerea nivelului de trai – n.r.) prin inflaţie. Vor sărăci forţat prin inflaţie, pentru că altfel nu pot să redevină competititvi, ei au mari probleme de competitivitate, ca şi noi, românii: munca e scumpă, produc puţin, muncesc puţin. Inflaţia e o metodă mai perfidă şi pe care omul simplu nu o înţelege.
Pierderea autonomiei
>O variantă la fel de dureroasă e să renunţe complet la suveranitatea fiscală, dar pentru asta trebuie o rezoluţie la nivelul Uniunii Europene. UE să fie ca o ţară, iar ţările să fie ca nişte judeţe, dar câtă lume va accepta asta?
>Nu vor mai avea autonomie fiscală, asta e marea miză, e posibil să vedem dispariţia conceptului de suveranitate fiscală şi se creează un precedent. Dacă nu‑ţi plăteşti ratele la bancă, banca nu‑ţi pune poprire pe cont? Dacă se poate face în cazul unui individ, de ce să nu se poată face şi în cazul unei ţări?
>O chestie de genul ăsta va fi foarte greu de trecut prin Parlament, se poate lăsa cu curte marţială, dacă se schimbă regimul politic şi legislaţia. Nu ştii cine câştigă alegerile, iese vreun naţionalist şi îi pune la zid pe cei care au „vândut ţara“. Lucrurile iau o tentă foarte complicată, mai bine ar ieşi din zona euro, cât mai repede.
Consecinţe
>Cele mai expuse sunt băncile franceze şi germane, dar dacă te uiţi la cifre, sunt vreo 70 de miliarde de euro pe ambele ţări, nu e ceva de speriat. Eu mai degrabă suspectez că e un foarte mare lobby al băncilor şi al fondurilor de investiţii la politicieni.
>Dacă ei ies din zona euro, va fi un euro mai puternic şi asta e şi logica economică: dacă tu ai o comunitate în care unii sunt slabi şi îi dai afară, ceea ce rămâne nu e mai bun?
>Eu nu cred că se va produce contagiune. Poate va ieşi şi Portugalia şi euro va rămâne ceea ce s‑a dorit de la început, moneda unui club de gentlemeni.
>Nu dispar ţări, dar pentru mine un dezastru personal este dacă o generaţie care intră acum pe piaţa muncii nu are de lucru, e un dezastru dacă un om care câştiga 1.000 de euro va câştiga în următorii mulţi ani doar 500 de euro. Un om care putea să‑şi ia casă şi maşină pe credit şi acum abia are bani de la o lună la alta. Dacă India şi China vor ajunge să conducă lumea, iar noi abia ne plătim datoriile, asta e un dezastru.
Autoare: Georgiana Stavarache, Mimi Noel
http://moneyexpress.money.ro/articol_22042_183/cover_story__muncile_olimpului.html
Grecia a adoptat un nou plan de austeritate şi a scăpat de sabia lui Damocles. Deocamdată. Trei greci implicaţi în business şi diplomaţie în România ies la rampă cu o explicaţie controversată a unei crize care ar putea lăsa Grecia fără suveranitate fiscală o bună bucată de vreme.
Dar dacă Grecia este victima unei conspiraţii internaţionale? Dacă tot ce vedem nu este decât o punere în scenă în vederea unui alt scop, care ne scapă la prima privire? Este un scenariu pe care din ce mai mulţi greci par dispuşi să‑l îmbrăţişeze – atât oameni simpli, cât şi oameni de afaceri sau politicieni. Însuşi prim‑ministrul ţării, George Papandreou, făcea anul trecut unele declaraţii care duceau cu gândul la o astfel de ipoteză. „Acesta este un atac asupra zonei euro dus de alte interese politice şi financiare (...). Noi suntem ţinta, dar scopul este altul“, a declarat Papandreou, citat de „The Economist“, în mai 2010, când a avut loc prima criză a datoriilor Greciei care a reizbucnit şi mai puternic anul acesta. Sunt întemeiate aceste credinţe sau ilustrează doar tentaţia umană de a da vina pe alţii pentru propriile greşeli?
„NU PLĂTIM!“ „Datoriile acestea nu pot fi justificate şi nu ar trebui să fie plătite“, o spune relaxat, într‑o română cu accent elen, Athanase Dakas.
Omul de afaceri grec rosteşte cu nonşalanţă o idee care cu siguranţă le‑ar da fiori reci pe şira spinării tuturor bancherilor din Europa de Vest. În principiu, oricine ia bani cu împrumut trebuie să‑i plătească înapoi, dar Dakas crede că nu este moral ca poporul grec să plătească nişte datorii făcute de politicieni corupţi care au cedat lobby‑ului internaţional făcut de marile instituţii financiare.
Dakas susţine că ţările dezvoltate au avut tot interesul să finanţeze excesiv această ţară pentru că banii daţi cu împrumut se întorceau în ultimă instanţă înapoi. „Dacă o guvernare grecească a acceptat un împrumut de câteva miliarde de euro de la Germania, iar din aceşti bani o parte au fost cheltuiţi pe avioane militare şi fregate achiziţionate de la marile companii producătoare de arme din Germania, ceva nu este în regulă aici. De ce să vină acum Germania la mine să‑mi ceară bani?“, se întreabă retoric Dakas. Cu studii la Bucureşti şi în SUA, Dakas (56 de ani) este un grec autentic căruia îi plac şi businessul, şi filosofia pentru că „în orice se întâmplă există o filosofie, nu‑i aşa?!“, spune el zâmbind.
Nu îi este deloc teamă să‑şi expună ideile, oricât de radicale ar părea. „Germanii ne‑au pus să vindem toată Grecia, să tăiem cheltuielile de sănătate şi de educaţie, dar dacă puteţi să vă imaginaţi, niciodată nu au spus să tăiem nici un euro din bugetul de achiziţii militare pentru că aici au interese mari fabricile din Germania“, afirmă el.
TEORII ŞI TEORII. Grecia cheltuieşte pe armament aproximativ 3,6% din PIB, mai mult decât orice altă ţară din Uniunea Europeană, mai ales din cauza tensiunilor cu vecinul său mai mare, Turcia. Dar tot Dakas spune: noi de fapt nu avem nici o problemă cu Turcia. Cu toate acestea, un stat cu o populaţie de aproximativ 11 milioane de locuitori, Grecia a fost cel de‑al cincilea mare importator de arme al lumii între 2005 şi 2009, potrivit Stockholm International Peace Research Institute (SPIRI). Chiar şi în 2009, în toiul crizei financiare mondiale, bugetul de apărare al Greciei a crescut nominal de la 5,81 miliarde de euro la 6,24 miliarde de euro.
Cu aceste cifre în faţă, se ridică o întrebare legitimă: cât de corect este ca populaţia Greciei să sufere pentru a plăti datoriile făcute de statul elen pentru achiziţia de arme? Dakas propune înfiinţarea unei comisii internaţionale care să auditeze toate împrumuturile contractate de Grecia în ultimii 30 de ani, iar sumele cheltuite pe achiziţia de bunuri inutile – precum echipamentele militare – să fie şterse din valoarea totală a datoriei. „Poporul grec nu are nici o vină. Ce putem să facem? Să murim toţi ca să plătim datoria?“, exclamă Dakas, foarte intrigat de faptul că Grecia este practic forţată să renunţe la suveranitatea sa fiscală.
Mulţi greci încep să acrediteze teorii care susţin că ţara lor nu este decât o victimă a unor comploturi internaţionale. Ioannis Paschalis, consilierul economic al Ambasadei Greciei la Bucureşti, avea cu el o carte de business care detaliază astfel de teorii. Este vorba de cartea „La Banque. Comment Goldman Sachs dirige le monde“ (Banca. Cum conduce Goldman Sachs lumea – n.r.), scrisă de jurnalistul belgian Marc Roche şi publicată în 2010. Pe scurt, cartea devoalează faptul că Goldman Sachs – cea mai mare bancă de investiţii americană – controlează lumea prin diverse practici mai mult sau mai puţin ortodoxe, iar Grecia – alături de alte state periferice ale UE – nu este decât o simplă victimă a acestui gigant financiar cu active de peste 900.000 mld. dolari. Teoria este cu atât mai seducătoare cu cât în cazul Greciei Goldman Sachs a avut o implicare directă. Presa internaţională a dezvăluit încă de anul trecut că Goldman Sachs a ajutat în mod sistematic guvernul Greciei să cosmetizeze statisticile reale legate de datoria suverană cumulată între 1998 şi 2009, prin intermediul unor instrumente financiare sofisticate numite CDS (Credit Default Swap). De fapt, crede Paschalis, aceste instrumente financiare sunt foarte toxice pentru că permit speculatorilor să câştige foarte mulţi bani din intrarea în faliment a unor state. Simplificând, CDS‑ul este ca un fel de asigurare de viaţă pentru state: creditorii (în general bănci) primesc o asigurare dacă statele împrumutate intră în incapacitate de plată. Diferenţa faţă de poliţele de asigurare tradiţionale este că aceste CDS pot fi cumpărate de instituţii care nu au nici un interes direct în rambursarea creditului şi care pot câşiga foarte mulţi bani dacă creditul respectiv nu mai poate fi rambursat. Şi teoriile conspiraţiei merg până acolo încât spun că speculatorii pot chiar „ajuta“ statul îndatorat să intre în faliment. „Este ca şi cum tu ai da cuiva un măr care este otrăvit. Ştii sigur că cel care a luat mărul va muri şi te duci la cea mai apropiată casă de pariuri şi pariezi un milion de dolari că respectivul va muri“, descrie mai plastic Ioannis Paschalis impactul negativ al acestor instrumente perverse asupra economiilor mondiale. Athanase Dakas duce raţionamentul şi mai departe, spunând că adevărata cauză a problemelor lumii este sistemul capitalist, mai ales forma sa extremă din ultimii zece ani: neoliberalismul. „În capitalism, cel mai important este profitul, iar profitul distruge totul pentru că nu ţine cont nici de democraţie, nici de ideologie, de nimic“, spune omul de afaceri. Nu este întâmplător, crede el, că această criză a Europei a început în Grecia, locul de unde a luat fiinţă civilizaţia occidentală. Capitalismul şi‑a atins limitele şi este nevoie de un nou sistem de organizare economică şi socială.
O CHESTIUNE DE MENTALITATE. Dincolo de toate aceste filosofii, nimeni nu poate nega că Grecia are o serie de probleme cât se poate de concrete şi palpabile, cea mai importantă fiind evaziunea fiscală la scară largă. Aproximativ un sfert din economie nu plăteşte deloc taxe, potrivit unor estimări recente ale ministrului elen al Muncii. Salariile grecilor s‑au dublat în medie în ultimul deceniu, ceea ce nu se poate spune despre productivitatea muncii în această ţară. Iată o mostră: potrivit „The Economist“, în 2009, căile ferate greceşti au strâns doar 174 de milioane de euro din vânzarea de bilete de călătorie şi alte venituri. Au cheltuit în schimb 246 de milioane de euro cu salariile şi au pierdut în total 937 de milioane de euro. Explozia cheltuielilor publice a culminat cu organizarea Olimpiadei de la Atena din 2004. Yorgos Kossyvakis, om de afaceri grec şi fost funcţionar la Comisia Europeană timp de aproape 20 ani, bănuieşte că una din cauze este şi mentalitatea acestui popor. „Trebuie să o recunoaştem: grecii, ca şi românii, au o mentalitate balcanică. (...) În Grecia, familia are un rol foarte mare. Mulţi tineri nu muncesc şi preferă să stea cu părinţii până la vârstă înaintată. În Belgia, la 20 de ani pleacă de acasă să muncească. Aici şi religia are un rol...“, crede Kossyvakis, care îşi împarte timpul între Grecia, România şi Belgia, având investiţii importante pe bursele din cele trei ţări. Kossyvakis are o viziune optimistă legată de viitorul ţării sale. Grecia, spune el, va fi susţinută de Uniunea Europeană cu orice preţ, „chiar dacă va fie nevoie de 20 de ani de reforme“. „Vor fi reforme importante, se vor face privatizări masive“, spune el.
Cât despre scenariul ieşirii Greciei din zona euro, Kossyvakis nici nu vrea să audă. „Niciodată să nu spuneţi asta. Nu se poate să te întorci înapoi. În ziua de azi nu este de conceput pentru mine ca o ţară să iasă din zona euro“, afirmă categoric omul de afaceri. El crede că politicienii europeni „sunt mult prea deştepţi“ pentru a lăsa moneda euro să se piardă, deoarece asta ar însemna ca dolarul să devină din nou valuta‑vedetă a lumii. Un faliment al Greciei ar fi o catastrofă şi o umilinţă pentru Uniunea Europeană care în 1999 a lansat euro – cel mai ambiţios proiect al său şi un simbol al unităţii bătrânului continent. Kossyvakis este însă un european convins şi susţine că Uniunea Europeană va ieşi mai puternică din această încercare.
Din păcate eforturile lor s‑ar putea să fie până la urmă inutile. Există voci avizate care spun că actuala criza grecească reflectă de fapt o slăbiciune inerentă zonei euro – o zonă monetară cu o rată a dobânzii făcută pe „mărime universală“ şi aplicată unui set de 17 economii extrem de diferite, fiecare cu propria politică fiscală.
