The Best Things in Life Are Free.

The Best Things in Life Are Free.

vineri, 23 ianuarie 2009

Aristotel


Politica
Cartea despre educaţie
Diogene, filozof pitagorician aproape contemporan cu Aristotel, zice: „Care este principiul oricărui stat? - Educaţia copiilor".
Nu se ştie nici măcar dacă trebuie să ne ocupăm mai mult a forma inteligenţa ori a forma inima.
Astăzi, educaţia se alcătuieşte, îndeobşte, din patru părţi deosebite: literele, gimnastica, muzica şi câteodată desenul; cea dintâi şi cea din urmă de un folos pe cât de pozitiv, pe atât de variat în toată viaţa; a doua, potrivită spre a forma curajul. Cât despre muzică, se ridică unele îndoieli cu privire la utilitatea sa. îndeobşte este privită ca un obiect numai de plăcere; dar cei vechi făcuseră din ea o parte necesară a educaţiei, convinşi că natura însăşi, după cum am spus-o aşa de adesea, ne cere nu numai o întrebuinţare vrednică de laudă a activităţii noastre, dar şi o întrebuinţare nobilă a timpului nostru liber. Natura, ca să o spun încă o dată, natura este principiul a orice.
Curajul, printre animale ca şi printre oameni, nu aparţine celor mai sălbatici; aparţine, din contră, acelora care reunesc blândeţea cu mărinimia leului.
A înfrunta cu nobleţe primejdia nu este nici curajul unui lup, nici al unei fiare, este partea exclusivă a omului curajos
Se va recunoaşte fără greutate că nu trebuie să se facă un joc din instruirea ce se dă copiilor. Cineva nu se instruieşte jucându-se, iar studiul este totdeauna anevoios. Adăugăm că timpul liber nu se cuvine nici copilăriei, nici vârstei care urmează după ea: lipsa de ocupaţie este capătul unei cariere, iar o fiinţă incompletă nu trebuie să se oprească câtuşi de puţin.
Oamenii fac adesea din plăcere scopul de căpetenie al vieţii

virtutea constă tocmai în faptul de a putea să ne bucurăm, să iubim, să urâm potrivit raţiunii

Fiecare nu găseşte plăcere decât în ceea ce corespunde naturii sale

posibilul şi convenabilul sunt principiile care trebuie mai ales să călăuzească pe toţi oamenii, dar numai vârsta indivizilor hotărăşte şi pe unul şi pe celălalt

Niciun comentariu: