Ştefan Odobleja - Despre filosofie

PĂRINTELE CIBERNETICII

Ştefan Odobleja „Psihologie consonantistă”,

ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 510-511


UTILITATEA ŞI VALOAREA FILOSOFIEI

„Utilitatea filosofiei este multiplă şi complexă: această utilitate poate fi clasificată în moduri diferite – imediată sau mediată, directă sau indirectă etc.

În arta creaţiei filosofia ne învaţă arta de a întreba şi arta de a conjectura. Ea constituie germenele şi anticiparea oricărei ştiinţe: ea este ştiinţa problemelor şi a interogaţiei şi ştiinţa răspunsurilor anticipate, deduse şi verificate de raţiune, ştiinţa posibilului şi a probabilului. Ea este o mare sursă de inspiraţie şi de orientare a gândirii şi a cercetărilor, a problemelor şi a soluţiilor; ea ne face a sugera noi criterii şi noi categorii, noi sinteze şi noi analize, noi clasificări şi noi diviziuni, noi concepţii şi noi experienţe, în sfârşit, noi probe.

Filosofia este o fază obligatorie, un procedeu condiţional al progresului ştiinţelor. Ea este un sistem de a generaliza principiile şi legile, teoriile şi ipotezele, concepţiile şi punctele de vedere particulare.

Pe de altă parte, filosofia ne arată limitele fatale ale înţelegerii şi ale inteligenţei noastre; ea ne face să limităm elanul imaginaţiei noastre; ea ne înzestrează cu un solid spirit critic. Datorită acestui efect, filosofia critică este de o importanţă egală cu filosofia creatoare şi constructivă.

În logică – arta de recunoaşte erorile şi adevărurile – filosofia aduce elementele şi metoda verificării teoretice şi deductive. Astfel, a afirma despre o teorie că ţine de antropomorfism, de misticism sau de raţionalism, echivalează cu o condamnare a acestei teorii.

În igiena intelectuală filosofia este foarte utilă pentru menţinerea unui just echilibru intelectual. Ea a fost totdeauna considerată ca bază a înţelepciunii şi confundată cu aceasta. Datorită filosofiei reuşim să evităm daunele unei specializări excesive şi să neutralizăm dezavantajele unei culturi cu orizonturi limitate. Tot ea este aceea care permite să ne sustragem mirajului necunoscutului şi misticismului, ca şi tentaţiilor speculativismului bolnăvicios şi utopic.

În psihoterapie filosofia este o unealtă de prim ordin: ea poate juca aici un rol considerabil de compensare şi de echilibrare. Există filosofii consolatoare, filosofii ale moderaţiei, temperanţei şi resemnării; filosofii ascetice, hedonice, senzuale, epicuriene; filosofii excitante, activiste, exaltante şi filosofii calmante, pasiviste, odihnitoare; filosofii ale orgoliului (Nietzsche) sau filosofii ale umilinţei (creştinismul); filosofii optimiste, încurajatoare şi filosofii pesimiste, sceptice, descurajatoare. Trebuie să notăm de asemenea filosofia justificativă, atât de necesară armoniei mentale şi sănătăţii psihice.

În psihodiagnostic filosofia personală va dezvălui caracterul individual. În determinismul unui sistem filosofic – chiar din cele mai intelectuale în aparenţă – afectivitatea, gusturile, obişnuinţele, caracterul individual nu trebuie neglijate. Sintezele pur intelectuale sunt cele mai rare: cele mai multe sunt cristalizări în jurul unor sentimente sau tendinţe: raţiunea nu intervine decât pentru a le justifica, conferindu-le un profil sau un contur intelectual, lustru ideologic pe un fond afectiv.

Filosofia hedonistă ne va releva senzualismul (cu varietăţile sale: lăcomia, beţia, erotismul, sportivitatea etc.) sau sentimentalismul şi estetismul (muzicofilie, reverie, afabilitate, „slăbiciuni”). Ascetismul ne revelează resemnarea. Stoicismul ne revelează activismul, eroismul, curajul, perseverenţa. Psihanaliza este filosofia erotismului. Fatalismul este stigmatul trândavilor – câteodată este însă şi rezultanta descurajării – o modalitate consolatoare pentru cei decepţionaţi în viaţă.

În viaţa practică ea permite să vedem mai departe: e un instrument care măreşte capacitatea inteligenţei. Ea ajută să ne sustragem sclaviei prezentului şi actualului şi să privim mai departe în spaţiu şi în timp – ceea ce înseamnă a dobândi prudenţa, prevederea, spiritul de echitate şi de justiţie, moralitatea; aceasta înseamnă a preveni şi a evita extremele şi greşelile (în viaţă, în gândire, în sentimente sau acţiuni). Filosofia este aceea care furnizează emulaţia şi stimulentul pentru marile acţiuni, dificile şi depărtate, în viaţa indivizilor sau a naţiunilor.

În pedagogie sistemele filosofice contribuie la convergenţa aspiraţiilor şi dorinţelor. Ele sunt acelea care furnizează cadrele şi liniile generale ale învăţământului. Sistemele filosofice îşi au partea lor de influenţă certă şi indiscutabilă în formarea gusturilor şi tendinţelor, a sentimentelor, obişnuinţelor şi caracterelor.

În didactică şi pentru instruirea intelectuală filosofia este un instrument mnemotehnic şi aperceptiv excelent, care trebuie totdeauna exploatat în arta învăţării.

În sociologie şi în politică guvernanţii au la dispoziţia lor filosofii imperialiste (războinice) sau filosofii pacifiste, individualiste sau socialiste, anarhiste sau disciplinatoare.

În sfârşit, şi din punct de vedere formal, filosofia trebuie considerată ca o artă aparte. Într-adevăr, prin conţinutul şi obiectul său ea constituie poezia necunoscutului, a ininteligibilului, a misteriosului. Pe de altă parte, prin procesele pe care le face să se îndeplinească, ea constituie sportul virtuozităţii abstracţiei, sportul consonanţei, acrobaţia asemănării, antrenamentul sintezei şi al sistematizării.”