Oameni de afaceri de alte naţionalităţi – şi deci mai puţin implicaţi emoţional – cred că ieşirea Greciei din zona euro este inevitabilă. „Cred că grecii vor ieşi până la urmă din zona euro şi cu cât mai repede cu atât mai bine pentru ei“, spune Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investiţii Capital Partners. Pe aceeaşi linie, omul de afaceri de origine israeliană Eli Davidai a comentat pentru MONEY EXPRESS că Grecia ar trebui să se întoarcă la drahmă cât mai repede. „Când a început totul acum doi ani, am spus că Grecia a intrat în zona euro pe baza unor statistici false şi că prin urmare ar trebui să se întoarcă la drahmă. Nu s‑a întâmplat acest lucru din motive politice. Acum, lucrurile s‑au agravat şi au de ales între întoarcerea la drahmă şi restructurarea datoriilor. Orice altceva înseamnă doar amânare“, a comentat Davidai. Pentru cât timp?
O dramă, mai multe scenarii
De mai bine de o lună au fost vehiculate mai toate scenariile posibile. Default, faliment controlat, restructurarea datoriei suverane, ştergerea unei părţi a datoriei sau chiar ieşirea din zona euro. Nici unul nu va fi uşor de digerat de poporul grec.
1 LEHMANESQUE. Declararea default‑ului statului grec (intrarea în incapacitate de plată) ar lovi din plin actori mari din sistemul bancar european – marii creditori fiind bănci franceze şi germane – şi implicit Banca Centrală Europeană (BCE). Însă cel mai mare pericol ar veni din aşa‑numitul „efect de contagiune“ (cum s‑a întâmplat după căderea băncii americane Lehman Brothers) care s‑ar răspândi asupra unor ţări ca Spania, Portugalia, Irlanda, Italia, chiar Belgia, care la fel au scăpat din mână datoria publică.
2 BAILOUT x 2. Scenariul de salvare al FMI, BCE şi CE, dirijat de la Berlin – încă 120 mld. euro, care se adaugă celor 110 mld. euro acordate anul trecut –, la pachet însă cu constrângeri bugetare draconice pentru Grecia ani buni de acum înainte. Un exemplu: reducerea deficitului în următorii trei ani de la 13% la doar 3%.
3 ROSTOGOLIREA DATORIILOR. Sau prelungirea maturităţii împrumuturilor Greciei, din 3–5 ani să ajungă la 5–10 ani. Un plan care are însă nevoie de susţinerea creditorilor privaţi, reticenţi însă (unii) pentru că riscă să primească randamente mai mici decât cele promise iniţial. Fără o restructurare a datoriilor (considerată de unii investitori un default mascat), poate chiar o ştergere a unei părţi a datoriilor, şansele ca Grecia să reuşească să achite integral nota de plată de 340 mld. euro sunt aproape nule.
4 IEŞIREA DIN ZONA EURO. Chiar dacă nu există un mecanism prin care vreo ţară să poată ieşi din zona euro, sunt totuşi voci – inclusiv economistul Nouriel Roubini – care nu exclud ieşirea temporară (optimiştii) sau definitivă (radicalii) a Greciei.
Primul an de austeritate
În ultimul an, Grecia a trecut prin cea mai amplă consolidare fiscală realizată până acum de o ţară din zona euro. Principalele măsuri luate pentru a reduce deficitul bugetar cu 5 puncte procentuale:
>Salariile nominale din sectorul public au fost reduse cu 15%
>Pensiile au fost reduse cu 10%
>Numărul angajaţilor din sectorul public a fost redus cu 10%
>Cheltuielile militare şi operaţionale au fost reduse
>TVA a fost mărită cu 4 puncte procentuale
>Accizele au crescut cu 30%
Datoria odioasă
Criza datoriilor suverane din Grecia a readus în actualitate conceptul aşa‑numitei „datorii odioase“, elaborat în anii ’20 de economistul rus Alexander Sacks.
1 NELEGITIMĂ. Potrivit teoriei sale juridice, o datorie publică contractată fără a consulta cetăţenii şi în detrimentul intereselor lor de către un regim dictatorial, oligarhic sau incompetent de care profită personal anumite persoane fizice sau juridice nu e legitimă, prin urmare nu ar trebui plătită.
2 HAIRCUT PENTRU GRECIA. Teoria a fost deja invocată şi pentru uşurarea poverii financiare pe care Grecia o are de dus cel puţin în următoarea decadă. Şi în cazul Greciei s‑a sugerat organizarea unui audit internaţional – cum s‑a făcut în Ecuador şi Argentina, de pildă – pentru a stabili cât din datoria publică a Greciei este „odioasă“, iar suma respectivă să fie ştearsă.
3 PRECEDENTUL GERMAN. Într‑un interviu recent acordat publicaţiei germane „Der Spiegel“ pe tema situaţiei actuale din Grecia, istoricul economic german Albrecht Ritschl a ţinut să reamintească opiniei publice cel mai mare default al secolului al XX‑lea: cel al Germaniei, după cele două Războaie Mondiale, când SUA şi alte state au fost de acord cu un aşa‑numit „haircut“, prin care au fost reduse la jumătate datoriile de război ale Germaniei. A fost de departe o decizie care a înlesnit miracolul economic german de după.
4 PUŢINĂ ISTORIE. În urma Tratatului de la Versailles, s‑a stabilit că Germania şi aliaţii ei trebuie să plătească reparaţii de război ce echivalau cu 100.000 tone de aur pur, adică 785 mld. dolari, la nivelul lui 2011. Peste opt ani, în 1929, a fost ştearsă jumătate din datorie, iar când Hitler a ajuns la putere, plăţile, evident, au încetat (Germania plătise doar o optime din sumă). Ultimele tranşe din această datorie au fost achitate chiar în octombrie 2010, la 20 de ani de la reunificarea Germaniei.
Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai expusă din zonă?
Potrivit presei internaţionale, circa 70% din datoria Greciei este deţinută de către instituţiile financiare din Franţa şi Germania.
1) FRANŢA. Cea mai mare expunere a Franţei vine pe filiera Credit Agricole (una dintre primele trei bănci franceze ca mărime) care deţine majoritar banca grecească Emporiki. Acest lucru face ca expunerea totală a Franţei să ajungă la 56,7 mld. dolari din care 15 mld. dolari sunt pe datoria suverană a Greciei.
2) GERMANIA. Are o expunere mai mare decât Franţa la datoria suverană a Greciei – deţine obligaţiuni elene în valoare de 22,6 mld. dolari –, dar e mai mică în sistemul bancar grec. Prin urmare, expunerea totală a Germaniei ajunge la 34 mld. dolari.
3) MAREA BRITANIE. Marea Britanie nefiind în zona euro, băncile ei au o expunere relativ mică la obligaţiunile elene – doar 3,4 mld. dolari. Însă călcâiul lui Ahile pentru Regatul Unit este Irlanda, unde expunerea pe sistemul bancar irlandez este de 188 mld. dolari.
Zeii noii lumi
În căutare de profituri tot mai consistente, marile grupuri de interese au transformat lumea într‑un „mall imens“ în care cumpără şi vând după bunul plac. Studiu de caz: din nou Grecia.
1 NEOLIBERALISM. Acum mai bine de un sfert de secol, capitalismul a început să scârţâie. Giganţii financiari ai lumii priveau îngrijoraţi cum rata profiturilor se tot subţiază. Drept urmare, elitele corporatiste s‑au gândit că nu ar fi rău să reînvie liberalismul economic care punea în centru iniţiativa privată, competiţia liberă, comerţul fără frontiere şi intervenţia minimă a statului. Cu tuşe ceva mai groase. În ultimul deceniu, neoliberalismul a câştigat şi mai mult teren odată cu globalizarea care a adus cu sine o mobilitate fără precedent a capitalului. Pe scurt, iată câteva principii neoliberale:
supremaţia pieţei – libertate totală de mişcare a capitalului, bunurilor şi serviciilor;
stat minimalist, pentru că o „piaţă liberă, nereglementată este cea mai bună cale pentru creştere economică“, reducerea cheltuielilor pentru servicii sociale (educaţie şi îngrijire medicală), dar nu şi a stimulentelor fiscale şi subvenţiilor acordate businessurilor, privatizarea masivă pentru o eficienţă cât mai mare etc.
Potrivit organizaţiei CorpWatch, principalii promotori ai neoliberalismului sunt FMI, Banca Mondială şi, evident, marile corporaţii şi bănci ale lumii. Ei bine, şi dezastrul economic al Greciei sau chiar al altor ţări, precum Argentina – poate cel mai des invocat precedent de presa internaţională actuală –, este pus de unii pe seama politicilor neoliberale care au înlesnit ca miliarde de dolari să ajungă în buzunarele unor companii sau bănci internaţionale. În documentarul despre „genocidul social“ din Argentina – „Memoria del Saqueo“ („Memoria unui jaf“) realizat în 2004 de Fernando Solanas –, sunt puse la index bănci precum Citibank, Credit Suisse sau JP Morgan.
2 „DEBTOCRACY“. O teorie care probează poziţia de forţă pe care o are astăzi neoliberalismul în viaţa de zi cu zi este cea a supremaţiei creditelor, aşa‑numita „debtocracy“. Cel mai bun exemplu: criza subprimelor declanşată, în 2007, în SUA. Lecţia? Bunăstarea, cel puţin din ultimele două decenii, s‑a bazat pe o creştere economică artificială, speculativă; politicienii au „aruncat“ cu bani prin creşterea salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, ceea ce a dus evident la o explozie a consumului. Nota de plată adevărată iese la iveală abia acum: mii de miliarde şi numărătoarea continuă. Revenind la Grecia, documentarul cu acelaşi nume a doi jurnalişti greci, Katerina Kitidi şi Aris Hatzistefanou, realizat din bani proprii şi din donaţii primite pe Internet, identifică principalele evenimente care au dus ţara în colaps. Verdictul celor doi autori este clar: în patru decenii, două partide, Noua Democraţie şi PASOK, aflat acum la putere), şi trei familii politice, plus o mână de afacerişti grei din businessul local, au complotat la falimentul de azi al Greciei. Soluţia sugerată: cele 200 de persoane care apar în documentar semnează o cerere pentru înfiinţarea unei comisii internaţionale de audit care să identifice sumele „nejustificate“ de interesul public, generate de acte de corupţie, dar care astăzi se regăsesc în imensa datorie publică pe care poporul grec trebuie să o plătească. Odată clarificat traseul banilor, Grecia ar fi îndreptăţită să refuze rambursarea respectivilor bani (vezi precedentul Ecuadorului şi Argentinei). În 2003, SUA, după ocuparea Irakului, au aplicat acest principiu pentru a şterge datoria acumulată de regimul Hussein către ţări precum Rusia sau Franţa. În documentar, sunt arătaţi cu degetul guvernanţii greci corupţi care au luat mită pentru a achiziţiona, pe baza unor împrumuturi, armament, avioane, fregate etc. de la companii din Franţa sau Germania.
3 O MÂNĂ DE AJUTOR. În preajma aderării Greciei la zona euro, Goldman Sachs a ajutat guvernul elen de atunci să împrumute miliarde, fără ştiinţa opiniei publice, pentru a întruni criteriile de deficit impuse de Uniunea Europeană (UE). Problema, divulga cotidianul american „New York Times“ într‑o investigaţie apărută în ediţia sa din aprilie 2010, a fost că în bilanţuri aceste împrumuturi au figurat nu ca împrumuturi, ci ca tranzacţii propriu‑zise. Acest lucru i‑a indus în eroare pe investitori şi pe legislatorii europeni în privinţa datoriilor reale ale ţării. De altfel, instrumentele financiare derivative (cunoscute sub denumirea de tranzacţii „swap“), puse la punct de GS, JP Morgan Chase şi alte bănci mari ale lumii (vezi criza subprimelor), le‑au permis politicienilor din Grecia, Italia şi, posibil, alte câteva ţări să mascheze împrumuturi de ordinul miliardelor de euro. Cum a funcţionat? Băncile i‑au dat cash guvernului de la Atena în schimbul cedării drepturilor, ani buni la rând, asupra veniturilor aeroporturilor, autostrăzilor şi Loteriei Naţionale. Mai simplu spus, aceste active au fost ipotecate de către guvernul elen. În replică, oficialii Goldman Sachs susţin că tranzacţiile de tip swap structurate de banca americană au jucat un rol minor în criza actuală a Greciei şi că oricum au fost făcute în conformitate cu legislaţia europeană.
4 ŞI PUŢINĂ CONSPIRAŢIE. Implicarea marilor bănci de pe Wall‑Street, în speţă Goldman Sachs, în criza grecească a fost pusă pe tapet de publicaţia germană „Der Spiegel“ şi, evident, de presa din Grecia. Coincidenţă sau nu, DSK nu mai conduce de mai bine de o lună FMI, după ce a fost arestat la New York, în urma unei acuzaţii de tentativă de viol. De aici până la teoria conspiraţiei şi cartea jurnalistului de origine belgiană Marc Roche nu a fost decât un pas în discuţia cu antreprenorii greci. Deloc întâmplător, pentru că primul capitol al cărţii „La banque – comment Goldman Sachs dirige le monde“ („Banca – cum conduce Goldman Sachs lumea“) este dedicat Greciei. Pe scurt, jurnalistul care din 1997 a fost corespondentul „Le Monde“ pe lângă instituţiile financiare de la Londra intră în culisele aranjamentului financiar prin care banca de investiţii americană Goldman Sachs a ajutat Grecia să‑şi mascheze nivelul real al datoriei publice pentru a putea intra în zona euro (2001). A câştigat 300 mil. euro pentru a pune totul la punct, potrivit surselor apropiate tranzacţiei. O carte care înfurie şi îngrijorează, deopotrivă. Într‑un amplu interviu acordat pe 11 aprilie a.c. publicaţiei „Athens News“, cu prilejul lansării, la Atena, a traducerii în limba greacă a cărţii, Roche a ţinut totuşi să spună că nu doar banca americană este vinovată: principalii autori ai dramei greceşti sunt, deopotrivă, băncile locale, legislatorii şi, mai ales, fostele guverne elene.
5 SAVOIR FAIRE. Şi totuşi, care este „reţeta“ celor Goldman Sachs, banca despre care publicaţia franceză „Liberation“ spune că a mers mână în mână cu dezvoltarea economiei americane? Roche e cât se poate de clar.
Unu: GS a ştiut să atragă cele mai strălucite minţi (specialişti în matematică, fizică etc.).
Al doilea atu imens: dispune de o reţea imensă de politicieni care îi susţin activitatea financiară (apropo, nu se mai ocupă de mult de tradiţionalele fuziuni şi achiziţii, ci s‑a apucat de trading, transformându‑se într‑un „cazinou mondial“, în formularea lui Roche). Şi nu trebuie să îi mituiască. Îi angajează, atunci când se retrag din funcţiile publice. Evident, sunt oameni influenţi care au la rândul lor o reţea de conexiuni şi ştiu exact cum pot fi influenţate guvernele naţionale. Pe lângă atuul uman, banca dispune şi de active de 900.000 mld. dolari, mai mult decât suficient pentru a influenţa decisiv pieţele.
„Nu vor plăti niciodată!“
Doru Lionăchescu, întors recent dintr‑o vacanţă în Zakynthos, povesteşte că efectele crizei Greciei se văd la tot pasul.
Atmosfera din Grecia
>E interesant să treci de la interpretarea cifrelor care nu spun nimic la observaţiile asupra vieţii zilnice. La hotelul la care am fost cazaţi în Zakynthos aproape toţi angajaţii erau polonezi. Îi dăduseră afară pe greci şi angajaseră polonezi pe care îi plăteau cu salarii de două ori mai mici.
>Toate magazinele erau fie goale, fie aveau marfă de proastă calitate şi ieftină. Nu mai au credit comercial şi cumpără din China. E incredibil cum pot să arate centrele comerciale din oraşe.
>Vineri seara în centrul staţiunii Zakynthos nu exista tavernă care să aibă mai mult de o masă sau două ocupate. Sistemul turistic e falit complet, mai ales că mulţi trăiesc din chestia asta. Preţurile au scăzut, dar nu suficient.
>În Grecia este un puternic sentiment antigerman. Ei dau vina pe nemţi că nu îi mai susţin şi sunt prea drastici cu ei (...) iar germanul simplu ştie că nu e bine venit acolo şi nu vrea să se mai ducă. Nu era nici un picior de neamţ în Zakynthos, erau ceva englezi şi nordici. Iar dacă nu mai ai acces la cea mai mare piaţă turistică a Europei, ai o mare problemă.
Posibilele soluţii pentru criză
>Schimbarea nu se va putea face decât în generaţii. Acum ei vor fi nevoiţi să reducă drastic nivelul de trai şi veniturile, cel putin cu 50%, dacă nu cu 80%.
>Cred că în final vor ieşi din zona euro, şi cu cât mai repede cu atât mai bine. Să rămâi în euro şi să faci o corecţie a nivelului de trai nu e posibil, nu poate nimeni să implementeze aşa ceva.
>Euro va rămâne o monedă a guvernelor responsabile. Eu n‑aş dramatiza. Problema e că nu există mecanisme de ieşire din zona euro. Uniunea a plecat de la premisa că toată lumea e serioasă.
>Dacă ies din zona euro, obţin acest efect (reducerea nivelului de trai – n.r.) prin inflaţie. Vor sărăci forţat prin inflaţie, pentru că altfel nu pot să redevină competititvi, ei au mari probleme de competitivitate, ca şi noi, românii: munca e scumpă, produc puţin, muncesc puţin. Inflaţia e o metodă mai perfidă şi pe care omul simplu nu o înţelege.
Pierderea autonomiei
>O variantă la fel de dureroasă e să renunţe complet la suveranitatea fiscală, dar pentru asta trebuie o rezoluţie la nivelul Uniunii Europene. UE să fie ca o ţară, iar ţările să fie ca nişte judeţe, dar câtă lume va accepta asta?
>Nu vor mai avea autonomie fiscală, asta e marea miză, e posibil să vedem dispariţia conceptului de suveranitate fiscală şi se creează un precedent. Dacă nu‑ţi plăteşti ratele la bancă, banca nu‑ţi pune poprire pe cont? Dacă se poate face în cazul unui individ, de ce să nu se poată face şi în cazul unei ţări?
>O chestie de genul ăsta va fi foarte greu de trecut prin Parlament, se poate lăsa cu curte marţială, dacă se schimbă regimul politic şi legislaţia. Nu ştii cine câştigă alegerile, iese vreun naţionalist şi îi pune la zid pe cei care au „vândut ţara“. Lucrurile iau o tentă foarte complicată, mai bine ar ieşi din zona euro, cât mai repede.
Consecinţe
>Cele mai expuse sunt băncile franceze şi germane, dar dacă te uiţi la cifre, sunt vreo 70 de miliarde de euro pe ambele ţări, nu e ceva de speriat. Eu mai degrabă suspectez că e un foarte mare lobby al băncilor şi al fondurilor de investiţii la politicieni.
>Dacă ei ies din zona euro, va fi un euro mai puternic şi asta e şi logica economică: dacă tu ai o comunitate în care unii sunt slabi şi îi dai afară, ceea ce rămâne nu e mai bun?
>Eu nu cred că se va produce contagiune. Poate va ieşi şi Portugalia şi euro va rămâne ceea ce s‑a dorit de la început, moneda unui club de gentlemeni.
>Nu dispar ţări, dar pentru mine un dezastru personal este dacă o generaţie care intră acum pe piaţa muncii nu are de lucru, e un dezastru dacă un om care câştiga 1.000 de euro va câştiga în următorii mulţi ani doar 500 de euro. Un om care putea să‑şi ia casă şi maşină pe credit şi acum abia are bani de la o lună la alta. Dacă India şi China vor ajunge să conducă lumea, iar noi abia ne plătim datoriile, asta e un dezastru.
miercuri, 13 iulie 2011
Atentie ROMANIA!
Voi posta mai jos un Manifest!
Il puteti gasi deja pe cateva site-uri:
www.ioncoja.ro/2011/07/veti-plati/
http://cugiralba.wordpress.com/2011/06/25/vei-plati/
http://scmdsector6.blogspot.com/2011/06/veti-plati.html
Judecati-l si fiti voi insiva!
Veti plati !
de TEODOR DUNGACIU
Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă. Aşadar, veţi plăti toţi, pînă la ultimul, cu vîrf şi îndesat. Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie. Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a Ţării. Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vînzători de Neam şi Ţară. Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României. Vei plăti, Traian Băsescu, fară nici o îndoială! Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei. Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional. Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă. Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională („soluţie imorală”, da?). Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mîna duplicitară cînd ai semnat pactul cu diavolul. Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii! A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil. Acum stai şi rînjeşti cinic cînd vezi cum românii sînt loviţi în ceea ce au mai sfînt: Patria lor; cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză - tocmai pe ei! - de discriminare etnică. Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? That is a question. Cine ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba? De ce le-ai dat pe mînă Istoria sfîntă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pîngărite? Pentru ce ai segregat învăţămîntul naţional pe criterii etnice? De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea - între altele - a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea Ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întîi, cîteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemîndu-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei. Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu! Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă. Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea cînd lucrurile se vor aşeza în albia lor firească. Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de Ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului. Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministreasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine „judeţul Timişoara”), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rînjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid „al Unităţii Naţionale”!), Berceanu şi Stolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Turcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şi Canacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu, Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar, Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză, Brînză şi Poteraş, Negoiţă şi Paleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şi Kövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae. Toţi - membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român. Vei plăti, Traian Băsescu! Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţămînt, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă! O clică instalată cu propria-ţi mînă la vîrfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mîna dreaptă a lui Boc la Guvern etc., etc. I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii pînă la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie! Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila. Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor. N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov. Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-1 alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii. I-ai cultivat într-atît, încît le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta Ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei. Toate acestea - dar şi cîte altele! - le-ai conceput fară a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti. De ce nu te mai consulţi acum cu acesta? De ce nu mai faci băi de mulţime? Ţi-e frică de reacţia românilor? Păi, nu strigai cît te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor? Sau nu-1 mai recunoşti? Nu mai e bun pentru un dictator ca tine? Nu te mai suportă? Atunci, de ce nu-1 abandonezi? Ştii de ce: nu vrei. Puterea te-a acaparat definitiv. Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna - împreună cu udemeriştii legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea. Ei sînt, aşadar, poporul. Ei şi strînsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi. Ai împins cîrdăşia cu minoritarii maghiari pînă la subminarea statalităţii. Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndîrjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială. De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist? Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător. N-ai scos un scîncet măcar cînd martirul naţional Avram Iancu a fost spînzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete. Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcînd propagandă antiromânească şi pledînd pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”. Care este o diviziune administrativă neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensămînt. Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta. Şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în Ţara noastră, terfelind-o şi acuzînd-o de toate fărădelegile. De cîte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie. O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe. Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atîţia cîţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie. Toate acestea le ştii, Traian Băsescu! De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional. L-ai segregat pe criterii etnice. În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia. Dacă ai fi coborît în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a Ţării. Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor. Şi apropo de asta: de ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, avînd susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca? Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, cînd se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)? De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar? A cui e Ţara asta, Traian Băsescu? Statul Român nu mai are nici o autoritate? De ce nu iei nici o poziţie? În care ţară din lume se mai întîmplă aşa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia? Nu-ţi dai seama, prin această toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român? Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu! Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvîrcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară, şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adînc la temelia Statului Român. Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc. Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria. Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă. Şi taci, taci, taci. Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc et alii, n-ai mai fi la Putere. Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist. Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc. Nici măcar atunci cînd, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre - auzi! - legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a „Ţinutului Secuiesc”. Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României. Ai dovedit - a cîta oară? - că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional. De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ „Ţinutul Secuiesc”. Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu „Ţinutul Secuiesc nu e România”. Ce ar trebui să se mai întîmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie? Cînd unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare. Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar. Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sînt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert. Toate acestea îţi sînt binecunoscute, Traian Băsescu! Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer. Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale. N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României. Întrebarea e: de ce? Pentru ce taci? Astfel că vei plăti, Traian Băsescu! Toţi veţi plăti! Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti! Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii. Toţi veţi fi puşi la stîlpul infamiei. Cîţi români vor mai rămîne după ce aţi pustiit şi nimicit această Ţară vă vor blestema. O palmă de pămînt dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa. Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc. Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfînt! Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român. Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc. Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului. România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mîna unor impostori politici. A unor trădători incorigibili. Veţi plăti, aşadar, cu toţii! Dacă va fi să piară vreodată seminţia românească, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fî cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vînzători de Neam. Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!
Il puteti gasi deja pe cateva site-uri:
www.ioncoja.ro/2011/07/veti-plati/
http://cugiralba.wordpress.com/2011/06/25/vei-plati/
http://scmdsector6.blogspot.com/2011/06/veti-plati.html
Judecati-l si fiti voi insiva!
Veti plati !
de TEODOR DUNGACIU
Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă. Aşadar, veţi plăti toţi, pînă la ultimul, cu vîrf şi îndesat. Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie. Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a Ţării. Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vînzători de Neam şi Ţară. Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României. Vei plăti, Traian Băsescu, fară nici o îndoială! Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei. Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional. Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă. Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională („soluţie imorală”, da?). Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mîna duplicitară cînd ai semnat pactul cu diavolul. Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii! A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil. Acum stai şi rînjeşti cinic cînd vezi cum românii sînt loviţi în ceea ce au mai sfînt: Patria lor; cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză - tocmai pe ei! - de discriminare etnică. Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? That is a question. Cine ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba? De ce le-ai dat pe mînă Istoria sfîntă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pîngărite? Pentru ce ai segregat învăţămîntul naţional pe criterii etnice? De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea - între altele - a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea Ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întîi, cîteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemîndu-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei. Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu! Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă. Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea cînd lucrurile se vor aşeza în albia lor firească. Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de Ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului. Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministreasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine „judeţul Timişoara”), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rînjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid „al Unităţii Naţionale”!), Berceanu şi Stolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Turcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şi Canacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu, Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar, Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză, Brînză şi Poteraş, Negoiţă şi Paleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şi Kövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae. Toţi - membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român. Vei plăti, Traian Băsescu! Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţămînt, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă! O clică instalată cu propria-ţi mînă la vîrfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mîna dreaptă a lui Boc la Guvern etc., etc. I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii pînă la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie! Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila. Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor. N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov. Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-1 alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii. I-ai cultivat într-atît, încît le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta Ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei. Toate acestea - dar şi cîte altele! - le-ai conceput fară a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti. De ce nu te mai consulţi acum cu acesta? De ce nu mai faci băi de mulţime? Ţi-e frică de reacţia românilor? Păi, nu strigai cît te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor? Sau nu-1 mai recunoşti? Nu mai e bun pentru un dictator ca tine? Nu te mai suportă? Atunci, de ce nu-1 abandonezi? Ştii de ce: nu vrei. Puterea te-a acaparat definitiv. Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna - împreună cu udemeriştii legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea. Ei sînt, aşadar, poporul. Ei şi strînsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi. Ai împins cîrdăşia cu minoritarii maghiari pînă la subminarea statalităţii. Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndîrjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială. De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist? Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător. N-ai scos un scîncet măcar cînd martirul naţional Avram Iancu a fost spînzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete. Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcînd propagandă antiromânească şi pledînd pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”. Care este o diviziune administrativă neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensămînt. Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta. Şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în Ţara noastră, terfelind-o şi acuzînd-o de toate fărădelegile. De cîte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie. O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe. Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atîţia cîţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie. Toate acestea le ştii, Traian Băsescu! De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional. L-ai segregat pe criterii etnice. În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia. Dacă ai fi coborît în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a Ţării. Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor. Şi apropo de asta: de ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, avînd susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca? Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, cînd se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)? De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar? A cui e Ţara asta, Traian Băsescu? Statul Român nu mai are nici o autoritate? De ce nu iei nici o poziţie? În care ţară din lume se mai întîmplă aşa ceva? Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia? Nu-ţi dai seama, prin această toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român? Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu! Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvîrcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară, şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adînc la temelia Statului Român. Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc. Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria. Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă. Şi taci, taci, taci. Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc et alii, n-ai mai fi la Putere. Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist. Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc. Nici măcar atunci cînd, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre - auzi! - legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a „Ţinutului Secuiesc”. Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României. Ai dovedit - a cîta oară? - că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional. De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ „Ţinutul Secuiesc”. Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu „Ţinutul Secuiesc nu e România”. Ce ar trebui să se mai întîmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie? Cînd unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare. Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar. Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sînt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert. Toate acestea îţi sînt binecunoscute, Traian Băsescu! Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer. Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale. N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României. Întrebarea e: de ce? Pentru ce taci? Astfel că vei plăti, Traian Băsescu! Toţi veţi plăti! Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti! Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii. Toţi veţi fi puşi la stîlpul infamiei. Cîţi români vor mai rămîne după ce aţi pustiit şi nimicit această Ţară vă vor blestema. O palmă de pămînt dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa. Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc. Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfînt! Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român. Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc. Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului. România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mîna unor impostori politici. A unor trădători incorigibili. Veţi plăti, aşadar, cu toţii! Dacă va fi să piară vreodată seminţia românească, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fî cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vînzători de Neam. Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!
marți, 12 iulie 2011
"Promovarea convingerilor sanatoase"
preluat din www.Infobrasov.net
Curs special de instruire, ce se preda inainte de 1989 la fostul Serviciu de dezinformare al D.S.S.
"Agentii si servicii specializate de spionaj folosesc zece Tehnici principale de manipulare generala a opiniei publice.
Acestea pot fi numite strategii de modificare a sentimentelor de atasament fata societate, fata de siguranta nationala, materializate in diversiuni concepute abil pentru a confuziona si deturna atentia oamenilor."
Cele zece retete:
1. Sa distragi permanent atentia de la problemele sociale reale, indreptandu-le catre subiecte minore, dar cu mare impact emotional. Poporul trebuie sa aiba mereu mintea ocupata cu altceva decat cu problemele lui adevarate, evitandu-se manevrele clasei politice si ale grupurilor financiare;
2. Sa creezi probleme grave, care angajeaza masiv opinia publica si tot tu sa vii cu solutii. Un exemplu: sa provoci saracia si apoi sa vii cu ... guvernarea "providentiala", care salveaza natiunea in temeiul legilor represive, cerute chiar de popor. Pretul succesului? Limitarea libertatilor democratice.
3. Sa aplici treptat toate masurile dure, necesare acumularilor subterane. Ceea ce previne anumite miscari populare; nu se aplica intr-un singur pachet si dintr-odata. Asa devine suportabil, daca e livrat in portii anuale, conform unui program anuntat.
4. Sa obtii acordul de moment al poporului pentru masuri economice dure din viitor. Omul se obisnuieste cu ideea si inghite tot, daca e prevenit si amanat.
5. Sa te adresezi multimilor ca si cum toti oamenii au o gandire infantila. In felul acesta, indrepti multimile spre o gandire primitiva care nu face relatia dintre cauze si efecte.
6. Sa faci tot timpul apel la simtaminte lacrimogene si la reactii glandulare, nu la rationalitate. Sa incurajezi doar reactiile emotionale primitive, pentru ca sunt cel mai usor de manevrat. Cateva lacrimi "stoarse" la timp, fac minuni!
7. Sa tii poporul in ignoranta si in satisfactii marunte, dar multe. Un sistem de invatamant subventionat, corupt si nefunctional este instrumentul ideal de a dezorienta tinerii si a-i putea controla, spunandu-le ca nici tu n-ai fost "stralucit"...
8. Sa incurajezi financiar intr-o anumita directie mass-media, aceea care invaluie in "celofanul" ignorantei publicul larg si-l tine prizonier de emisiuni si seriale vulgare.
9. Sa stimulezi simtamantul individual de culpa, de fatalitate, de neputita. (Asa a vrut D-zeu!) Omul care nu mai are indemnul sa se revolte, devine turma si e usor de controlat.
10. Sa apelezi la toate posibilitatile pentru a cunoaste şi utiliza punctele slabe ale indivizilor. In acelasi timp sa-ti discreditezi prin toate mijloacele adversarii, astfel ca populatia sa creada in "ofertele" si strategiile tale de manipulare.
Curs special de instruire, ce se preda inainte de 1989 la fostul Serviciu de dezinformare al D.S.S.
"Agentii si servicii specializate de spionaj folosesc zece Tehnici principale de manipulare generala a opiniei publice.
Acestea pot fi numite strategii de modificare a sentimentelor de atasament fata societate, fata de siguranta nationala, materializate in diversiuni concepute abil pentru a confuziona si deturna atentia oamenilor."
Cele zece retete:
1. Sa distragi permanent atentia de la problemele sociale reale, indreptandu-le catre subiecte minore, dar cu mare impact emotional. Poporul trebuie sa aiba mereu mintea ocupata cu altceva decat cu problemele lui adevarate, evitandu-se manevrele clasei politice si ale grupurilor financiare;
2. Sa creezi probleme grave, care angajeaza masiv opinia publica si tot tu sa vii cu solutii. Un exemplu: sa provoci saracia si apoi sa vii cu ... guvernarea "providentiala", care salveaza natiunea in temeiul legilor represive, cerute chiar de popor. Pretul succesului? Limitarea libertatilor democratice.
3. Sa aplici treptat toate masurile dure, necesare acumularilor subterane. Ceea ce previne anumite miscari populare; nu se aplica intr-un singur pachet si dintr-odata. Asa devine suportabil, daca e livrat in portii anuale, conform unui program anuntat.
4. Sa obtii acordul de moment al poporului pentru masuri economice dure din viitor. Omul se obisnuieste cu ideea si inghite tot, daca e prevenit si amanat.
5. Sa te adresezi multimilor ca si cum toti oamenii au o gandire infantila. In felul acesta, indrepti multimile spre o gandire primitiva care nu face relatia dintre cauze si efecte.
6. Sa faci tot timpul apel la simtaminte lacrimogene si la reactii glandulare, nu la rationalitate. Sa incurajezi doar reactiile emotionale primitive, pentru ca sunt cel mai usor de manevrat. Cateva lacrimi "stoarse" la timp, fac minuni!
7. Sa tii poporul in ignoranta si in satisfactii marunte, dar multe. Un sistem de invatamant subventionat, corupt si nefunctional este instrumentul ideal de a dezorienta tinerii si a-i putea controla, spunandu-le ca nici tu n-ai fost "stralucit"...
8. Sa incurajezi financiar intr-o anumita directie mass-media, aceea care invaluie in "celofanul" ignorantei publicul larg si-l tine prizonier de emisiuni si seriale vulgare.
9. Sa stimulezi simtamantul individual de culpa, de fatalitate, de neputita. (Asa a vrut D-zeu!) Omul care nu mai are indemnul sa se revolte, devine turma si e usor de controlat.
10. Sa apelezi la toate posibilitatile pentru a cunoaste şi utiliza punctele slabe ale indivizilor. In acelasi timp sa-ti discreditezi prin toate mijloacele adversarii, astfel ca populatia sa creada in "ofertele" si strategiile tale de manipulare.
sâmbătă, 2 iulie 2011
Însemnări din subterana autohtonă
Andrei PLEŞU
http://www.dilemaveche.ro/autor/andrei-plesu
...Jurnaliştilor care, la Bruxelles, l-au întrebat despre bezmetica lui declaraţie de la B1, a ştiut să le răspundă că e curioasă insomnia lor în legătură cu subiectul. Dar cel puţin la fel de curioasă e insomnia lui în legătură cu performanţa politică a lui Mihai I.
Într-un fel, mi-a plăcut onestitatea lui: o dusese bine sub Ceauşescu şi nu avea nici o motivaţie autentică pentru a face mari gesturi rectificatoare. I-a trebuit o „comisie“ care să-i dea argumente „ştiinţifice“ cum că dictatura a fost dictatură. ... Dar s-a văzut acum că una scrie la raport şi alta crede dl preşedinte în sufletul lui.
O altă întrebare ar fi legată de brusca reconsiderare a unor politicieni pe care, altădată, i-a dezavuat. Printre ei, Călin Popescu Tăriceanu. Păi, dacă Tăriceanu nu era chiar aşa de rău, de ce l-a dat jos, rupînd o alianţă de care avea, totuşi, nevoie? Mai nou, se conturează şi o umbră de cordialitate faţă de „mogulul“ Patriciu („un liberal autentic“).
Sînt sigur că vor urma şi alte surprize. Ştiu ce crede, de fapt, Traian Băsescu despre „intelectuali“: ornamente uşor manevrabile, uşor de narcotizat charismatic, unelte nu prea respectabile, „filosofi“ aducători de ghinion.
... cred că am dreptul să spun ce cred eu de cuviinţă, cînd cred eu de cuviinţă, în felul în care cred eu de cuviinţă. Nu se pot impune nimănui momentul, amplasamentul şi tonul opiniei proprii. Şi, mai ales, nu se poate readuce în scenă delictul de opinie.
Un ultim cuvînt: ... Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc...
O dezamăgire ireversibilă
Adevarul, 29.06.2011
... după ieşirea inutilă, inexplicabilă, ridicolă, grosolană de săptămâna trecută, am început să mă îndoiesc până şi de ceea ce, până acum, îl făcea prizabil, după principiul „răului mai mic". Este Traian Băsescu un politician abil? E „instinctul" lui o virtute sau mai curând un handicap? Până la urmă, calitatea unui „conducător" - ca orice faptă omenească - se judecă după rezultate.
... E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard.
... A vrut să fie „jucător", nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată.
... Băsescu nu reuşeşte să fie „în rol". Putea fi un bun căpitan de vapor sau un bun manager de şcoală de ofiţeri, dar e depăşit de pălăria preşedinţiei, uriaşă pentru firea şi pregătirea lui.
http://www.dilemaveche.ro/autor/andrei-plesu
...Jurnaliştilor care, la Bruxelles, l-au întrebat despre bezmetica lui declaraţie de la B1, a ştiut să le răspundă că e curioasă insomnia lor în legătură cu subiectul. Dar cel puţin la fel de curioasă e insomnia lui în legătură cu performanţa politică a lui Mihai I.
Într-un fel, mi-a plăcut onestitatea lui: o dusese bine sub Ceauşescu şi nu avea nici o motivaţie autentică pentru a face mari gesturi rectificatoare. I-a trebuit o „comisie“ care să-i dea argumente „ştiinţifice“ cum că dictatura a fost dictatură. ... Dar s-a văzut acum că una scrie la raport şi alta crede dl preşedinte în sufletul lui.
O altă întrebare ar fi legată de brusca reconsiderare a unor politicieni pe care, altădată, i-a dezavuat. Printre ei, Călin Popescu Tăriceanu. Păi, dacă Tăriceanu nu era chiar aşa de rău, de ce l-a dat jos, rupînd o alianţă de care avea, totuşi, nevoie? Mai nou, se conturează şi o umbră de cordialitate faţă de „mogulul“ Patriciu („un liberal autentic“).
Sînt sigur că vor urma şi alte surprize. Ştiu ce crede, de fapt, Traian Băsescu despre „intelectuali“: ornamente uşor manevrabile, uşor de narcotizat charismatic, unelte nu prea respectabile, „filosofi“ aducători de ghinion.
... cred că am dreptul să spun ce cred eu de cuviinţă, cînd cred eu de cuviinţă, în felul în care cred eu de cuviinţă. Nu se pot impune nimănui momentul, amplasamentul şi tonul opiniei proprii. Şi, mai ales, nu se poate readuce în scenă delictul de opinie.
Un ultim cuvînt: ... Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc...
O dezamăgire ireversibilă
Adevarul, 29.06.2011
... după ieşirea inutilă, inexplicabilă, ridicolă, grosolană de săptămâna trecută, am început să mă îndoiesc până şi de ceea ce, până acum, îl făcea prizabil, după principiul „răului mai mic". Este Traian Băsescu un politician abil? E „instinctul" lui o virtute sau mai curând un handicap? Până la urmă, calitatea unui „conducător" - ca orice faptă omenească - se judecă după rezultate.
... E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard.
... A vrut să fie „jucător", nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată.
... Băsescu nu reuşeşte să fie „în rol". Putea fi un bun căpitan de vapor sau un bun manager de şcoală de ofiţeri, dar e depăşit de pălăria preşedinţiei, uriaşă pentru firea şi pregătirea lui.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)